Un om cu întrebări

Necunoscutul

ELÁSTIC, -Ă, elastici, -ce, adj., s. n. I. Adj. 1. (Despre unele obiecte) Care are proprietatea de a-și modifica forma și dimensiunile sub acțiunea unei forțe exterioare și de a reveni de la sine la forma și dimensiunile inițiale după încetarea acțiunii forțelor exterioare care l-au deformat (sursa: dexonline)

Fragment din romanul „Inimi elastice”

În seara aceea, Toni se purtase ca un frate mai mare: împărţise mâncarea lui cu ea, o lăsase facă duş în baia cât o cutie de chibrituri, dormise pe jos şi îi cedase locul lui pe canapea. Cati adormi târziu, după ce mai sporovăi cu Toni ceva vreme, dar la 4:30 când sună alarma de la ceasul gazdei sale se trezi atât de odihnită, de parcă dormise 3 nopţi neîntrerupte. Toni îi propusese  o ia cu el „pe traseu” din nou şi, din moment ce nu avea altceva mai bun de făcut, acceptă bucuroasă. Zilele şi nopţile care urmară avură acelaşi ritm: dimineaţa la lucru cu Toni, după amiaza cu treburi prin oraş cu Toni, noaptea pe canapeaua lui Toni. Întruna dintre discuţiile lor, Toni o întrebă de Cati, aşa, în treacăt, dacă s-a iubit cu vreun băiat. Cati îşi amintea  îşi plecase ochii atunci şi îi răspunsese nu, înţelegând la ce se referea Toni.
Din clipa aceea mi s-a părut ceva s-a schimbat, îi povestea ea Mirunei, cu chipul umbrit de o durere venită parcă din altă lume.

– Mă rodea o nelinişte amestecată cu teamă, ca şi cum lovisem cu un băţ un cuib de viespi şi din acea clipă era doar o chestiune de timp până când insectele întărâtate aveau îşi arate sălbăticia, ieşind la atac. Nu ştiu ce gând a luat naştere în mintea lui Toni când i-am spus sunt virgină. Poate ceva animalic, pe care nu ştia îl are, s-a trezit în el în secunda în care i-am mărturisit nu fusesem a niciunui bărbat. Nu ştiu explic, dar simţeam ceva s-a schimbat, ireversibil, şi am început de atunci îi urmăresc mai îndeaproape gesturile, vorbele, privirile. Poate există undeva în străfundul fiecăruia dintre noi o voce care ne îndeamnă fim cu băgare de seama, atunci când ne paşte o primejdie

– Întruna din zile, continuă Cati amestecând cu beţişorul de plastic îngheţata cu fistic din faţa ei, la capăt de linie, la Toni a venit un bărbat şi l-a chemat stea de vorbă. Îl ţin bine minte: statură măruntă, păr grizonant şi unsuros, ochelari de vedere cu rame prea mici pentru faţa cu mandibule proeminente, aer poruncitor şi îngâmfat.
S-au îndepărtat de troleibuz împreună şi l-am văzut pe acel necunoscut cum gesticula ameninţător către Toni, arătând din când în când cu privirea spre locul în care aşteptam puţin speriată întoarcerea binefăcătorului meu.
După vreo 15-20 de minute, Toni s-a întors în troleibuz, roşu la faţă, şi mi-a spus doar atât:
Astăzi e ultima noastră zi împreună. De mâine nu mai pot fi văzut cu tine.
Am vrut îl întreb ce s-a întâmplat, îl rog nu abandoneze, îi strig suntem prieteni şi că nu poate se poarte ca şi cum nu m-ar fi cunoscut.
Dar faţa lui părea golită de orice urmă de emoţie, ca şi cum dintrodată o mască de ghips ar fi luat locul strălucirii sincere a ochilor, arcuirii vesele a sprâncenelor şi căldurii văratice a zâmbetului.
Ziua aceea a trecut foarte greu, îşi reluă Cati povestea la următoarea întâlnire cu Miruna. Toni privea numai înainte în timp ce conducea şi fălcile sale păreau încleştate în semn de tăcere eternă. În timpul ăsta, în capul meu se dădea o bătălie groaznică de întrebări, închipuiri şi spaime.
„- De ce abandonează Toni? Ce voi face de mâine?  Unde găsesc iar loc dorm noaptea?”
Însă cel mai des îmi apărea în minte chipul bărbatului cu care vorbise Toni.
„- fie de la poliţie? Oare a pus mama poliţia pe urmele mele? Sau de la Protecţia Copilului? Nu, dacă ar fi fost aşa, m-ar fi luat chiar atunci ducă acasă. Trebuie fac cumva obţin nişte răspunsuri de la Toni, trebuie.”
Când veni în sfârşit seara şi am ajuns acasă pentru o ultimă noapte la Toni, nici nu am apucat îl întreb ceva, s-a grăbit la duş, de unde a ieşit echipat de noapte, s-a băgat în aşternutul improvizat pe podea şi mi-a aruncat un „Noapte bună” de gheaţă.

M-am zvârcolit ore bune în noaptea aceea. Ba cu ochii aţintiţi în tavan, ba cu pleoapele închise, dar cu mintea mereu în alertă, ca în aşteptarea unui cutremur ori a unui incendiu.

În sufletul meu se dădea o luptă prea împovărătoare pentru cei 14 ani pe care îi aveam atunci: îmi dădeau târcoale disperarea, furia şi încrâncenarea.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

informatie

Această înregistrare a fost postată la 22/02/2017 de în INIMI ELASTICE şi etichetată , , , , , , , , , .
Follow Un om cu întrebări on WordPress.com
%d blogeri au apreciat asta: