Un om cu întrebări

„Prinţul Fericit” sau despre puterea prieteniei

Viețile multor oameni sunt adeseori atât de pline de greutăți încât sub povara lor acești oameni par să treacă prin viață anonim, încercând înainte de orice să câștige o pâine și abia apoi îndrăznind să mai viseze. Și exemplele unor astfel de vieți au străbătut artele – cu precădere literatura – din cele mai vechi timpuri.

Prințul fericit” de Oscar Wilde este una dintre cele mai emoționante povești radiofonice pe care le-am ascultat vreodată. Nu știu la ce vârstă ar trebui, potrivit normelor actuale de “parenting”, să li se dea copiiilor spre audiție această poveste. Ce știu este că mă face mereu să plâng, încă de pe la 9-10 ani, și o va face probabil până la finalul vieții mele. Nu doar destinul trist al Prințului Fericit este motivul pentru care plâng, involuntar, cât mai ales finalul poveștii, pe care, paradoxal sau nu, îl văd ca pe unul înălțător.

Intriga acestei adaptări radiofonice este una blândă: un rândunel care se pregătește să plece în Egipt înainte de venirea iernii se așază într-o seară la picioarele unei statui. Pe când se pregătește de culcare, este udat de 3 picuri de apă. Privind în sus să vadă cum se face că deși “nu este nici un nor pe cer, stelele strălucesc de-ţi iau ochii”, totuși plouă, rândunelul vede că din ochii statuii acoperite întru totul cu foițe subțiri de aur, se rostogolesc lacrimi mari. Așa că rândunelul îl întreabă cine este și de ce plânge.

„Pe vremea când eram în viață și aveam o inimă de om”, îi răspunde statuia, „eu nu știam ce-s lacrimile, căci trăiam în palatul “Fără Griji”, unde durerii nu-i e îngăduit  să intre. Cât era ziua de lungă mă veseleam în grădină cu prietenii mei, iar când cobora seara eram în fruntea dansului în sala cea mare. Jur-împrejurul grădinii se ridica un zid foarte înalt, dar niciodată nu mi-a trecut prin minte să întreb ce e dincolo de el. În preajmă totul mi se părea atât de frumos. Curtenii mă numeau Prințul Fericit și … fericit eram cu adevărat, dacă plăcerea poate fi fericire. Așa am trăit și așa am murit. Iar acum, când nu mai am viață, m-au ridicat aici sus, atât de sus, încât pot vedea toată hidoșenia, toată amărăciunea cetății mele. Și cu toate că inima mea e din plumb, nu pot decât să plâng”.

Prințul îl roagă pe rândunel să ducă rubinul din mânerul sabiei sale unei croitorese sărmane, mama unui băiețel cuprins de friguri, care vrea să mănânce portocale. Croitoreasa care trudește la rochia celei mai frumoase dintre însoțitoarele reginei plânge cu lacrimi amare, pentru că nu are să îi dea băiețelului decât apă goală.

Deși la început se opune, spunând că este așteptat în Egipt, rândunelul acceptă să fie mesagerul Prințului, spunând, după îndeplinirea sarcinii încredințate, că s-a încălzit, “deși e atât de rece afară”.

„- Asta pentru că ai făcut o fapta bună”, îi răspunde Prințul.

În noaptea următoare, rândunelul duce unui alt sărman din  cetate o altă nestemată din statuia Prințului – cu lacrimi mari în ochi, rândunelul se învoiește să îi smulgă Prințului un ochi, un safir minunat. Deși vremea se răcește tot mai mult, în următoarea seară rândunelul îi duce cel de-al doilea ochi al Prințului unei fetițe ce își scăpase în noroi chibriturile pe care le vindea  și care tremura de frig și de frica bătăii care o aștepta acasă dacă se întorcea cu mâna goală.

Cu inima zdrobită de durere, rândunelul îi mărturisește Prințului: “ești orb acum și-o să rămân cu tine mereu, mereu.”

Prietenia dintre cei doi crește cu fiecare zi de povești din Egipt, istorisite cu mare drag de rândunel și cu fiecare noapte în care mica pasăre împarte săracilor cetății până și foițele de aur cu care era acoperit Prințul. Deși îi este din ce în ce mai frig, rândunelul nu poate să îl părăsească pe Prinț, căci îi era tare drag inimii sale.

Ce urmează vă invit să descoperiţi ascultând cele 30 de minute ale acestei povești emoționante care reușește, cu ajutorul a doar trei voci și a unei coloane sonore compuse din fragmente deosebite, să transpună ascultătorul în inima orașului străjuit de statuia Prințului Fericit.

Dincolo de reacțiile meschine ale oamenilor la vederea Prințului gol-goluț și dincolo de ciondăneala consilierilor orașului legată de ce trebuie făcut în continuare cu statuia, înălțător în această poveste este sacrificiul pe care îl face micul rândunel, nu doar în numele prieteniei pe care începe să o poarte Prințului, dar și în numele faptelor bune care aduc bucurie celor sărmani, micile bogații duse de el însemnând pentru unii dintre acești oameni diferența dintre viață și moarte.  

Înălțătoare este și generozitatea cu care Prințul decide să îi ajute pe locuitorii cetății sale, chiar dacă o face abia după ce părăsește o viață lipsită de griji, când o altă realitate i se așterne în fața ochilor.

Prietenia dintre Prinț și rândunel continuă să dăinuie și dincolo de viață, căci inima de plumb a Prințului cade, se despică în două și refuză să se lase topită, spre uimirea meșterului supraveghetor al muncitorilor din topitorie.

“Prințul Fericit” este o poveste care rezistă în timp pentru că vorbește despre valori cunoscute, însă uneori uitate de oameni: despre puterea prieteniei, despre generozitate și altruism, despre datoria de a-i ajuta pe cei care nu se pot ajuta mereu singuri, despre compasiune, despre frumusețea spiritului și despre legătura pe care sufletele o clădesc între ele, chiar și atunci când este vorba despre sufletul unui rândunel și cel al unei statui.

Bucurați-vă de teatrul radiofonic! Cu lacrimi ori emoție, bucurați-vă de teatrul radiofonic!

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

informatie

Această înregistrare a fost postată la 07/01/2018 de în TEATRU LA TASTATURĂ:) şi etichetată , , , , , , , , , .
Follow Un om cu întrebări on WordPress.com
%d blogeri au apreciat asta: