Un om cu întrebări

Mușcata din fereastră

“Muşcata din fereastră”, adaptare radiofonică a piesei cu acelaşi nume, scrisă în 1928 de Victor Ion Popa, este o duioasă poveste de iubire desenată cu măiestrie în pitorescul satului românesc.

Protagoniştii poveştii sunt Olguţa (Ilinca Tomoroveanu) şi Radu (Traian Stănescu), doi tineri crescuţi în acelaşi sat, care se îndrăgostesc şi hotărăsc să se căsătorească. Însă ei întâmpină opoziţia părinţilor Olguţei – conu’ Grigore, învăţător “mai mult sărac decât înstărit” interpretat de Octavian Cotescu şi coana Sofica, o mamă straşnic zugrăvită de Draga Olteanu Matei.

Opoziţia lor vine în primul rând din faptul că fiecare dintre cei doi promisese fata altui băiat, dar şi din teama că Răducu vrea să se însoare cu Olguţa doar pentru cele câteva palme de pământ pe care le are familia. Prieten de nădejde al familiei este popa Ilie, pe care Sandu Sticlaru îl portretizează realist, cu defectele şi calităţile lui. Ilie şi Grigore au împărtăşit în tinereţe iubirea pentru Sofica şi când tatăl acesteia le-a refuzat amândurora căsătoria cu fata, Grigore a furat-o pe Sofica şi au plecat în lume doar cu ce aveau pe ei.

Cumva, la mai bine de 20 de ani de la acea întâmplare, în ajunul serbării majoratului Olguţei, se pare că pe eroii acestei piese îi paşte o repetare a istoriei de atunci.

Piesa merită ascultată atât pentru “dulcele grai moldovenesc” pe care îl vorbesc în special aceşti “bătrâni romantici”, cât şi pentru puternicul mesaj pe care îl transmite cu privire la tradiţiile satului de altădată: mamele doresc să îşi ţină copilele aproape de casă, nu să le mărite pe cine ştie unde, părinţii se simt obligaţi moral să îşi onoreze cuvântul dat, prieteşugul de o viaţă trebuie cumva să se înnoade şi după această nouă furtună.
Un alt motiv pentru care piesa îşi merită cele 75 de minute de audiţie este umorul, cel mai bine evidenţiat de dialogurile personajelor. Iată un exemplu:
“CONU GRIGORE: Stai, Sofico, nu te duce, că spun eu. (Către preot.) Ce crezi că nu spun? Spun! Uite, nevastă! Răspunde tu. Am eu dreptul să fiu, cum să zic?… să fiu…
PĂRINTELE ILIE: Gelos…
COANA SOFICA: Gelos?
CONU GRIGORE: Ei da… Am eu dreptul să fiu aşa?
COANA SOFICA: Nici vorbă!
PĂRINTELE ILIE (lui conu Grigore): Vezi? Apoi să nu mă faci…
CONU GRIGORE: Stai, că n-o înţeles! Adică de ce să am dreptul?
COANA SOFICA: Tot omul are dreptul să fie gelos!
CONU GRIGORE (părintelui): Vezi?
PĂRINTELE ILIE: Stai, că n-o înţeles!
CONU GRIGORE: Lasă-mă pe mine, să întreb eu acu. Uite ce-i, Sofico. Vreau să zic: Pot eu să fiu…?
PĂRINTELE ILIE: Gelos…
CONU GRIGORE: Las-o în pace că a înţeles ea. Ei?… Pot să fiu?
COANA SOFICA: De unde să ştiu eu? Unii pot, alţii nu pot…
CONU GRIGORE: Nu, bre omule, am eu de ce să fiu gelos?
COANA SOFICA: Dar ce? Eşti gelos?
CONU GRIGORE: Nu-i vorba de asta! Mi-ai dat tu vreodată prilej să fiu gelos?
COANA SOFICA: Ştiu eu? Tu ce crezi?
CONU GRIGORE: Nu-i vorba de mine, e vorba ce crezi tu. Ei, răspunde! La ce te gândeşti acu’?
COANA SOFICA: La plăcinte!
(…)
CONU GRIGORE: Nu, frate, răspunde la ce te întreb eu. Dintre noi doi trebuie să-ţi fi plăcut unul mai mult. Eu aveam mustaţă, el barbă, în sfârşit era o deosebire acolo. Ţie cum îţi plăcea mai mult să fie un bărbat?
COANA SOFICA: Ras de tot.
CONU GRIGORE: Nici asta nu merge! Ce ai fi vrut tu să-ţi fie bărbatul?
COANA SOFICA: A! Locotenent de Roşiori. „

Un ultim argument în favoarea acestei piese: sentimentul pe care îl am de fiecare dată când o ascult este unul de seninătate deplină. O seninătate pe care am simţit-o doar atunci când am locuit într-un sătuc uitat de modernitate, seninătate născută din mirosul de iarbă proaspăt cosită, din cântecul cocoşilor şi din focul trosnind vânjos în sobă. O seninătate care vine din încredințarea că toate își au rostul pe lume, că cele ce au fost, vor mai fi,  că întotdeauna spiritul omului reușește să iasă din cele mai dureroase întâmplări.

Dacă Răducu va reuşi să o ia pe Olguţa de soţie cu voia părinţilor sau dacă va alege să repete „isprava” socrului său, rămâne să descoperiţi (re) ascultând această bijuterie radiofonică, în care îi mai puteţi găsi pe Mihai Mălaimare, pe Constantin Diplan şi pe Fărâmiţă Lambru, cu toţii aflaţi sub bagheta minunată a legendarului regizor artistic Dan Puican.

Bucuraţi-vă de teatru radiofonic!

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Follow Un om cu întrebări on WordPress.com
%d blogeri au apreciat asta: