Un om cu întrebări

Prinț și cerșetor

“Prinţ şi cerşetor” este o dramatizare radiofonică emoţionată din 1968, după cartea cu acelaşi nume scrisă de Mark Twain.
În povestea radiofonică, un băiat cerşetor pe nume Tom Canty ajunge într-o zi la palat, faţă în faţă cu Eduard Tudor, prinţ de Wales. Asemănarea dintre cei doi este extraordinară: “aceeaşi statură, acelaşi păr blond, aceiaşi ochi albaştri”. Pentru că prinţul e plictisit de viaţa de la palat, atât de încorsetată de reguli, ascultă pe nerăsuflate poveştile spuse de băiatul zdrenţuros din faţa lui, poveşti pentru care ar da jumătate din regatul tatălui sau, doar ca să le poată trăi şi el o singură zi: păpuşarii şi flaşnetarii, artiştii ambulanţi, întrecerile, bălăceala în apă, îngropatul în nisip, turtele din noroi.
Prinţul îi propune lui Tom să îşi schimbe hainele şi să se joace de-a “Curtea cojilor aruncate la gunoi”, locul de unde vine micul cerşetor. Deranjat de o vânătaie făcută lui Tom de unul dintre soldaţii palatului, Eduard Tudor pleacă să îi aplice acestuia o corecţie. Uită însă că e îmbrăcat în haine de cerşetor, aşa că nu este recunoscut de străjeri şi este dat afară din palat.

Ce urmează este o întorsătură extraordinară de destine: Tom este luat drept prinţul moştenitor al Angliei, iar Eduard Tudor face cunoştinţă cu viaţa din afara palatului, cu toată mizeria, sărăcia şi nedreptatea de care au parte cei mulţi şi sărmani.

De ce merită să asculţi această piesă? Sau să spun altfel: de ce am ascultat-o eu de cel puţin 30 de ori în cei 25 de ani de când am auzit-o prima oară?
Pentru că povestea este o lecţie de viaţă, de la un capăt la altul, atât pentru cei mari, cât şi pentru cei mici.
Pentru că vorbeşte cu tandreţe, emoţie, durere şi curaj despre ce însemna să fii sărac în acele vremuri, o condiţie care îngenunchează şi astăzi mai mulţi copii decât ne putem da cu adevărat seama.
Pentru că dezvăluie caracterul acestor adulţi în devenire când sunt puşi în condiţii total diferite de cele cu care au fost obişnuiţi.
Pentru că este o critică acidă la adresa nobililor (lorzilor) din acea vreme, care trăiau pe spinarea celor săraci şi mulţi, o situaţie atât de actuală încât probabil autorul cărţii râde pe săturate acolo sus de unde priveşte spre Pământ.
Pentru că pune în evidenţă nobleţea spiritului uman, demonstrând că oriunde şi oricând se mai găseşte un exemplu de bunătate ori de altruism (Miles Hendon).
Pentru că este un adevărat regal auditiv, de la firul narativ extrem de descriptiv, la fragmentele muzicale alese cu grijă şi până la măiestria actorilor ce interpretează personajele, actori pe care mă încăpăţânez să îi menţionez săptămânal în aceste recenzii, în speranţa că nu vor fi uitaţi: Ion Lucian, Nicolae Gărdescu, Ştefan Niculescu Cadet, Sandu Sticlaru, Horia Căciulescu, George Vraca, Mircea Balaban, Nicolae Băltățeanu, Octavian Cotescu, Grigore Vasiliu Birlic şi atâţia alţii.
Pentru că Silvia Chicoş ridică interpretarea “pe nevăzute”, aşa cum numesc eu teatrul radiofonic, la un nivel de excelenţă desăvârşită, prin emoţiile pe care le transmite interpretând dublu rol: pe cel al lui Tom şi pe cel al lui Eduard Tudor.
Pentru că te face să te gândeşti la cum ar fi fost viaţa ta dacă nu te-ai fi născut în vremea, condiţia şi familia în care te-ai născut.
Sau, cum spunea Mircea Eliade în “Huliganii”:

“Nu găseşti umilitor că ai fi putut fi cu desăvârşire altul dacă te-ai fi născut la New York în loc de a te naşte la Bucureşti? Noi toţi suntem din întâmplare aşa cum suntem. Am fi putut citi alte cărţi în liceu, am fi putut cunoaşte alţi oameni, am fi putut călători în alte ţări, am fi putut iubi alte femei…”

Aşadar, închei această recomandare cu cântecul pe care Tom, chiar cu frica de a fi spânzurat, i-l cântă prinţului moştenitor la insistenţele acestuia, un cântec amar şi totuşi optimist despre condiţia omului sărac:
„Prin buzunar de-ţi suflă vântul
Şi-avere n-ai niciun pitac
Să nu-ţi pierzi, frate, măi, curajul
Aşa-i când omul e sărac
Nu te-ntrista pentru orişice fleac
Aşa-i când omul e sărac
Când burta rău îţi flămânzeşte
Să strângi cureaua la nădragi
Clondiru-n traistă de-ţi lipseşte
O duşcă de apă tu să tragi
Nu te-ntrista pentru orişice fleac
Aşa-i când omul e sărac
Nu te-ntrista pentru orişice fleac
Aşa-i când omul e sărac
Chiar dacă stăm flămânzi, măi frate
Trăim pe unde apucăm
Noi nu putem fi slugi plecate
Şi libertatea nu ne-o dăm
Iar de cumva se nimereşte
La ştreang să fim trimişi de-a drept
Vom spune “bine se trăieşte
C-un rege bun şi înţelept”

Bucuraţi-vă de teatru radiofonic!

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Follow Un om cu întrebări on WordPress.com
%d blogeri au apreciat asta: