Un om cu întrebări

Montagne-russe

 viața este un montagne-russe, s-a mai spus. Ce nu am auzit spunânduse (des) este  suntem niște bieţi pasageri care alegem  ne urcăm în el în cele mai proaste momente, iar apoi urlăm ca din gură de șarpe  vrem 

 coborâmtot în cele mai neinspirate clipe. Pentru  de la primii pași pe care îi facem conștient, ne urcăm în montagne-russe. 

La acel moment avem o scuză, suntem neștiutori și suntem mai degrabă suiți de alții. Dar mai târziuCând intrăm intr-o relație deși vocea aia sâcâitoare din spatele urechii ne spune  nu este ceea ce căutămCând ne mutăm undeva unde al șaselea simț ne spune  nu ne este locul? Când acceptăm un job, deși totul ne spune  acolo nu vom și nimic din ceea ce ne reprezintăȘi totuși, ne urcăm. Aparent din varii motive. Care disecate, puse la microscopul auto-analizei, arată de fapt o singură cauză pentru care ne-am urcat: inconștiență.

Timpul trece și pe măsură ce intuiția, vocea aia sâcâitoare ori al șaselea simţ sunt confirmate de fapte, ne dorim  coborâm din montagne-russe. Dar nu putem. Fie viteza e prea mare, fie am urcat prea sus, fie soarta altora depinde de noi și atunci nu putem  coborâm. La început căutăm soluții raționale, apoi portițe, apoi soluții extreme prin care  putem coborî

Când vedem  nu reușim, nu ne rămâne decât  strigăm în gol: “vreau  cobooooor”. Însă mecanicul care ar putea opri mașinăria e ocupat cu îmbarcarea altor pasageri în alte mașinării

Așa  nu ne rămân decât două variante

 așteptăm până când montagne-russe-ul se oprește de la sine 

ori  ne aruncăm în gol. Decizia de a rămâne înseamnă  vom suporta tot ce întâlnește montagne-russe-ul în cale: oameni fără onoare, umilințedezamăgiri, auto-iluzionări, trădări. De ce doar lucruri negative? Pentru  ne-am dorit  coborâm tocmai pentru  nu ne plăcea nimic din ce simțeam urcați acolo. Dacă ne aruncăm în gol, c’est fini. That’s it. Nu, nu vorbesc despre sinucidere. Nu una fizică, cel puțin. Dar odată evitate neplăcerilerămânem și fără tot ce putea fi frumos acolo sus. Uneori însă, mai există o a treia variantădepășirea propriilor limite. Ruperea mânerului cu care suntem prizoneri în mașinăriecoborârea periculoasă, ce-i drept, dar cu grijă și determinare, până la solPână unde suntem iar “noi”. 

Coborârea dintr-o relație de fostă iubire în care din “Marile Speranțe” cu care am pășit, au rămas doar cenușă și amintirea a ceea ce am simțitSau dintr-un mediu in care toată lumea critică, dar se complace acolo, până când apare unul și spune lucrurilor pe nume, indiferent de interlocutor ori de părerile celor din jur. Coborârea de pe drumul principal al vieții, pe care l-am parcurs până la jumătate, moment in care ne dăm seama  nu asta ne doream. Și oricâtă teamă am simțioricât de paralizate ori înghețate ne-ar fi mintea şi inimaștim  avem o singură șansă la coborâre

Știm  e posibil  ne sfărâmăm oasele de sol, 

 se poate  pierim când încă picăm în gol,

dar e singura șansă pe care o avem. 

Și dureazăDurează până găsim a treia variantă. Până când avem curaj  o recunoaștem în fața propriei conștiințe

Până când îndrăznim  ne facem un plan

Și mai durează ceva până ne hotărâm  o facem.

Dar știm  fiecare secundă care trece înseamnă o secundă de viață pierdută

Și cum am putea oare  nu profităm de această singură șansăd

acă prețul plătit ar fi pierderea propriei identități?

Care, de multe ori, poate fi mai cumplită decât moartea.
Așadar, ce alegem? Rămânem sau coborâm?

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

informatie

Această înregistrare a fost postată la 30/07/2018 de în Chiar aşa şi etichetată , , , , , , , , .

Navigare

Follow Un om cu întrebări on WordPress.com
%d blogeri au apreciat asta: