Un om cu întrebări

Fii cuminte, Cristofor!

“Fii cuminte, Cristofor” este o comedie în 3 acte, scrisă de Aurel Baranga, care prezintă povestea de “intrigă şi amor” dintre două cupluri, prietene: familia Bellea şi familia Stambuliu.
Cristofor Bellea (Radu Beligan), 45 de ani, compozitor de simfonii, este căsătorit cu Emma (Marcela Rusu), profesoară, cu circa zece ani mai tânără ca el. Prieteni apropiaţi le sunt Valeriu Stambuliu (Marcel Anghelescu) şi soţia sa, Anca, actriţă (din nou, Marcela Rusu). Asemănarea dintre Emma şi Anca este, potrivit naratorului, una extraordinară, ambele femei fiind de o frumuseţe aparte.
Nu ştim dacă acesta este unul dintre motivele pentru care Cristofor decide să îi mărturisească Ancăi iubirea ce i-o poartă de opt ani de zile. Farmecul piesei se ţese din măiestria cu care Cristofor se foloseşte de împrejurări – un telefon din partea socrului său, aflat la Iaşi, atins de o banală răceală – pentru a rămâne singur cu Anca. Acesta nu doar îi sădeşte soţiei sale în suflet sămânţa îngrijorării pentru sănătatea părintelui sau, pentru a o determina să plece să îl vadă, dar sincronizează această întâmplare cu plecarea din localitate a soţului Ancăi, profesorul Stambuliu, la Craiova, pentru a prezida o comisie de susţinere a examenului de maturitate.
Ei bine, rămaşi singuri, se pare că apropierea lui Cristofor de Anca nu poate fi tulburată de nimic.

Anca este arhetipul femeii încrezătoare în forţele proprii, cu o carieră importantă, înconjurată de admiraţia fanilor, care a ales ca partener de viaţă un soţ pedant, tocmai pentru că găseşte în el oaza de rutină de care are nevoie pentru a-şi recupera forţele după tumultul vieţii cotidiene.
Anca nu doar că rămâne surprinsă de declaraţia neaşteptată a lui Cristofor, însă are maturitatea şi scepticismul necesare pentru a-I ruga pe Cristofor să nu îi împuie capul cu un scenariu stereotipic de seducţie:
“Să nu începi în a-mi face confesiuni, confesiunile sunt prima treaptă a indiscreţiei. Faci mărturisiri, ca să smulgi declaraţii. Să nu îmi înfăţişezi aspecte din ceea ce se cheamă de obicei mica, nebănuita şi necunoscuta mea dramă personală. Să nu te referi la zilele când ai cunoscut-o pe Emma şi la speranţele pe care le-ai pus în legătura voastră. Să nu îmi mărturiseşti că ţi-ai dorit altceva, că nu trăieşti, că vegetezi, am mai auzit povestea asta de o sută de ori. Că fiecare zi seamănă cu cealaltă, c-a fost o vreme când încă mai sperai, că te simţi obosit şi că ai un sentiment prematur de bătrâneţe. (..)
Că te simţi străin, c-ai încercat să te refugiezi în muncă, dar că totul ţi se pare inutil şi searbăd. (…)
Să nu îmi pui discuri, nu-mi place decât muzica uşoară. (…)
Să nu-mi evoci amintiri şi să nu-mi ceri sfaturi, mirându-te ipocrit de cât de bine mă pricep într-un domeniu atât de străin de mine. Să nu-mi spui … dar atunci, ce-o să-mi spui, Cristi?”

În ciuda aparentei împotriviri, Anca intră în jocul de seducție iniţiat de Cristofor pentru că, așa cum îi mărturisește acestuia, ” și eu știu să mă joc”.

Când nimic nu pare să le tulbure fericirea, intră în scenă primul element-surpriză: Cristofor găseşte un manuscris, ce poartă scrisul Emmei, în care aceasta îi mărturiseşte că de un an şi jumătate iubeşte un alt bărbat. Şi, în ciuda “decorului” atent regizat pentru a-şi înşela soţia, Cristofor se revoltă împotriva femeii care, potrivit manuscrisului, a făcut acelaşi lucru, însă mai devreme decât el. Şi, pentru că lui Aurel Baranga, un fin observator al psihologiei umane, îi place să surprindă publicul prin accentuarea crizelor din momentele-cheie ale piesei, Anca va primi o scrisoare, scrisă din gară, în care soţul ei îi mărturiseşte aproximativ acelaşi lucru: că iubeşte pe altcineva.
Ei bine, finalul piesei este unul imprevizibil, care îi dă personajului principal senzaţia că a pariat şi a pierdut. A pariat că mărturisirea şi trăirea sentimentelor sale merită orice sacrificiu, inclusiv pe cel al pierderii soţiei sale, pentru a se trezi că a pierdut nu doar miza, ci şi însuşi obiectul adoraţiei sale, care se dovedeşte nimic mai mult decât o himeră.
Aşadar, vă invit să ascultaţi această piesă, magistral interpretată în faţa microfonului şi să reflectaţi la câteva întrebări cu care, poate, v-aţi confruntat cel puţin o dată în viaţă:

este ceea ce simt ori trăiesc autentic? Ea sau el sunt aievea? Simt la fel de intens ca mine totul? Să risc oare să ies din această viaţă searbădă care mă sufocă încet-încet ori mai bine să deschid bine ochii înainte de a face saltul?

Bucuraţi-vă de teatru radiofonic!

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

informatie

Această înregistrare a fost postată la 29/01/2017 de în TEATRU LA TASTATURĂ:) şi etichetată , , , , , , , , .
Follow Un om cu întrebări on WordPress.com
%d blogeri au apreciat asta: