Un om cu întrebări

Mi-e drag:)

Există lucruri pe care începi să le îndrăgeşti din copilărie. Fie pentru că le auzi sau le vezi în casă, fie pentru că ele plac unuia dintre părinţii tăi şi, aflându-te într-o perioadă în care părinţii reprezintă Universul tău, încep să îţi placă şi ţie doar din acest motiv. Sau poate îndrăgeşti cu adevărat ceva abia în adolescenţă, odată cu aburii primei iubiri şi e suficient ca acel lucru să placă persoanei de care eşti îndrăgostit pentru ca fără să îţi dai seama, să aderi deplin şi fără întoarcere la aceleaşi gusturi. Multora li se întâmplă asta, nu este ceva nefiresc. Ce se întâmplă însă mai rar este să îţi păstrezi dragul faţă de un lucru şi la maturitate. Să nu te plictiseşti. Să nu îţi fie înlocuit în inimă de alte lucruri întâlnite pe drumul vieţii. Când lucrul care îţi place atât de mult nu este unul comun, nu este din „generaţia ta” ori este privit de oamenii de-o seamă cu tine drept un semn de îmbătrânire, tradiţionalism nepotrivit erei în care ne aflăm ori inteligenţei omului modern care are alte plăceri, există poate un moment în care pui sub semnul întrebării obiectul adoraţiei tale. Dar numai pentru o clipă. Deh, un pic de slăbiciune există în fiecare din noi:)

Judeci la rece şi concluzionezi că da, afinitatea, plăcerea, dragostea pe care o simţi pentru acel lucru nu e uşor de înţeles de către ceilalţi şi probabil le schimbă acestora percepţia asupra ta. Dar după judecata la rece, auzi cum îţi şopteşte inima să nu uiţi de starea de bine, de toată gama de emoţii pe care le traversezi ori de lucrurile pe care le înveţi de fiecare dată când eşti în preajma lucrului care îţi place atât de mult. Aşa că decizi că nu o să-ţi pese de ce spun unii ori alţii şi că ai să şi faci lucrul ăsta public, în speranţa că vei mai găsi pe lume doi-trei „rătăciţi” cu aceeaşi pasiune.
Teatrul radiofonic şi poveştile pe disc de vinil reprezintă pentru mine lucruri de care mi-e taaaare drag:) 
Şi când ţi-e aşa drag de ceva, vrei să scrii despre el, în primul rând pentru tine, ca să nu uiţi la bătrâneţe una dintre bucuriile cu adevărat simple ale vieţii pe care ai trăit-o, în al doilea rând pentru cei asemeni ţie, iubitori de poveşti pe unde scurte şi magie pe vinil şi în ultimul rând, pentru cei „noi”, tineri ori nu, care au auzit de această „ciudăţenie” a unei epoci trecute şi care vor să audă, măcar o dată, despre ce este vorba. Printre aceştia din urmă, dacă am noroc şi dacă genetica şi-a făcut datoria, sper să se numere şi copiii mei:)

De ce sunt speciale teatrul şi poveştile radiofonice, adesea imprimate pe discuri de vinil?

Magia radiofonică depăşeşte cu mult mijloacele audio-vizuale pe care le avem astăzi la îndemână. Ea reuşeşte să redea cu ajutorul sunetelor un adevărat spectacol de trăiri, recreând decoruri şi costume pe care, cu ochiul minţii, le vezi aievea.
Magia radiofonică se înrudeşte cu cea transmisă de cărţi. Ca şi cititul, ascultarea unei piese de teatru ori a unui basm îţi oferă libertatea de a-ţi imagina. În timp ce cărţile lasă mintea cititorului să îşi închipuie totul în legătură cu ceea ce citeşte, teatrul ori poveştile radiofonice intră doar un pas în universul imaginaţiei ascultătorului, prin vocile personajelor şi prin sunetele de fundal care completează povestea.

Şi de măiestria vocilor depinde câţi ani va fi prezentă în memoria unui ascultător o poveste radiofonică.
Timbrul vocal, inflexiunile, accelerarea în momente cheie sau respiro-ul de după un fragment culminant, toate, toate reprezintă mijloacele pe care vocile talentate ale actorilor le au la îndemână pentru a fermeca pentru totdeauna ascultătorul. Căci odată cuprins de această magie, vei dori să te întorci la ea iar şi iar:)
Toată această introducere este pentru a spune că începând de azi, toate recomandările de teatru radiofonic, făcute de mine timid pe Facebook, alături de altele noi, se transformă în mini-recenzii şi se mută într-o casă nouă – aici pe blog.
Chiar cred că o să citească recenziile şi mai ales, că o să asculte cineva piesele recomandate? (prin linkul pus la finalul fiecărei mini-recenzii)
Nu ştiu. M-aş bucura ca răspunsul să fie DA. Însă cum niciodată nu am scris pentru „rating”, neabordând teme despre care alţii sunt mai obişnuiţi să scrie, nici de data asta pasiunea mea nu țintește „celebritatea”, înţeleasă ca număr de cititori pentru care însă scriitura nu trece prin minte ori inimă.

Căci de aceste două „unelte” ai nevoie pentru teatru şi poveşti radiofonice. Lor trebuie să le dezvălui întregul tău suflet, să le dedici atenţia ta, pentru că în ele vei găsi nebănuite comori abil deghizate în pilde ori în momente de încântare, în secunde de deznădejde şi apoi de renaştere, în râs din toată inima ori în nostalgie pentru vremuri demult trecute, fie că le-ai trăit chiar tu sau doar ai auzit de ele.

Tot ce îți trebuie este linkul trecut la finalul mini-recenziei și un dispozitiv de ascultat, alături de o inimă şi o minte deschise pentru cele mai surprinzătoare incursiuni în lumea imaginației.

Ce zici? Vii cu mine la o porție de magie radiofonică?

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

informatie

Această înregistrare a fost postată la 23/10/2016 de în TEATRU LA TASTATURĂ:) şi etichetată , , , .
Follow Un om cu întrebări on WordPress.com
%d blogeri au apreciat asta: