Un om cu întrebări

Aparențele și „violența tradițională”

Pe scara blocului în care locuiesc, la etajul 1, stă o familie cu trei copii: un băiat aproape de majorat, o fată de clasa a III a sau a IV a şi un băieţel de vreo 4-5 ani. De aproape 6 ani de când stau aici, vecinul, un tip înalt, uscăţiv şi roşcovan, este printre primii prezenți la deszăpezit. Pe vecina o văd din când în când venind acasă. Este o femeie drăguţă, aranjată, cu mult bun simţ. Până acum 3-4 luni, când coboram scările, prin uşa de la apartamentul lor răzbăteau chiote, alergături, tot ceea ce mie mi se părea înseamnă bucurie într-o casă în care există copii aflaţi la vârsta jocului. Acum o lună şi un pic, mi-a spus soţul i-a văzut pe cei doi vecini certânduse în faţa blocului. O ceartă foarte urâtă. Fără îmi dau seama, într-o zi, când se întorcea fiul meu de la grădiniţă, m-am trezit întrebându de ce nu se mai aude nimic de la etajul 1, când trec prin dreptul uşii lor. Tot soţul meu (care are fir direct cu administratora de bloc) mi-a spus  vecina a plecat de acasă acum ceva vreme, însă nu ştie dacă a luat şi copiii cu ea sau dacă a plecat singură. Ciudat, foarte ciudat. Poate au avut ceva neînţelegeri, cum se mai întâmplă în familiile cu copii şi, probabil, cu greutăţi. Aşa mi-am spus atunci.
Pe scara blocului meu nu au loc certuri și nu se ascultă muzică tare decât până la o anumită oră. Vecinii sunt în majoritate oameni trecuţi de prima tinereţe, cu ceva pensionari printre ei. Aşadar, o scară liniştită într-un cartier liniştit din Bucureşti.

Aşa aseară, când am auzit o voce urlând pe casa scării, am fost foarte surprinsă. Am stat în holul apartamentului (ca o ţaţă, ce-i drept) ascult ce se întâmplă. Din corul de două– trei voci, răzbătea una de femeie care striga “o te dau la poliţie, nemernicule, nu mai teroriza copiii, lasăţi nevasta în pace, nu-i mai bate, criminalule, nu ţi-e ruşine, o chem Protecţia Copilului, uităte în urma ta când mergi pe stradă, poate îţi trage şi ţie cineva o bătaie”. Nu știu a cui era acea voce, însă am recunoscut vocea vecinului care spunea e treaba lui ce face, că, pe cine bate?, îl lase ea (vocea care îl interpela) în pace, plece de unde a venit. S-a trântit o uşă, însă cea care a venit ceară socoteală vecinului a continuat vorbească cu, probabil, vecinii ieşiţi vadă ce se întâmplă. Femeia explica aude cum îi bate seară de seară, cum ţipă şi ăla micu’de frică, cum îl imploră nevastăsa  n-o mai lovească. Peste câteva clipe, s-a auzit o voce furioasă care întreba femeia cu reclamaţia cu ce drept îl numeşte ea pe tatăsău criminal. Am dedus era băiatul cel mare. Când vecina i-a spus nu mai tacă, nu mai trăiască în teroare, e băiat mare, spună ce i se întâmplă, ştiţi care a fost răspunsul băiatului? “Şi ce te bagi dumneata, e tatăl meu, e treaba lui ce face!” …

Discuţia a mai continuat o vreme, însă după ce am auzit şi “ieri seară de ce ţipaţi  lase cuţitul jos şi plângeaţi, alergând prin casă”, am plecat în sufragerie, am simţit mi se face rău
Aşa astăzi, cândfamilia tradiţională” nu se mai poate ascunde, ca în alte vremuri, în spatele lui “e treaba mea ce fac la mine în casă”, vreau îi mulţumesc femeii care a îndrăznit bată la uşa vecinului abuziv şi îi ceară socoteală. Pentru , punând cap la cap informaţiile de la soţul meu, discuţia de aseară, chipul fără bucurie al mezinului, pe care l-am observat în ultimele luni, ochelarii de soare purtaţi de vecina când afară nu era soare orbitor, trebuie spun “bravo!”.
Bravo pentru  ai îndrăznit  denunți un abuz, ceri socoteală, îi aperi pe cei care nu pot sau nu știu încă  se apere singuri. Bravo pentru nu ţi-e teamă o te alerge descreieratul cu parul pentru ai îndrăznit apari la el la uşă şi îl ameninţi cu poliţia ori cu Protecţia Copilului, dacă îşi mai abuzează familia.
Bravo pentru fără probabil  ştii, aplici pe deplin dictonul “pentru ca răul triumfe, este suficient ca oamenii buni nu facă nimic”.
Stau şi înghit în sec gândindu la cât de mult înşală aparenţele. Fără relatările soţului meu sau scandalul de aseară, fi putut jur la etajul 1 locuieşte o familie ai cărei membrii, chiar dacă se mai ceartă uneori, trăiesc în general în pace. fi putut jur vecinul, un om respectuos, care îşi duce copilul dimineaţa la grădiniţă ori vine de la supermarket însoţit de fiul cel mare care îl ajută la cărat sacoşele, nu poate îşi bată în mod repetat soţia şi copiii. Pentru da, sunt sigură face asta! Şi nu am suficiente cuvinte de ocară, de dispreţ şi de dezgust pentru a descrie astfel de gesturi!
Poate întrebaţi cum reacţiona eu dacă ar veni vecinii ceară socoteală unui soţ abuziv. Ei bine, într-un scenariu utopic în care s-ar întâmpla asta (utopic, zic, pentru NICIODATĂ, nici dacă avea nu doi, ci o sută de copii, nu sta într-o astfel de relaţie), vrea vină lumea la uşă. facă scandal. ceară socoteală. oblige iau atitudine, dacă nu de durere ori de umilință, măcar de ruşinea de a-mi fi fost expusă în mod public problema. vrea îmi vină la uşă, ca  forţeze laşa din mine, care crede nu se va descurca cu copiii, fără bani, fără educaţie, fără niciun ajutor pe lume, plece! plece fără se uite în urmă!

Vor fi poate voci care vor spune nu ştii niciodată ce se întâmplă în casa unor oameni, până nu trăieşti cu ei zi de zi. Da, este adevărat. Dar repet, NIMIC, NIMIC nu justifică un astfel de comportament. Nici dacă nevastă-sa are pe altul, nici dacă e o nemernică care n-are grijă de casă, de copii ori de soţ, nici dacă are o gură cât casa şi te pisălogeşte non-stop, nici dacă în loc te susţină, te doboară cu critici permanente. Eşti în vreuna dintre situaţiile de mai sus? Pleacă! Divorţează! Desparte-te! Urează-i „drum bun” tâmpitei pe care n-o mai suporți şi refăţi viaţa! îţi cauţi justificări pentru bătaia pe care i-o dai regulat este o dovadă de mare laşitate, mârlănie şi ţiglă sărită de pe casă!
Se spune  poţi trage concluzii pripite şi în general nu este bine judeci. Paradoxul e trăim într-o lume în care suntem sceptici prin excelenţă, aşa nici atunci când ni se arată adevărul în fundu’ gol, nu reuşim din prima trecem de propriile concepţii, credinţe ori prejudecăţi. De aia încă mai este pusă în practică expresia “bătaia e ruptă din Rai”. Pentru aşa au spus acum zeci de ani nişte tâmpiţi şi noi, în loc ne uităm la fiinţele cărora le facem răusoţie, copii, soţ, luăm de bun ce au spus înapoiaţii ăia! 

O altă vorbă zice că nu trebuie spui “mie niciodată nu mi se va întâmpla asta”, nu se ştie cum ajungi. Ei bine, asta e o tâmpenie! Poţi îţi influențezi destinul în multe privinţe şi asta e cu siguranţă una dintre ele! Nu stai! Nu înduri! Iar când declicul din capul tău are loc şi pleci, totul se va aranja astfel încât nu mori de frig într-o cutie de carton cu copilaşii în braţe sau trebuiască te prostituezi pe centură ca iei de mâncare!

Probabil întrebaţi de ce, dincolo de evident, m-a marcat atât de tare acest subiect încât scriu cu atâta furie despre el. Ei bine, ca un copil crescut într-o casă în care am fost martora sau subiectul unor astfel de evenimente – rare, ce-i drept, am spun răspicat rănile acelea nu se vindecă niciodată! toate femeile bătute în Românica asta nu sunt schilodite doar fizic, ci şi emoţional. ajung creadă nu valorează nici cât o zdreanţă dacă omul care cândva le spunea le iubeşte, cu care şi-au făcut jurăminte, le pot bate! multe dintre ele rămân captive într-un cerc vicios de dependenţă fie materială, fie emoţională, fie de ambele feluri până la sfârşitul vieţii, până se fac copiii mari sau până când în capul lor se produce declicul care le determină plece.
Pentru pentru mine nu există scuză pentru ca un bărbat îşi lovească femeia cu care îşi împarte viaţa, fie ei căsătoriţi sau nu. Pentru trebuie fii grav bolnav îţi poţi lovi sistematic copiii care au fost plămădiţi din carnea ta! Nu există scuză! Nu funcţionează nici aia cu “dacă femeia e clonţoasă”, nici vreo altă replică transmisă prin ADN din vremuri în care femeia era privită ca neavând suflet ori nevalorând nici cât jumătate dintr-un bărbat!

Aşadar, dacă se întâmplă să citească aceste rânduri vreo femeie, bărbat ori vreun copil care încasează bătaie tocmai de la cel sau cea care ar trebui îi iubească, le spun din nou: “PLECAŢI! PLECAŢI ACUM! Luaţi ce aveţi strictă nevoie şi plecaţi! Fără uitaţi în urmă!” Nu veţi regreta nici măcar pe sfert greutăţile pe care le veţi avea poate de îndurat, în comparaţie cu regretul de a fi lăsat nenorociţi pentru totdeauna de o bestie!

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

informatie

Această înregistrare a fost postată la 31/01/2017 de în Chiar aşa şi etichetată , , , , , .
Follow Un om cu întrebări on WordPress.com
%d blogeri au apreciat asta: