Un om cu întrebări

David Copperfield sau despre spiritul unui copil

Eu nu am citit niciodată “David Copperfield” de Charles Dickens.
Şi asta dintr-un motiv simplu: am ascultat în copilărie adaptarea radiofonică a acestei poveşti şi am hotărât că râul de lacrimi provocat de tristeţea şi revolta simţite atunci ar fi prea mult pentru a le retrăi citind pagină cu pagină dintr-un roman atât de complex.
Aşa că astăzi am să vă spun de ce şi acum, la 37 de ani, simt aceleaşi lucruri ca în copilărie, ori de câte ori reascult dramatizarea radiofonică din 1954 a lui “David Copperfield”, realizată în regia lui Mihai Zirra.
Ce mă impresionează cel mai mult din această poveste este, bineînţeles, viaţa grea pe care un băieţel de 9 ani o are de înfruntat, fără să fi provocat în vreun fel evenimentele care îl vor chinui.
Căsătoria mamei sale, Clara, cu un monstru cu chip de om, pe nume Murdstone, îi va aduce teamă pentru fiecare gest pe care îl face, pentru fiecare regulă absurdă pe care nu o respectă, pentru fiecare lecţie la care se încurcă.

Răceala cu care este tratat de tatăl său vitreg şi de sora acestuia, umilirea şi jignirile capătă dimensiuni cosmice în sufletul acestui băieţel pentru că mama lui, captivă în aşa-zisa iubire pentru noul bărbat din viaţa ei, este incapabilă să îi ia apărarea propriului ei fiu.
Când Murdstone îl bate, David se apără mușcându-l pe ticălos de mână.

Sufletul băiețelului se sparge în mii de bucăţi, întrebându-se atunci de ce n-a murit şi concluzionând: “mama nu mă mai iubeşte, sunt un băiat rău, nu îi fac decât supărări, văd bine că îi e ruşine cu mine şi pe bună dreptate”.
Ca pedeapsă pentru muşcătura aplicată lui Murdstone, David este trimis la şcoala-internat „Salem House” unde are de înfruntat alte bătăi şi umiliri. Nu apucă să se obişnuiască bine cu ritmul învăţat-bătăi de la internat, că universul său primeşte o nouă lovitură, care ar pune la pământ şi un adult, darămite un copil: mama şi fratele vitreg, nou născut, muriseră.
David primeşte această veste chiar în ziua în care îşi aniversează ziua de naştere …
După înmormântare, singurul sprijin al lui David, bună slujitoare Pegotty, îi mărturiseşte cum îi murise mama:
cânta atât de dulce copilului, că odată ascultând-o mi s-a părut că e o voce din văzduh care se urcă la cer. În ultima noapte, seara, m-a sărutat şi mi-a spus: “dacă moare şi copilaşul, te rog să mi-l pui în braţe, să fim îngropaţi împreună”. Şi aşa am făcut. Bietul micuţ, n-a mai trăit decât o zi după ea. Era târziu noaptea când mi-a cerut să îi dau apă. Mi-a vorbit încetişor şi blând … draga de ea… Apoi, şi-a pus bietul ei cap pe braţul bătrânei şi tristei sale Pegotty şi a murit, ca un copil care adoarme”.  
După moartea mamei sale, tatăl vitreg şi sora acestuia, scăpaţi de orice obstacol în calea “educaţiei” pe care vor să i-o aplice orfanului David, îl expediază pe acesta la un depozit cu vinuri din Londra a lui Murdstone, unde lucrează ca un sclav: la zece ani, băiatul spală sticle, înfundă dopuri ori mătură gunoaiele, alături de alţi bieţi copii, timp de şase zile pe săptămână, pentru o bucată amărâtă de pâine şi câţiva bănuţi.
După un an, nu mai rezistă şi fuge la mătuşa Betsey Trotwood, cea despre care Pegotty îi povestise că plecase ca o furtună de la ei de acasă când aflase, la naşterea lui David, că are un nepot şi nu o nepoată.
Întâlnirea cu mătuşa lui va deschide un nou capitol în viaţa lui David, capitol pe care însă îl veţi găsi în romanul lui Dickens, nu în adaptarea radiofonică prezentată astăzi.

Am scris această recomandare de teatru radiofonic nu pentru a întrista ori pentru a tăia cuiva din avântul adus de sosirea primăverii.
Am scris-o cu gândul că uneori, în momentele în care viaţa ne testează rezistenţa sau determinarea de a merge mai departe, în momentele în care ne întrebăm de ce ni se întâmplă anumite lucruri ori în care suntem nemulţumiţi de ceea ce putem, ştim sau avem, poate fi de ajutor să aruncăm o privire spre destine mai încercate decât al nostru.
Oricât de dureroasă ar fi povestea lui David, ea poartă în sine un mesaj optimist, unul care arată că de foarte multe ori, spiritul unui copil este mai puternic decât orice nenorociri.
Ea arată și că atunci când simţi înlăuntrul tău că nu te poţi da bătut oricât de greu ţi-ar fi, că viaţa trebuie să însemne mai mult decât ce ţi se întâmplă într-o anumită perioadă, că undeva există o întâmplare, o prefacere, o încercare în urma căreia vei deveni cel care îţi doreşti să fii, nu ai nicio scuză să renunţi la a merge mai departe.
Dacă mai aveţi nevoie de argumente pentru a asculta, în această după-amiază ploioasă perfectă:), povestea lui David Copperfield, am să mai spun că din distribuţie fac parte George Mărutză, Costache Antoniu, Ion Pavlescu, Dida Solomon Calimachi, în rolul principal fermecându-ne, ca şi în alte piese de teatru radiofonic, inegalabila Silvia Chicoş.

Bucuraţi-vă de teatru radiofonic!
https://youtu.be/DZyUppYGl2c
https://www.youtube.com/watch?v=KDl2x6_cMqE
Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Follow Un om cu întrebări on WordPress.com
%d blogeri au apreciat asta: