Un om cu întrebări

Martiriu

ELÁSTIC, -Ă, elastici, -ce, adj., s. n. I. Adj. 1. (Despre unele obiecte) Care are proprietatea de a-și modifica forma și dimensiunile sub acțiunea unei forțe exterioare și de a reveni de la sine la forma și dimensiunile inițiale după încetarea acțiunii forțelor exterioare care l-au deformat (sursa: dexonline)

Fragment din „Inimi elastice”

Cati rămase tăcută preţ de câteva minute, cu ochii pironiţi într-un punct doar de ea ştiut, lăsând lacrimi străvezii i rostogolească spre bărbie.

Miruna nu spuse nimic, simțind  niciun cuvânt nu ar putea îi aducă alinare lui Cati în acele momente. Se gândea cât de multe avea în comun cu minunea din faţa ei. Ştia şi ea foarte bine ce înseamnă suferinţa cauzată de părinţi. Mama ei se căsătorise pe la 28 de ani, în urma unui aranjament făcut de părinţii ei. Tatăl ei avea 40 de ani şi era divorţat când o luase pe mama ei.

Miruna suferise mult din cauza răcelii mamei ei. Era un perete de gheaţă de care se izbeau toate zâmbetele, toate ideile, toată nevoia de afecţiune a copilei. Mama ei nu o alinta şi nu îi vorbea despre altceva decât despre treburile casnice şi despre teme. Încercase, de multe ori, o înţeleagă. Reuşise chiar o privească un timp ca pe un străin, nu ca pe mama ei, în speranţa aşa va depista motivele pentru care nu îi arăta ori spunea ce simte. Şi la un moment dat începuse înţeleagă că mama ei, încă de când se căsătorise, trăia clipă de clipă o adevărată dramă.

Bărbatul cu care se căsătorise avea câteva apucături de care nu îl putea dezvăţa, oricât de blândă ori iubitoare ar fi fost. Miruna văzuse şi ea, încă din copilărie, tatălui ei îi plăceau petrecerile şi băutura. Iar pe la 8 ani aflase îi plăceau şi femeile, altele decât propria nevastă. Îşi amintea limpede  era în Ajun de Crăciun. mamăsa robotise câteva zile fără încetare ca aibă casa „lunăşi gătească mâncăruri bune pentru Crăciun. În acel Ajun, însă, tatăl Mirunei nu venise acasă. Târziu în noapte, Miruna se trezise şi merse la bucătărie bea apă. Acolo, prin uşa întredeschisă o auzi pe mătuşăsa spunându-i mamei Paul era laaia„. îl văzuseră vecinii când intrase în bloc, pe la 8, cu braţele încărcate de pachete.

Şi mama ei plângea încetişor. Nu ţipa, nu spărgea farfurii, nu se zbătea cu disperare. Plângea aşa cum băbuţele fără putere îşi jelesc soţii cărora le vizitează mormintele, cu lumină, în noaptea de Înviere. De atunci, Miruna începuse îşi privească mama cu alţi ochi. Vedea prăpastia dintre ea şi tatăl ei devenea în fiecare zi tot mai mare. Pentru mama ei, fericirea însemna o masă liniştită în familie, după ce rufele fuseseră spălate, călcate şi aşezate pe umeraşe în şifonier, după ce casa fusese curăţată ca înainte de o inspecţie sanitară şi totul, până la ultimul detaliu, era pus la locul lui. Fericirea ei însemna tricotarea unei veste pentru copilă ori a unui fular pentru soţul ei. Însemna traiul liniştit al casei, fără certuri, fără lipsuri, fără ieșiri ori petreceri cu oameni mulți.
Pentru tatăl ei, însă, fericirea avea alte repere: muzică dată tare, petreceri cu prietenii, udate din plin cu băutură. Cântau la chitară ori ascultau la pick-up viniluri aduse de prin Bulgaria de către prieteni ai unor prieteni.
Aşa nu a durat mult până când cele două proiecții să intre în coliziune frontală. Când tatăl ei venea acasă beat, după ce lipsise multe ore fără ca mama ei ştie ceva de el, aducea uneori şi un prieten şi, indiferent de oră, punea muzică tare la magnetofon. După ce pleca prietenul, începeau certurile în bucătărie, cu uşa închisă.

Cu timpul însă, mama Mirunei nu mai răbda stea închisă în bucătărie cât soțul ei chefuia cu musafirul. Aşa se ducea în sufragerie şi îi spunea lui Paul   îşi cheme prietenul altă dată, acum e târziu şi atât vecinii, cât şi propria fiică, dorm. Tot cu timpul, certurile s-au transformat în bătăi. Şi tot cu timpul, ele s-au mutat din bucătăria cu ușa închisă, în celelalte camere ale apartamentului. Miruna nu văzuse decât o dată când tatăl ei dăduse în mama ei. În restul dăţilor, plângea muşcând pernele din dormitor, auzind doar cum palmele izbeau în carnea mamei ei. Dar nu putea îi spună nimic. O ştia mândră şimută. Nu îl ponegrea pe soţul ei în faţa copilei. Nu se jelea pe la rudele venite rar în vizită. Nu avea prietene cărora le ceară sfatul. Vecine nici atât.

Mama ei îşi purta suferinţa cu o tăcere prostească, credea Miruna, ce aducea la prima vedere a martiriu.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

informatie

Această înregistrare a fost postată la 09/03/2017 de în INIMI ELASTICE şi etichetată , , , .
Follow Un om cu întrebări on WordPress.com
%d blogeri au apreciat asta: