Un om cu întrebări

Omul sfințește locul

În fiecare an de 1 decembrie observ în jurul meu, mai ales în mediul virtual, două atitudini: cea a „patrioţilor şi cea a „denigratorilor„.
Cei dintâi, fie sunt patrioţi doar de 1 decembrie sau în tot anul, au tendinţa ridice în slăvi tot ce este românesc: obiceiurile, tăria, spiritul întreprinzător, moştenirea geto-dacă, totul pare se potrivească perfect în imaginea de “mare popor” care transpare din exprimarea lor.
De partea cealaltă sunt denigratorii. Fie sunt plecaţi din România de ani buni sau rămaşi pe plaiuri mioritice din moşistrămoşi, aceştia ponegresc tot ce este, în opinia lor, prin excelenţă românesc: hoţia, mitocănia, egoismul, aroganţa şi atâtea altele.
Pe undeva, mi se pare şi unii şi ceilalţi au dreptate şi se înşală în egală măsură.
Le înţeleg atitudinea până la un punct, determinată în ambele cazuri de percepţia şi experienţele lor cu “românismul”.
Ce nu înţeleg, însă, nici la primii, nici la ceilalţi, sunt două lucruri: imposibilitatea de a accepta un punct de vedere diferit de al lor şi enormul efort pe care îl depun pentru a demonstra  dețin adevărul absolut.
Nu se poate privim lucrurile aşa cum sunt? Fără ne împăunăm fără motiv, fără ne ruşinăm fără ne-o ceară cineva?
Pentru mine, România este un amestec de contradicţii şi armonii:)
Este, în egală măsură, coada de la 6 dimineaţa de la alimentară, pâinea pe cartelă, “Studio X” de la bulgari ori muzica “de contrabandă” de pe vinilurile tatei – toate trăite pe viu.
Este spaima de a pleca de acasă, înarmată cu doar două genţi de voiaj, în care se aflau câteva haine, vreo trei cratițe şi muuuuultă dorinţă de a-mi demonstra pot descurca.
Este “Tezaur folcloric” din casa bunicilor, şmotrul de dinaintea Revelionului, zeama de varză băută pe furiş cu bunicul din borcanul pitit de bunicămea în balcon.
Este plânsul la vederea tinerilor muriţi la Revoluţie, şocul găurilor de glonţ din blocurile de la “Orizont”, panica de a fi rămas fără portofel în autobuzul 105, nebunia nopţilor petrecute în “Pirahna”, în Regie, muncitul pe brânci la traduceri studenţeşti, ca mai fac un ban în plus pe lângă salariu.
Este mizeria de pe străzi unde oamenii aruncă fără se gândească la viitor, tampoane ori pungi de gunoi.
Este interviul de angajare la care patronașul îmi sugerează subtil salariul “la negru” poate creşte considerabil dacă voi fidrăguţă” cu el.
Este frumuseţea munţilor pe care nu i-am mai văzut din copilărie, liniştea unei bălţi de pe Valea Argovei, unde timpul pare fi încremenit în loc, magia Bucovinei pe care sper o văd într-o zi.
Este “politeţea” de gheaţă cu care şefii din multinaţionale îşi concediază angajaţii, ori urletele cu care distrug în aceeaşi angajaţi orice urmă de demnitate.
Este şantierul etern de lucrări de laPiaţa Sudului”, manelele din blocul de vis-à-vis, cântecul duios de “noapte bunăal vecinei de la 3, invenţiile românilor de la saloanele internaţionale, vocile senzaţionale de la concursurile de cântat.
putea continui aşa mult şi bine. N-am s-o fac.

Până la urmă, România este cântec, soare, mizerie, frumuseţe, cerşetorie, mândrie, demnitate, rezistenţă, curaj, resemnare, încrâncenare, tradiţii, inovaţii şi atâtea alte lucruri.
Leslie Hawke, mama actorului Ethan Hawke, care pledează de ani buni pentru şcolarizarea copiiilor din mediile defavorizate, răspundea într-un interviu din 2013, la întrebarea “Ce credeţi ne ţine pe loc ca ţară, de ce nu putem avansa? Avem anumite caracteristici care ne împiedică?”, aşa:
Românii sunt o combinaţie ciudată: sunt foarte inteligenţi, dar au o foarte scăzută stimă de sine. Nu am întâlnit niciodată oameni cu aşa o părere proastă despre ei, cum sunt românii. Şi habar n-am cum s-ar putea schimba asta, cred nimeni nu ştie!”
De aici cred pleacă multe probleme … e greu te consideri valoros, când ani de zile ţara ţi-a fost călcată, subjugată de alţii mai puternici decât tine, când ţi s-a spus ce ai voie faci, ce NU ai voie spui şi când generaţii întregi şi-au însuşit dictonul “capul ce se pleacă, sabia nu-l taie”.
Din fericire, tinerii reuşesc încetîncet depăşească aceastămoştenire genetică”, acest bagaj inutil într-o lume în care trebuie fii încrezător, fără devii arogant, modest, fără te laşi umilit, inteligent, fără te dai “grande”.
În tineri îmi pun toată încrederea. Pentru de la ei voi învăţa şi eu reinventez, adaptez continuu. Îmi doresc învăţ de copiii mei, care, fără fie fanatici, vor şti de unde se trag, ca îşi poată decide singuri viitorul.
Aşa tot ce pot spune astăzi, de 1 decembrie, zi în care, potrivit obiceiului, urmăresc români speciali la televizor şi ascult alţi români speciali la radio, este:
Suntem singurii români într-o lume care devine pe zi ce trece mai mare şi maiinternaţionalizată”. N-ar fi mai fain ca în loc ne scoatem ochii, ne aducem aminte prin câte am trecut şi prin câte vom mai trece împreună? Câţi dintre cei plecaţi pe alte meleaguri nu şi-ar dori ca măcar astăzi audăLa Mulţi Ani, România!” de la un conaţional?

Câţi dintre noi uită  omul sfinţeşte locul?

Pentru toţi prietenii mei români, fie ei plecaţi peste hotare (Liliana, Andi, Monica, Elena, Adela, Gabriela, Mihaela, Monika, Camelia) sau de aici, de acasă, cât şi pentru prietenii mei străini, “românizaţi” (Ian, Margarida, John) amintiţi că trebuie existe un motiv pentru care v-aţi născut ori aţi venit în această ţară şi NU în alta: românul are în el ceva aparte. Ce anume, rămâne să descoperiți fiecare în parte!

LA MULŢI ANI!

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

informatie

Această înregistrare a fost postată la 01/12/2016 de în DE ÎNCEPUT şi etichetată , , , , .
Follow Un om cu întrebări on WordPress.com
%d blogeri au apreciat asta: