Un om cu întrebări

Doamna sublimă a inimii mele

Nu am mai simțit acest tip de intensă tristețe de la moartea lui Radu Beligan.

Pentru că în inima mea de copil, adolescent și apoi adult, el reprezenta ACTORUL SUBLIM de teatru radiofonic, în timp ce ea reprezintă ACTRIȚA SUBLIMĂ a aceluiași teatru radiofonic.

Am ascultat-o în “D’ale carnavalului”, “Locomotiva”, “Praf în ochi”, “Gelozie”, “Cei trei mușchetari”, “Bolnavul închipuit”, “Mărgeluş” sau “Gaițele”, ca să numesc doar câteva dintre piesele pe care le reascult periodic, pierzându-mă, în timpul treburilor casnice, în universul minunat al teatrului cu voci.

De o eleganţă extraordinară, cu un timbru vocal inconfundabil, m-a fermecat pentru totdeauna.

Născută pe 29 iulie 1925, cu peste 30 de roluri pe scena “Teatrului Național”, cu apariții în teatrul TV și în cinematografie și poate cu sute de roluri în teatrul radiofonic, a fost distinsă cu Ordinul “Meritul Cultural” clasa a III a (1967), “pentru merite deosebite în domeniul artei dramatice” și cu Ordinul Național “Serviciul Credincios” în grad de Ofițer.

Despre viața petrecută alături de Damian Crâşmaru (actor care a urcat pe scena teatrului de circa 19.900 ori!), ea declara:

“Era în 1955. Aveam 30 de ani şi o carieră de zece ani pe scena “Teatrului Naţional”, unde ajunsesem încă din anul II de Conservator. Damian Crâşmaru avea 24 de ani şi abia terminase studiile, ca şef de promoţie. În spectacol, avea să joace rolul celui care se îndrăgostea de personajul interpretat de mine. Într-o pauză, la repetiţie, el avea o chiflă cu şuncă, iar eu, cum sunt gurmandă, probabil că aşa căscam nişte ochi la şunca lui, încât mi-a oferit-o. El e cu şase ani mai mic şi mă văzuse jucând şi mă aprecia, dar de îndrăgostit cred că s-a îndrăgostit văzând că mâncam cu atâta poftă”:)

S-au căsătorit civil în 1957 și religios în 1961. Îmi place să cred că viața lor în doi a fost plină de naturalețea, atracția ori devotamentul care răzbate din rolurile pe care le-au jucat împreună în “Locomotiva” sau în “Gelozie”.

Și au rămas unul lângă altul, într-o viață trăită cu eleganţă și demnitate.

Până astăzi, 12 aprilie 2018, când ea a plecat alături de alți mari actori cu care a împărțit scena cu decenii în urmă: George Calboreanu, Grigore Vasiliu Birlic, Cella Dima, Silvia Dumitrescu Timică, Nicki Atanasiu, Marcel Anghelescu, Alexandru Giugaru, Ion Finteșteanu.  

Este greu să vezi dispărând oameni care ți-au oferit magie, bucurie, speranță sau refugiu ori de câte ori ai avut nevoie, fără să îți ceară nimic în schimb. Actori care mie mi-au oferit un întreg univers fără de care viața mea ar fi mai săracă, mai tristă, mai lipsită de visuri și visări.

Este trist că vestea morții ei circulă pe o “panglică” de la o televiziune obscură. Este și mai trist că nu știu să se fi făcut recent vreun documentar despre generozitatea cu care și-a dăruit sufletul mai multor generații de spectatori și de ascultători. Și asta se întâmplă cu cei mai mulți dintre marii noștri actori, pe care ni-i amintim doar când dispar pentru totdeauna.

Probabil că asta explică de ce merităm să fim mai săraci, mai triști, mai lipsiți de visuri și visări. Știu că pentru mulți oameni “moderni”, deplângerea dispariției unei astfel de personalități pare un lucru naiv, demodat sau prostesc. Dar, pe de altă parte, ce au oamenii “moderni” atât de special încât să merite să le acord atenție?

Cât timp rolurile ei încă se pot vedea, asculta, simți ori aminti de măcar un singur om, ea nu va fi dispărut și nu va fi fost uitată. La fel cum nu vor fi uitați nici actorii menționați mai sus, plecați și ei într-o lume, sper eu, dacă nu mai bună, cel puțin mai recunoscătoare.

Doamnă Carmen Stănescu, doamnă sublimă a inimii mele, vă mulțumesc cu toată ființa mea pentru tot ce mi-ați oferit!

Vă mulțumesc pentru zâmbete, lacrimi, încredere, speranță, frumusețe, distincție și mai ales, pentru curajul de a visa. Știu că începând de astăzi cerul va străluci mai puternic, pentru că a mai primit o stea care să încânte nopțile celor care încă iubesc teatrul radiofonic.

Drum lin, doamna mea! Vă voi purta în inimă până când ne vom revedea:)

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Follow Un om cu întrebări on WordPress.com
%d blogeri au apreciat asta: