Un om cu întrebări

Amintiri despre mama

ELÁSTIC, -Ă, elastici, -ce, adj., s. n. I. Adj. 1. (Despre unele obiecte) Care are proprietatea de a-și modifica forma și dimensiunile sub acțiunea unei forțe exterioare și de a reveni de la sine la forma și dimensiunile inițiale după încetarea acțiunii forțelor exterioare care l-au deformat (sursa: dexonline)

Fragment din „Inimi elastice”

Miruna nu îi răspunse nimic şi Cati îşi continuă povestea.
– Bine, Doru, am merg cu tine. Se pare aici oricum nu am niciun prieten.
Spusesem asta cu ochii la Toni, în speranţa va ridica privirea din pământ şi îmi va adresa măcar un cuvânt de adio. Dar Toni stătea tot cu ochii în ţărână şi tremuratul lui blând (de frig, gândeam eu) îmi părea o flacără domoală de lumânare, a cărei umbră plânge încetişor.
– Trebuie mergem la autobază la Valea Oltului, acolo e autobuzul pe care sunt eu şofer, îmi spuse Doru. Nu e departe de aici, urmă el, însă ar fi bine ne grăbim, nu întârzii la prima cursă.
Pe drumul până la depoul Valea Oltului nu am schimbat niciun cuvânt cu Doru. Mergeam unul lângă altul şi din când în când simţeam îmi aruncă câte o privire pe furiş.
Ajunşi la depou, Doru descuie autobuzul, porni motorul şi lăsă câteva minute singură, cât merse îşi ia actele. Mi-am ocupat timpul cercetând spaţiul acela mic în care şoferii de pe mijloacele de transport în comun îşi petrec, probabil, jumătate din viaţă. Doru avea lipită de bord o iconiţă cu Sfântul Gheorghe ţinând deasupra capului suliţa cu care a omorât balaurul.
Puţin mai departe stătea un casetofon de maşină mică, din care ieşeau câteva cabluri subţiri, menite, cel mai probabil, adapteze casetofonul la autobuzul neprevăzut cu așa ceva. Jos lângă scaunul acoperit de un prosop verde de baie era o pungă de plastic prin a cărei guri larg deschise se vedea o sticlă mare de plastic, probabil cu apă şi mai multe pachete învelite în ziare, aşezate unul lângă altul.

Tot uitându princabină” (cum îi spunea Toni locului în care conducea) mi-am dat seama că fără vreau căutam o poză a fiicei despre care Doru îmi spusese murise înecată. gândeam eu, dacă fi fost părinte şi mi fi pierdut copilul atât de devreme şi într-un mod atât de crud, i- fi făcut altare peste tot unde mi fi petrecut timpul. Dar în loc mi se pară ciudat nu e nicio poză cu ea prin preajmă, mi-am zis poate omul are poza în portofel, pentru nu ar suporta durerea îi vadă chipul clipă de clipă. Sau poate mai împarte autobuzul cu cineva şi atunci nu poate lăsa poza acolo tot timpul. Tocmai ce îmi terminasem gândul apăru şi Doru.
– Suntem gata de plecare. Te rog, ia un loc aici pe banchetă, îmi spuse el, făcând semn spre bucata de lemn improvizată pe post de băncuţă.
M-am aşezat încercând desluşesc ivirea zorilor peste Bucureşti, aşa cum mi se dezvăluia el din fuga autobuzului 368. cufundasem într-o tăcere stranie şi timp de câteva minute până şi mintea mea părea fi amuţit şirul gândurilor care de obicei năvăleau în neştire, schimonosindu-mi chipul cu întrebările, mirările sau spaimele lor.
– De unde eşti, Cati? rupse tăcerea Doru într-un târziu.
Din Chitila.
Şi părinţi ai?
Da, am mamă şi un tată vitreg.
Şi te iubesc, se poartă frumos cu tine?
– Nu chiar, am spus eu încet, întrebându dacă ar trebui  îi povestesc bărbatului din stânga mea toate câte îndurasem acasă sau dacă ar fi mai bine tac.
Doru, ca şi cum simţise ezitarea din glasul meu, schimbă vorba şi începu îmi povestească despre cum şi-a urmat el visul din copilărie de a fi şofer pe autobuz, după ce în anii ’90 făcuse bişniţă cu blugi din Turcia. Ba chiar avusese şi o consignaţie la un moment dat, în care vindea de toate, de la ţigăriCarpaţi” luate ieftin de laFabrica de Țigarete” şi până la dero „Ariel” pe „caiet”.
Îi auzeam vocea lui Doru într-un plan îndepărtat, ca atunci când îţi rămâne apă în urechi după ce te speli pe cap şi auzi totul distorsionat. gândeam la mama, oare se întreba ce am păţit? Oare îşi făcea griji pentru mine? O fi anunţat poliţia am dispărut de acasă? Indiferent de ce crede despre mine, sunt totuşi copilul ei, trebuie fie măcar puţin îngrijorată.
În timp ce Doru vorbea, rememoram frânturi din gesturile mamei mele.

Revedeam șiroiul de sânge tâșnit după ce o palmă de-a ei mă trimisese cu nasul fix într-un colț al frigiderului. Reauzeam mustrările, umilirile şi permanenta ei „grijă” de a-mi spune nu fac nimic bine, nu sunt bună de nimic. Îmi aminteam atunci când eram micuţă, o veneram pe mama. Voiam fiu ca ea, zi de zi, clipă de clipă. Când am crescut şi am început deschid ochii un pic, am avut multe sentimente dureroase faţă de ea: de multe ori îi cerşeam aprecierea, străduiam îi fiu tot timpul pe plac, chinuiam fac totul bine, în speranţa într-o zi îmi va spune „bravo, mamă„. Un „bravo” din inimă, neurmat de niciun „dar” care  șteargă cuvintele de bine de dinaintea lui. Mama, însă, nu vedea nimic din toate astea. Nici nu cred le simţea în vreun fel.

Născându pe când avea 17 ani, copilului din ea îi fusese probabil foarte greu crească un copil. Şi avea o privire anume, o privire pe care o vedeam mai ales în clipele ei de furie oarbă. O privire care, legată de unele gesturi ori cuvinte rostite de ea, părea îmi spună aşa: „nu trebuia te nasc, din cauza ta mi-am irosit viaţa, ce bine ar fi fost nu te am”.  Alteori mă înfuriam, îmi venea să îi strig în față tot felul de răutăți, doar-doar mă voi simți mai bine. În scurt timp, însă, îmi spuneam că e mama mea, mi-a dat viață și nu am dreptul să o judec în niciun fel.

Așa mă simţeam în acel început de adolescenţă, o perioadă în care nu aveam pe nimeni – nici pe propria mamăcare asculte, să  înţeleagă, nu judece şi îndrume într-o direcţie, oricare ar fi fost ea

 

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

informatie

Această înregistrare a fost postată la 06/03/2017 de în INIMI ELASTICE şi etichetată , , , , , , , , .
Follow Un om cu întrebări on WordPress.com
%d blogeri au apreciat asta: