Un om cu întrebări

Tu poţi să trăieşti fără iubire?

Ţi-ai pus vreodată întrebarea asta, privindu-ţi dimineaţa cearcănele născute de o noapte în care fără să ştii de ce, somnul nu ţi-a priit deloc? Ori seara, privind printre lacrimi vreun film în care un el şi o ea, prieteni de-o viaţă, îngenunchează promiţându-şi să se iubească până la moarte?
Te-ai gândit vreodată cu adevărat la cum ar fi viaţa ta fără iubire?

Fără iubirea despre care citeai în romanele de capă şi spadă,

zâmbind larg la ultimele pagini când el, cavalerul desăvârşit,

rămânea cu domniţa pe care o salvase din primejdii neasemuite?

Sau fără iubirea cu care vecinul sexagenar de la etajul doi încă

mângâie pe fruntea soţiei de o viaţă cârlionţul acela grizonant ale cărui taine doar el pare să le ştie? Fără iubirea aceea secretă pe care doar tu o citeşti

în buzele înroşite cu care se întorc de la pauza de ţigară

colegii tăi de la Marketing,

pentru că în lift au avut norocul să fie doar ei doi?
Iubirea aceea pe care ai intuit sau ai visat-o, pe care ai aşteptat-o ori căutat-o de când te ştii?
Sigur că nu! Parcă văd cum scuturi energic din cap a negare. Cum să trăieşti fără iubire? Pentru iubire ai făcut atâtea … Pentru iubirea “aceea”.
Poate că ţi-ai petrecut după-amiezile de la 13 ani jucând tenis de picior cu băiatul de la etajul patru din blocul de vizavi, mai mare cu 3 ani decât tine, pentru că doar aşa îi puteai fi aproape, jinduind la apropierea tenului său ciocolatiu de obrazul tău şi nepăsându-ţi de ce ar putea spune lumea.
Sau poate la 19 ani ţi-ai înghiţit sărutul pe care ai fi vrut să îl dai

prietenului iubitului tău de atunci, citindu-i îndemnul din privire,

atunci când se nimerea să mergeţi împreună spre casă, pentru că simţeai că doar așa vei putea preschimba iubirea pasageră în iubirea la care visai.
Poate că ani de-a rândul ai sperat că iubirea aceea va izvorî din iubirea pe care o ai deja cu cel de lângă tine. Spunându-ţi mereu că e bine că ai ceea ce ai. Căutând motive pentru a mai rămâne un pic şi încă un pic lângă un el sau o ea pentru că … De ce oare? Pentru că e de nădejde. Pentru că te poţi baza pe ea. Pentru că nu e fluşturatic. Pentru că într-o zi o să înveţi să o iubeşti la fel de mult pe cât te iubeşte ea pe tine. Orice motive ai folosit, au părut că reuşesc să te ţină acolo, în “iubire”.
Sau poate că ai lăsat totul în urmă pentru a fi cu cea de care te-ai îndrăgostit prea târziu, zic unii.

Cu 45 de ani în buletin şi doi copii ce nu înţeleg de ce le-ai părăsit mama, ai ales să înfrunţi toate judecăţile doar pentru o şansă la iubire.

Şi puţin după asta ai înţeles că iubirea nu mai vine, căci dusă e demult …
Tu poţi trăi fără iubire? Încet-încet îţi vine să înclini capul a încuviinţare, nu-i aşa?
Pentru că uite, trăieşti, nu mori fără iubire. Nici fără cea care a fost, nici fără cea care ar fi putut să fie, nici fără cea pe care ai omorât-o, nici fără cea care părea că te-a omorât pe tine.

Trăieşti, zi de zi. Te trezeşti, vorbeşti, păşeşti, citeşti, zâmbeşti. Supraviețuiești. Nu eşti mort fără iubire. Ce dacă iubirea există doar în cărţi? Ori în filme? Ori la alţii?

Tu ai altele, mai bune şi mai multe:

ai copiii tăi sau părinţii tăi, ai prietenii tăi sau colegii tăi,

ai hobby-ul tău sau secretul tău,

ai călătoriile tale sau proiectele tale, ai elevii tăi sau profesorii tăi.

„Ce e iubirea până la urmă?

O îndrăgosteală de început, care te orbeşte şi te îndeamnă să faci numai lucruri ridicole pentru ca atunci când te dez-îndrăgosteşti să îţi lase doar amarul unui gin amestecat cu ceai de pelin. Iubirea nu există aievea. Decât pentru câţiva binecuvântaţi cărora le este hărăzit îşi întâlnească în timpul acestei vieţi şi acestui timp, sufletul pereche.

Restul sunt relaţii de convenienţă în care iubirea – dacă a existat cu adevărat – se erodează sub biciul nemilos al timpului, rutinei, năravurilor,

orgoliului şi egoismului a doi oameni care s-au crezut cândva unici unul pentru celălalt.”
Ai atâtea lucruri care îţi împlinesc viaţa, încât o iubire care să îţi întoarcă susul în jos nu e pentru tine.
Aşa că te convingi în fiecare zi, puţin câte puţin, că nu e pentru tine: ai încercat, ai pierdut. Sau nu meriţi. Ori e prea târziu. Ori nu poţi fi mai iubit decât eşti acum.

În teorie ar trebui să închei cu ceva optimist, să spun ceva care să îţi dea speranţă, să te convingă că mereu

merită să cauţi iubirea, că niciodată nu e prea târziu,

că nimic nu e prea greu de sacrificat pentru iubire …
Însă nu pot face asta. Pentru că după ce îţi trece sufletul prin chinurile Iadului, după ce iubeşti şi eşti amăgit de propria-ţi iluzie, după ce arunci tot ce e vechi şi noul te face să regreţi, după ce urli de durere întrebându-te de ce nu ai fugit,

după ce te vezi cum eşti cu adevărat şi decizi tu şi numai tu pentru tine,

aşa cum tu ştii că e mai bine, după ce te vindeci, NIMENI, NIMENI,

nu are dreptul să pretindă că ştie ce trebuie să faci …

Sunt atâtea motive pentru care nu doar poţi,

ci este indicat să trăieşti fără iubire.

Să trăieşti ori să supravieţuieşti?

Poţi să supravieţuieşti fără iubire, trăitul însă, e cu totul altceva.

O altă stare decât cea de somnabul prin viaţă.

Trăitul este călătoria cu roller-coaster-ul cu vertijuri, arome, cântece, culori. 
Dacă la întrebarea “Tu poţi să trăieşti fără iubire?”  ți-ai       răspuns “da”, te mai rog să te întrebi un singur lucru:

eşti trăitor sau supravieţuitor?

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

informatie

Această înregistrare a fost postată la 29/07/2016 de în DE ÎNCEPUT şi etichetată , , , , .
Follow Un om cu întrebări on WordPress.com
%d blogeri au apreciat asta: