Un om cu întrebări

Pasagerul

ELÁSTIC, -Ă, elastici, -ce, adj., s. n. I. Adj. 1. (Despre unele obiecte) Care are proprietatea de a-și modifica forma și dimensiunile sub acțiunea unei forțe exterioare și de a reveni de la sine la forma și dimensiunile inițiale după încetarea acțiunii forțelor exterioare care l-au deformat (sursa: dexonline)

Fragment din „Inimi elastice”

Mirunei i se păru că trecuseră două zile şi două nopţi până să ajungă de unde o lăsase taxiul la pub-ul unde o aştepta Cati. Trecuseră doar vreo 10 minute, însă depănarea acelor amintiri îi împovărase inima şi, sub greutatea lor, părea mai scundă decât era.
„Bun, acum ajung la Cati şi nu trebuie să mă vadă în halul ăsta”, îşi spuse ea oprindu-se chiar în faţa uşii din lemn sculptat a locului de întâlnire.
Inspiră adânc, îşi îndreptă spatele şi trase cu atâta forţă de mânerul uşii, că aproape o dădu de perete. Intră în vălul de fum amestecat cu miros de băuturi spirtoase şi o luă în stânga, spre separeul pe care îl ocupa ori de câte ori se întâlnea cu Cati. Salută în treacăt barmaniţa oacheşă şi tatuată pe antebraţul stâng, care le servea de obicei. Ajunse la separeu şi o găsi pe Cati cu o figură nefiresc de veselă.
– Bună, am ajuns.
Cati sări de pe scaun şi o îmbrăţişă atât de tare, că Miruna trebui să îşi ţină respiraţia cele câteva secunde cât dură gestul spontan de afecţiune al prietenei ei.
– Gata, stai că mă sufoci, îi spuse încet lui Cati.
Aceasta o eliberă din strânsoarea îmbrăţişării, se dădu un pas înapoi şi îi spuse:
– Iartă-mă, iartă-mă, doar că ardeam de nerăbdare să ajungi. Mi se pare că te aştept de două zile şi două nopţi, spuse ea surâzând generos.
„Ce ciudat, şi pentru ea timpul a părut că trece exact la fel de greu”, îşi spuse Miruna, aşezându-se pe scaunul din faţa lui Cati.
– Spune-mi tot, ce a zis, ce ai făcut, cum arată, dacă locuiește tot singur, vreau să ştiu totul până la cel mai mic detaliu.
– Îţi spun tot, copilă, stai numai să îmi trag sufletul un pic. Adela, adu-mi un gin cu apă tonică şi o Cola, te rog, îi spuse Miruna barmaniţei care tocmai intrase să îi ia comanda.
– Înseamnă că e grav dacă bei tărie, spuse Cati uitându-se cu o mină serioasă la Miruna.
– Nu e nimic grav, doar că am nevoie de un întăritor ca să rememorez întâlnirea de astăzi, atâta tot.
Adela, barmaniţa, apăru surprinzător de repede cu comanda şi ieşi la fel de repede, lăsându-le pe cele două femei să îşi povestească lucruri ce aveau să le schimbe ireversibil vieţile.
După jumătate de oră de povestit, Miruna îşi sprijini obosită tâmplele în mâna stângă, trăgând cu sete dintr-o țigară şi urmărind în tăcere corăbiile de fum care se înălţau spre bolta tavanului.
Cati era copleşită de o tristeţe adâncă, vizibilă în umbrele care îi dansau pe chip.
– Şi azi te muţi la el? rupse Cati tăcerea după câteva secunde.
– Da.
– Şi eşti sigură că vei putea urma planul până la capăt?
– Trebuie. Odată intrată acolo nu o să am cum să mă retrag sau să mă dau de gol. Aşa că nu o să am de ales. Îţi aminteşti că am mai vorbit despre asta şi ţi-am spus: mă voi gândi că sunt în război şi  că singura mea şansă de supravieţuire e să duc la bun sfârşit planul nostru. Să fac tot ceea ce îmi impune inamicul, dacă nu vreau să fiu torturată sau ucisă. Ştiu că este o exagerare, dar mă ajută. Psihologic vorbind, documentarele cât de cât „blânde” despre atrocităţile naziştilor, de exemplu, mă ajută să mă îmbărbătez singură, spunându-mi că există foarte puţine situaţii din care spiritului omului să nu supravieţuiască. Şi o să îmi repet chestia asta atât de des în cap, încât nimic din ceea ce urmează să se întâmple să nu mă facă să tresar, să tremur, să mă tem, să dau înapoi sau să fug. Şi chiar dacă aş simţi, să zicem, timp de o secundă, vreuna din stările descrise mai sus, ei bine, voi avea grijă ca faţa mea să nu trădeze nimic din ce se întâmplă înăuntru. Doar nu am făcut degeaba exerciţii atâtea luni, încheie Miruna sorbind din paharul înalt din faţa ei.
– Mi-e frică, Miruna, izbucni Cati cu voce tremurândă. Mi-e o frică îngrozitoare că vei păţi ceva, că nu vei mai putea scăpa de acolo, că nu te voi mai vedea vreodată şi că va trebui să trăiesc bântuită toată viața de vina că eu te-am împins să faci nebunia asta.
– Nu o fac doar pentru tine, Cati. O fac dintr-o dorinţă sălbatică de a mă convinge că doar după ce voi fi împlinit planul nostru, voi putea adormi noaptea cu mintea goală de toată furia, vina şi regretele care m-au chinuit până la epuizare.

O fac pentru a-mi demonstra că nu sunt o paria, o neadaptată, o curvă. O fac pentru că e singurul lucru pe care nu l-am încercat pentru a dobândi linişte în suflet şi mai ales în minte. Mă gândeam la asta cu mult înainte de a te întâlni pe tine.

Tu ai fost doar pasagerul din ataşul motocicletei. Pasager de a cărui contra-greutate aveam nevoie pentru a începe şi a păstra echilibrul unui plan a cărui realizare îmi părea atât de îndepărtată până să te cunosc. Şi o fac pentru că vreau să plătească cu propria dezumanizare pentru ce a făcut, astfel încât să nu se mai poată regrupa vreodată ca să rănească şi alte fiinţe aşa cum ne-a rănit pe noi.

Răzbunarea nu este doar un mijloc, ci şi un scop în sine spre ceva mult mai de preț decât senzația de satisfacție imediată oferită de această „armă a prostului”, cum i se spune.

Ar trebui să mergem. E târziu şi nu vreau să îşi pună prea multe întrebări legate de vizita mea.
– Bine, să mergem, spuse Cati dând să se ridice de pe scaun. Mai am însă o ultimă întrebare, zise ea, privind-o pe Miruna cu ochii ei verzi până în adâncul sufletului.
– S-auzim.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

informatie

Această înregistrare a fost postată la 09/03/2017 de în INIMI ELASTICE şi etichetată , , , , , , , , .
Follow Un om cu întrebări on WordPress.com
%d blogeri au apreciat asta: