Un om cu întrebări

Arhive pe categorii: Chiar aşa

Montagne-russe

Că viața este un montagne-russe, s-a mai spus. Ce nu am auzit spunându–se (des) este că suntem niște bieţi pasageri care alegem să ne urcăm în el în cele mai proaste momente, iar apoi urlăm ca din gură de șarpe că vrem  să coborâm, tot în cele mai neinspirate clipe. Pentru că de la primii pași pe care îi facem conștient, ne urcăm în montagne-russe.  La acel moment avem o scuză, suntem neștiutori și suntem mai degrabă suiți de alții. Dar mai târziu? Când intrăm intr-o relație deși vocea aia sâcâitoare din spatele urechii ne spune că nu este … Continuă lectura

30/07/2018 · Scrie un comentariu

Confesiune de vară

Diminețile de vară, căci e aproape vara și calendaristic, au o forță imensă de a aduce lucruri din trecut în prezent. În urmă cu mulți ani, pe la 5 dimineața, mă trezeam și începeam să înjur  în gând soarta nemiloasă care mă obliga să plec la … săpat cu bunicul:) Înjuram pentru că la 16-17 ani, să traversez orașul cu sapa în mână, să petrec o zi în plin soare săpând la vie ori curățând, în genunchi, fiecare buruiană din mini-grădina de legume, era un chin. Pentru că în timpul ăsta, alți tineri s-ar fi bucurat de plimbări prin parc, de … Continuă lectura

27/05/2018 · Scrie un comentariu

Timpul nu vindecă nimic

Cine a spus că timpul vindecă tot, a fost, în umila mea părere, un tâmpit. Unul care nu şi-a topit niciodată sufletul într-o dragoste atât de mare şi de primejdioasă, încât a crezut că nu şi-l va mai găsi nici într-o eternitate. Unul care nu a ştiut ce înseamnă să simţi că fiecare lacrimă  ţi se scurge din ochi cu greutatea unui munte, ameninţând să îţi smulgă, în cădere,  şi cele câteva firicele de speranţă pe care le mai aveai. Cineva care n-a trecut de la iubire la ură în mai puţin de o lună, o zi sau un ceas. Cine a spus că timpul vindecă tot, nu a socotit … Continuă lectura

31/10/2017 · Scrie un comentariu

Despre îmbătrânire

Recunosc, sunt frântă de oboseală. Zile de foc, de griji, de planuri, de “şmotru”. Spălam aseară vasele după o cină în familie, format “lărgit” şi mi-au trecut prin faţa ochilor teancurile de farfurii şi mai ales de pahare pe care  le spălam în creierii dimineţii,  după vreun chef ţinut în căminul studenţesc.  Şi mi-au încolţit în minte câteva întrebări:  când îmbătrânim?  când are loc frângerea spiritului, a personalităţii şi a esenţei noastre?  Când refuzăm să ne mai trezim în toiul nopţii  ca să lucrăm în linişte, până dimineaţă, la visul cel mare,  găsit abia după 20-30 de ani … Continuă lectura

16/10/2017 · Scrie un comentariu

Femei și … alții

Gata, time-out: sunt “mâncaţi”, spălaţi, liniştiţi, sper eu, până la ora de culcare.  Timp suficient cât să fumez o ţigară, până se răceşte mămăliga cu ou fiert şi cu unt (daaa, şi eu aud celulele „umflându-se în pene” că vor deveni celulită:) şi să verific ceva pe net.  Şi peste ce crezi că dau? Peste un articol “minunat” despre cum orice femeie, indiferent de vârstă, stare civilă ori materială trebuie neapărat să aibă grijă de ea: … Continuă lectura

10/07/2017 · Scrie un comentariu

În teorie, în practică …

În teorie, toţi ştim că nu vom trăi pe vecie, în practică ne omorâm zi de zi alergând după himere. În teorie, vrem să ne jucăm cu copiii, în practică … Continuă lectura

14/05/2017 · Scrie un comentariu

Coșul de rufe

Trăim într-o lume definită de competitivitate. Din clipa în care ne naştem şi până în cea în care murim, intrăm într-o competiţie ameţitoare, dictată de circumstanţe, precondiționări spațio-temporale, obiective, şansă … Continuă lectura

31/03/2017 · Scrie un comentariu

Ridurile mele

Stăteam pe scaunul de la coafor şi încercam să îmi golesc mintea de orice întrebări, în timp ce mâinile doamnei Nina – prima coafeză la care merg cu regularitate, de vreo … Continuă lectura

28/03/2017 · Scrie un comentariu

Oameni, oameni, oameni. Partea a V a – doamna Dana

Pe doamna Dana am cunoscut-o în urmă cu câţiva ani: de statură cu mine, subţirică, cu ochelari pe nas şi voce joasă, a venit să facă curat la birourile noastre. … Continuă lectura

03/03/2017 · Scrie un comentariu

Mai bine mai tarziu decât prea târziu

La 18 ani am dat prima dată ochii cu ce înseamnă condiţiile dintr-un spital de stat – de la mizeria din saloane, la bătrânii în pielea goală legaţi de stativul … Continuă lectura

03/02/2017 · Scrie un comentariu
Follow Un om cu întrebări on WordPress.com
Reclame