Un om cu întrebări

Ţie de ce ţi-e frică de moarte?

E şase dimineaţa şi te uiţi cu ciudă în oglinda de la baie, la trupa de şoc cearcăne plus riduri ce pare că s-a mutat la tine pe chip. Ce te deranjează mai tare la ele? îţi arată oboseala sau îţi spun ai îmbătrânit? Câte gânduri înrudite cu acestea îţi mai trec prin minte până ajungi la fulgerătoarea reconfirmare vei muri? Poate nu azi, poate nu anul ăsta, dar vei muri. La fel ca toţi ceilalţi.

De câte ori ocoleşti grijuliu, cu lama de ras, aluniţa aceea roşiatică de pe bărbie până îţi vezi cu adevărat, în aburii oglinzii, părul grizonant dobândit înainte de vreme ? Cât durează până te întrebi dacă alor tăi le va părea cu adevărat rău când te vei duce?
Ţie de ce ţi-e frică de moarte? Nu filosofilor, nu bătrânilor, nu starurilor de cinema. Ţie, ţie de ce ţi-e frică de moarte?

Regret pentru ce ai făcut ori nu ai făcut?

Durere nu vei mai fi cu cei pe care îi iubeşti?

Teamă de necunoscut?

Parcă regret îţi vine prima dată în minte … Spunea cineva ar fi îngrozitor ca pe patul de moarte  fim înconjuraţi de toate visurile cărora nu le-am dat viaţă, care au venit, cu ochi înroşiţi de mânie ne ceară socoteală pentru trebuie moară odată cu noi. Dar dacă în locul visurilor ar sta în jurul tău toate lucrurile pe care regreţi le-ai făcut?  

Regretul că ți-ai părăsit soția și copilul pentru o puștoaică doar pentru a descoperi prea târziu că nu ai fost altceva pentru ea decât un capriciu. Regretul ţiai omorât singur, zi de zi, bucuria de a trăi, muncind până la epuizare pentru ticăloși care nici măcar nu cunoșteau cuvintele „devotament” sau „excelență”. Regretul că ţiai îndepărtat fratele, cu ani în urmă, de la o ceartă prostească pentru bani, deşi atunci ţi se părea e vorba de un principiu. Regretul că teai frământat toată viaţa cum faci ceva important, ţiai frânt mâinile întrebândute ce rost ai pe Pământ, în loc te bucuri de toate lucrurile bune care ţi s-au întâmplat.  Regretul că ți-ai povestit tristețile și speranțele aragazului, mașinii de spălat sau aspiratorului, în loc să iți deschizi sufletul către oameni. 

Regretul ai minţit, trădat, înşelat, batjocorit, uitat, trișat, furat, crezând  mereu imensa satisfacţie de moment e tot ce contează. Ştiu, te consolezi ai luat deciziile care păreau cele mai potrivite atunci, aşa cum erau împrejurările, cu câte ştiai şi puteai tu în acea vreme.

Nu e ăsta argumentul oamenilor cărora le este teamă îşi privească cu adevărat faptele, de teama a ceea ce vor găsi dincolo de ele? 

Sau poate regreţi ce nu ai făcut. Nu ai spus “de ajuns” celor care mereu te-au luat de sprijin, fără ca măcar o dată le pese de ce plânge sub foiţele de ceapă în care ţi-ai ascuns sufletul. Regretul  nu ai avut curaj  avortezi la 17 ani, alegând viaţa lângă un om cu care nu te potriveai şi închinânduţi fiecare clipă celor trei copii făcuți împreună, uitând pe vecie de tine.
Regretul nu ţiai ascultat mai des părinţii şi a contat mai mult strigătul rebel din inima ta decât judecata lor de părinţi grijuliiRegretul nu ai fugit, lăsând totul în urmă şi alegând uiţi de îndatoriri doar ca fii fericit un pic. Regretul nu ai îndrăznit laşi serviciul ăla care te-a îngenunchiat în fiecare clipă şi nu ți-ai deschis florăria la care ai visat în fiecare zi timp de 35 de ani. Regretul nu ai vrut îi oferi femeii ce te iubea ca o nebună bucuria unui copil. Regretul nu teai forţat fii „normal” ca  trăieşti viaţa senin, ci singur te-ai vârât în capcana alergării în cerc, în căutarea unui sens aparte al existenţei tale. Îţi spui poate nu a fost fie, din moment ce nu ai făcut nimic din toate astea. destinul nu a vrut. 
Cu ce drept dai vina pe destin pentru lipsa ta de curaj? 
Dacă nu din cauza regretelor ţi-e frică de moarte, poate e din cauza durerii nu vei mai fi cu cei dragi ţie. Părinţii? Se vor duce înaintea ta, speri, ca nu trăiască durerea de a supravieţui propriului copil. Copiii? Sunt pe drumul lor, nu mai sunt bebeluşi. O te îngroape creştineşte şi o îşi vadă de viaţă – ce altceva ar putea face? Prietenii? Câţi dintre ei ţi-au cunoscut cu adevărat agoniile? Momentele de rătăcire ori pe cele în care urlând şi mușcându-ţi din carne zăceai pe fundul celei mai întunecate prăpăstii a propriului cuget? Colegii? Cu câţi dintre ei te vezi ori te auzi mai des decât de aniversări şi sărbători?
Vecinii? Ai vecini cu care ai împărţit altceva în afară de discuţiile despre reabilitarea termică a blocului? Cu care ai aspiraţii ori împliniri comune?
Rudele celelalte? Cât de mult crezi vor suferi după perioada de doliu, din moment ce şi copiii sau părinţiisufletele cele mai apropiate ţie – vor trebui îşi adune cioburile inimii de pe jos şi meargă înainte?
Perechea ta? O ai? Dacă ai o pereche va suferi, chiar dacă în anii – puţini  sau mulţi în care aţi fost împreunăaţi vrut de câteva ori renunţaţi, trimiteţi unul pe altul la dracu’. Însă parte din suferinţă se va datora obişnuinţei, la fel cum tu ar trebui te obişnuieşti îţi faci o singură cafea dimineaţa, în loc de două, consumi toată apa caldă din boiler ori îţi plângi spaimele singur, dacă perechea ta ar muri înaintea ta. Dar şi perechea, cumva, va merge înainte. Pentru aşa e viaţa, nu?  
Nu ți se pare că tu și nu ei, ai suferi mai mult când vei muri? Nu invers ar trebui să stea lucrurile, din moment ce tu nu vei mai fi în viaţă şi dincolo de ea nu ştim cum este definită şi simţită durerea?
Şi pentru tot am ajuns aici, ţi-e frică de moarte din cauza necunoscutului în care păşeşti? Pentru numai un imbecil poate spune ştie EXACT, dar EXACT ce îl aşteaptă dincolo, clipă de clipă, pas cu pas. Ateu sau credincios fără frontiere, agnostic sau adept al reîncarnării, convins nu există decât viermii sau încrezător într-un singur Dumnezeu Atotputernic, tot nu ai putea şti exact ce te aşteaptă dincolo.
Gândul ăsta îţi sufocă inima într-o imensă pânză de disperare, îţi trânteşte o povară ce pare îţi strivească fiecare oscior din trup, îţi usucă şi ultimul strop de apă de pe cerul gurii, îţi picură arsură în ochi şi îţi paralizează timp de câteva fracţiuni de secundă orice şoaptă, orice gest. Încerci te gândeşti tu eşti un explorator, un aventurier, niciodată nu ţi-a fost teamă de necunoscut, mereu ai intrat pe terenuri noi înaintea celorlalţi, NU ţi-e frică.
Te agăţi de acest ultim gând – NU MI-E FRICĂ DE MOARTE” – şi reuşeşti îţi speli şi ultima urmă de spumă de ras de pe obraz, în timp ce îţi admiri ridurile din colţul ochilor, arcuite de gândul care te face să zâmbești. Gândul nu mori acum. nu trebuie te gândeşti la asta acum. toate întrebările, ideile, glasurile, imaginile, strigătele care ţi-au trecut prin cap în ultimele 5 minute, pot fi reluate atunci, când va fi  mori.
Ridurile de zâmbet te fac fii mândru de ceea ce ai trăit, ai cunoscut, ai iubit, ai refuzat, ai căutat, ai insuflat, ai cercetat, ai păcătuit. fii împăcat cu toate lucrurile pe care le-ai făcut şi le uiţi pe cele pe care nu le-ai făcut.
Fiecare cearcăn spune povestea unei nopţi în care nesomnul a adus cu sine ceva bun, în cele din urmă, chiar dacă ai oprit ceasul şi ai întârziat la serviciu, chiar dacă ai adormit cu degetul în gura copilului pentru doar aşa îl lăsa durerea de gingii, chiar dacă ai înjurat nu se găseşte zeamă de varză de cumpărat ca îţi treacă mahmureala de a doua zi.
Chiar dacă teai speriat de chipul femeii de lângă tine, în zorii zilei, dânduţi seama cine e, chiar dacă ai mâncat din hârtia pe care ai adormit pe birou în închiderea de lună, chiar dacă ai plecat în papuci de casă spre examenul de licenţă.
Fiecare cearcăn şi fiecare rid spune o poveste. Şi ar trebui priveşti fiecare poveste ca pe un motiv de a NU te teme de moarte. Pentru că fără îndoială, cumva, ea reprezintă doar un alt început!
Anunțuri

2 comentarii la “Ţie de ce ţi-e frică de moarte?

  1. alina alecsa
    04/08/2016

    Multumesc, Oana! Gandurile tale au venit la timp peste ale mele…

    Pe 3 august 2016, 16:31, „Un om cu întrebări” a scris:

    > oanasimaicum posted: „E şase dimineaţa şi te uiţi cu ciudă în oglinda de > la baie, la trupa de şoc cearcăne plus riduri ce pare că s-a mutat la tine > pe chip. Ce te deranjează mai tare la ele? Că îţi arată oboseala sau că îţi > spun că ai îmbătrânit? Câte gânduri înrudite cu acest” >

    Apreciat de 1 persoană

    • oanasimaicum
      04/08/2016

      O mare bucurie a scrisului este sa stii ca exista oameni care regasesc in el franturi din gandurile sau emotiile lor. Multumesc!

      Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

informatie

Această înregistrare a fost postată la 03/08/2016 de în DE ÎNCEPUT şi etichetată , , , , , , , , .
Follow Un om cu întrebări on WordPress.com
%d blogeri au apreciat asta: