Un om cu întrebări

„Hangița” sau o lecție despre seducție

Jucată pentru prima dată în 1753 la “Teatro Sant’Angelo” din Veneţia, comedia “Hangiţa” scrisă de prolificul dramaturg Carlo Goldoni rămâne până astăzi o poveste fascinantă despre “eternul feminin”.
Mirandolina (Dana Dogaru), o hangiţă din Italia secolului al XVIII lea, este o femeie căreia îi place să se joace. Cu bărbaţii “plângăreţi”, care îi dau dovezi “substanţiale” de adoraţie, aşa cum sunt marchizul di Forlipopoli (Cornel Vulpe) şi contele d’Albafiorita (Dem Rădulescu). Cu bărbații serviabili, care trăiesc măcinaţi de gelozie, fără să aibă însă curajul să pună piciorul în prag, aşa cum este chelnerul Fabrizio (Virgil Ogăşanu).

Însă jocul ei nu alunecă niciodată în desfrâu, ci este mai degrabă un joc al curtoaziei, al seducției, hangiţa folosind în acest joc cam aceleaşi arme pe care le folosesc şi bărbaţii care îi fac ei curte: complimentele, umorul şi atenţia, toate oferite fără rezerve persoanei plăcute.
În adaptarea radiofonică regizată artistic de Dan Puican, şirul de inimi înflăcărate de frumuseţea şi purtările hangiţei este întrerupt de cavalerul de Ripafratta (Alexandru Repan). Acesta nu doar că nu îi face curte Mirandolinei, ci declară deschis că nu poate suferi femeile. Cel puţin aceasta este atitudinea cavalerului la începutul piesei. Ea însă va suferi o schimbare radicală şi savoarea piesei constă (şi) în urmărirea acestei schimbări.
După prima conversaţie avută între patru ochi cu hangiţa, cavalerului i se ivesc în minte primele întrebări, atins de farmecul Mirandolinei, întrebări pe care le alungă cu îndârjire:
“Dar pentru asta nu mă las eu prins în mreje. Dar ce, să mă îndrăgostesc de ea? Ha, ha! Să îmi pierd libertatea? Ha! Asta nici gând! Sunt nebuni, nebuni, toţi aceia care se îndrăgostesc de femei!”
Mirandolina are însă în arsenalul seducţiei mai multe arme, astfel încât, mai repede decât ar fi crezut, cavalerul îşi dă seama că a picat în plasă. Că fără să vrea, Mirandolina “a fugit şi m-a lăsat cu o sută de draci în mine”.

Alexandru Repan îl interpretează minunat pe cavalerul îndărătnic, crescendo-ul sentimentelor sale pentru Mirandolina fiind excelent redat şi de timbrul vocii sale, unul inconfundabil şi extrem de senzual:) 
Finalul piesei este neaşteptat, pentru că scopul Mirandolinei nu este acela de a face din nobilul cavaler o cucerire de răsunet. Scopul Mirandolinei, aşa cum singură spune în monologul de la începutul piesei, este altul:
“Hm, e duşmanul femeilor, nu le poate suferi. Ha, ha, ha, sărman nebun! pesemne că n-a dat încă de o femeie care să ştie cum să-l ia… Dar o să dea… Şi cine ştie dacă n-a şi dat. Tocmai cu de-al de ăştia îmi place să am de-a face, iar de cel care se ţine de capul meu, mă plictisesc foarte repede. Stau de vorbă cu toţi, dar nu mă-ndrăgostesc de nici unul! Vreau să-mi bat joc de toţi caraghioşii de îndrăgostiţi plângăreţi şi vreau să mă slujesc de toate vicleşugurile ca să înving, să înmoi şi să cuceresc inimile cele sălbatice, împietrite şi duşmănoase faţă de noi… femeile … femeile, care suntem cel mai minunat lucru din câte a zămislit natura”.
Mirandolina întruchipează tipologia femeii încrezătoare în propriile farmece şi puteri, care nu depinde financiar de nimeni, muncind pentru a-şi câştiga existenţa şi căreia îi place să se joace din când în când. Poate tocmai de aceea piesa are încă succes:)
Bucuraţi-vă de teatru radiofonic!

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

informatie

Această înregistrare a fost postată la 22/01/2017 de în TEATRU LA TASTATURĂ:) şi etichetată , , , , .
Follow Un om cu întrebări on WordPress.com
%d blogeri au apreciat asta: