Un om cu întrebări

Ţi-e chiar atât de frică?

N-am înţeles niciodată termenul de “despărţire de comun acord” când celor care se despart li se usucă sufletul de arşiţa iubirii şi a dorinţei de a rămâne împreună. Cum adică, de comun acord? Ce e asta, încetarea contractului de muncă? Cum se poate stai faţă în faţă cu cel căruia i-ai oferi nu viaţa, ci farfurii sparte la nervi, dar şi farfurii pline cu mâncarea pe care o adoră şi îţi înghiţi nodul ăla mare de plâns, cu faţa îngheţată a politeţe şi spui “adio”? Nu pricep şi pace. A, asta se întâmplă în filme, OK. E fain în filme, pentru acolo, spre deosebire de viaţa reală, el sau ea se întorc (după ce aleargă ca nebunii prin aeroport, gară sau mai ştiu eu pe unde) la cel de care tocmai s-au despărţit şi de multe ori totul se termină cu happy-end. Ce puțin asta ne lasă scenaristul credem. În viaţa reală, însă, dacă se hotărăşte un el se mută la Oradea, adio, dus e. În viaţa reală, dacă ea ajunge la concluzia nu mai poate trăi cu privirea lui prea intensă, pleacă şi s-a terminat definitiv.

De ce? Ţi-e chiar atât de frică? Nu (mai) ai curaj? Da, poate ieşi urât, chiar foarte urât. Da, poţi rămâne în fundul gol, la figurat, poate şi la propriu. Da, te poţi alege cu nişte cicatrici pe care nici cel mai al dreaq plastician nu ţi le poate repara, vor fi pe suflet, nu pe trup. Dar … Ce lucru demn de a fi ţinut minte pe lumea asta a fost făcut vreodată fără frică, fără groază chiar? Câte poveşti cu happy-end n-au fost precedate de sentimentul celor implicaţi se sufocă de spaimă? Câte întrebări îngrozitoare nu şi-au pus cei care au lăsat ceva posterităţii, fie o invenţie universal apreciată sau propria poveste spusă din generaţie în generaţie, înainte de a încerca? Nu mai există deloc curajul de a-ţi sacrifica confortul sufletesc pentru a încerca vezi ce iese? Suntem oare cu toţii atât de prinşi în tabieturile felului în care ne bem cafeaua, ne distrăm cu prietenii ori ne afundăm în muncă până uităm dacă e zi sau noapte, încât nu vrem să lăsăm pe nimeni ne “distrugă” ceea ce noi asimilăm drept propria identitate? Nu, nu zic trebuie îţi pui pirostriile, te împrumuţi la bancă şi faci nuntă cu 500 de invitaţi ca vadă tot neamul ce bine ai ajuns. Nici trebuie te muţi într-o cutie de chibrituri cu cel iubit, ca faci studiu de caz despre apucăturile omului în timpul traiului comun.

Spun doar trebuie îţi acorzi o şansă iubeşti şi te laşi iubit. Ce spui? e sărită de pe fix, trece de o sută de ori într-o zi de la o stare emoţională la alta? Teai gândit poate doar în prezenţa ta se întâmplă asta? Dar tu, tu care citeşti cu o sprânceană ridicată, ce spui? nu vedeţi împreună, doriţi lucruri diferite de la viaţă? De acord, fără compatibilitate iubirea nu e de ajuns. Fără subiecte comune de discuţie, când se duce viteza cu care daţi jos hainele şi faceţi dragoste pe primul obiect stabil din jur, trebuie aveţi despre ce discuta. Dar toate astea există între voi. Ştii asta. Dar nu o spui nici măcar în şoaptă, ca nu recunoşti faţă de tine trebuie îţi acorzi o şansă. A, e căsătorită şi tu nu alergi după femeia altuia? Nimic mai just. Dar întreabăte aşa: tu teai „agăţat” de ea sau ea ţi-a căutat compania, zâmbetul, poveştile din pauza de masă? Nu, nu îndemn la destrămarea căsniciilor şi nici la aventuri extra-conjugale. Fiecare gândeşte cu propriul cap. Dar … teai întrebat vreodată dacă nu cumva asta e iubirea cea mare, aia despre care citeşti sau auzi în jurul tău? Aia în care iubiţii îşi intuiesc şi de la depărtare gândurile, intenţiile, ofurile? Nu există aşa ceva decât în poveşti şi filme? Şi atunci de ce poveştile şi filmele continuă fie îndrăgite? Doar pentru  există “fraieri” care cred în ele? Eu zic te gândeşti mai bine …
Când e de ajuns îl vezi apropiindu-se ca simţi că te ia ameţeala de la tot sângele care îţi năvăleşte în cap, când nimic nu mai are gust sau miros dacă nu l-ai văzut de două zile, când ai făcut exerciţii intense de auto-sugestie, ai dat bani la psiho-terapie, când ai căutat în alţii simţi ceva ori teai izolat în munţi, când așadar ai făcut tot ce ai putut ţi-l scoţi din minte şi suflet şi nimic nu a funcţionat, deşi au trecut atâtea zile, săptămâni sau luni de când îl vrei, cum poţi să îi spui s-a terminat? nu va merge, nu are rost încercaţi, faceţi rău, pierdeţi timpul? Cum??? Ce spui, crezi că eşti înSăptămâna oarbă” și de aceea totul ţi se pare posibil şi permis ? Şi ţi-e frică de clipa în care o te trezeşti şi totul se va transforma într-un coşmar? Dar dacă coşmarul va începe doar după ce veţi spune “adio”?
Eşti speriat şi înţeleg. Însă care este cel mai grav lucru care ţi se poate întâmpla? mori? Nici măcar Eliade nu a murit din pricina dragostei, deşi înRomanul adolesecentului miop” aşa credea:)

Nu pleca, nu îl lăsa plece. Oricât de complicat ar fi. Oricât de mult ar trebui luptaţi ca fiţi împreună, oricât de dureros ar fi bagajul pe care îl duceţi fiecare în suflet, oricât de mult i-aţi şoca pe toţi cei din jur cu decizia voastră, oricât de multe ocări v-aţi atrage din partea celor apropiaţi.

Dacă aţi trecut de îndrăgosteala de început, de pasiunea trupurilor, de teama descoperirii lucrurilor mai puţin frumoase, de prejudecăţi şi tot te mai trezeşti îl sorbi din priviri fără îţi dai seama, vrei îl îngrijeşti când e bolnav, îl dezmierzi când îl doare sufletul, îl alergi prin casă din joacă, îi săruţi fiecare centimetru tatuat, deşi nu ţi-au plăcut niciodată tatuajele, dacă mintea îţi spune cu toaaată convingerea NICIODATĂ nu vei mai fi iubită aşa, complet, fără oprelişti, fără sfârşit, nu pleca şi nu îl lăsa plece!
Poate vei avea clipe de regret, dar ele vor trece ca gândul, la adăpostul credinţei nu există nimic pe lume pe care nu l-aţi face, trăi ori împărţi unul cu celălalt!

 

 

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

informatie

Această înregistrare a fost postată la 03/12/2016 de în DE ÎNCEPUT şi etichetată , , , , .
Follow Un om cu întrebări on WordPress.com
%d blogeri au apreciat asta: