Un om cu întrebări

Stimate domnule doctor

Stimate domnule doctor Adrian Stanciu,
Pe uşa de la Terapie Intensivă de la Pediatrie 3, acolo unde am fost dusă marţi, 2 februarie 2016, cu fiica mea în vârstă de 6 săptămâni, scrie că pacienţii au următoarele drepturi:
„de a informa conducerea secţiei (medic şef, asistentă şef) şi/sau a spitalului despre nemulţumirile pe care le are privind îngrijirea medicală, cazarea, starea de curăţenie, alimentaţia, atitudinea personalului şi alte aspecte.”
Ei bine, domnule doctor, mă adresez dvs. cu câteva astfel de „informări”, plecând de la premisa că aparenţele înşală şi că de fapt sunteţi un om capabil de empatie şi că nu degeaba au ieşit în stradă 100 de părinţi să ceară păstrarea dvs. în funcţia de la a cărei înălţime priviţi către noi, mamele.
Nemulţumiri privind îngrijirea medicală …
– se referă la datul afectat din gene cu care m-au întâmpinat asistentele când am urcat la etajul dvs., plângând cu copilul în braţe, neştiind ce ne aşteaptă?
– sau poate la refuzul iniţial al asistentelor de a chema un medic care să efectueze o ecografie la inimă, în baza recomandării medicului care a dispus internarea?
– la permanenta ploconire tot în faţa galantelor asistente, pentru aspirarea mucozităţilor copilului astfel încât să nu se înece când respiră, doarme ori mănâncă?
– sau poate la nenorocita aia de branulă, schimbată de 3 ori de asistentele dvs., în urletele disperate ale copilului şi numai după ce aproape că am implorat să fie verificată din nou?
– îngrijirea asta medicală înseamnă tratamentul pe care l-aţi aplicat fiicei mele încă de la internare şi despre care abia a doua zi la prânz mi-ați confirmat în ce constă? Pentru că, nu-i aşa, o altă inscripţie MARE, CU LITERE ROŞII, spune că informaţiile despre tratament, diagnostic şi evoluţie se furnizează numai de către medicul curant, între orele 12:00-13:00. Şi ce dacă de marţi, ora 16:00, ora internării, până miercuri la ora 12:00 sunt DOAR 20 de ore? 20 de ore pline de o nesiguranţă groaznică şi de implorare a Divinităţii să nu îmi lase copilul să moară. Dvs. aveţi reguli şi nu le puteţi încălca!
Şi aşa trec la un alt punct din listă: atitudinea personalului medical. Toată viaţa am crezut într-un dicton: „lead by example„. Sunt sigură că ştiţi ce înseamnă. Aşa că îmi este greu să vă explic cât de disperată m-am simţit când, în intervalul orar în care ar fi trebuit să obţin informaţii despre starea fiicei mele, aţi binevoit să plecați cu rezidenţii la „prezentare”. În timp ce vă încuiaţi uşa de la birou şi spuneaţi feţei mele de câine „cerşetor” că vorbim mai târziu, eu nu m-am clintit de lângă uşă. Şi când aţi pornit grăbit spre ieşire, spre acea prezentare, cu siguranţă mult mai importantă decât o mamă cu ochii umflaţi de la plânsul din ultimele 20 de ore, am găsit puterea să vă întreb de ce nu putem face tratamentul acasă, că nu vreau să mai stăm în spital.

Nu aţi ascultat când am încercat să vă spun că singurul motiv pentru care ne-am internat a fost saturaţia joasă de oxigen din sângele fiicei mele, căci altfel, conform recomandării medicului din clinica aceluiaşi spital la care lucraţi, bronşiolita acută se poate trata acasă cu antibiotic. Ba mi-aţi spus că nu vă interesează ce spune alt coleg. Serios, domnule doctor? Medicul primar pediatru Florescu Ileana lucrează cumva la concurenţă? Sunteți în sistemul privat și eu nu știu? Atitudinea dvs. a fost lipsită total de profesionalism şi empatie pe durata scurtei noastre interacţiuni. Ce înseamnă profesionalism în umila părere a unei persoane care a stat în spital cu ocazia montării unei tije în picior şi a două cezariene? Exact ce aţi pus pe afişul acela: informaţii despre tratament, diagnostic şi evoluţie. Nu eu am scris afişul ăla, reprezentanţii spitalului l-au scris. Dvs. nu reprezentaţi spitalul? A trebuit să insist de trei ori ca să îmi confirmați diagnosticul – acelaşi cu cel pus de colega a cărei părere nu vă interesa şi tratamentul – despre care cu greu am reușit sa aflu în ce constă de la o asistentă, explicându-i în zorii zilei că fiica mea are doar 6 săptămâni şi nu ştiu la ce poate fi alergică, aşa că e normal să ştiu ce i se administrează. Cam aşa arată profesionalismul în ochii mei, domnule doctor: pacientul suferă de asta, i se administrează asta, faţă de când am început tratamentul, evoluţia este asta. Empatie – vă sună cunoscut?

Înţeleg că în meseria dvs. nu vă puteţi lăsa copleşit de emoţiile lucrurilor teribile pe care le vedeţi. Înţeleg că trebuie să vă păstraţi calmul în faţa părinţilor uneori isterici, mereu bine intenţionaţi. Înţeleg că aveţi mereu nevoie de afişarea unei detaşări care să vă permită luarea unor decizii salvatoare, lipsite de elementul „emoţie”.
Şi totuşi … Ştiţi ce înseamnă să vi se spună că trebuie să eliberaţi certificat de handicap fetiţei pe care v-aţi dorit-o atât de mult, având trei băieţi perfect sănătoşi acasă? Oare câtă suferinţă să fie în sufletul acelei mame cu care timp de două nopţi am împărţit Terapia Intensivă? Sau ce o fi în inima unei alte mămici cu băieţelul operat la inimă, inimă cât o ghindă, plină de fire şi furtunuri, mamă căreia dvs. i-ați fi spus că o să îi moară fiul cu siguranță? V-aţi privit vreodată copilul tuşind până când rămâne fără aer, istovit de efortul depus şi v-aţi rugat la căpătâiul lui la toţi Sfinţii să îl ajute să prindă dimineaţa? Eu asta am făcut timp de două nopţi. Pe un scaun, lipit de pătuţul ei, cu toate fibrele fiinţei mele gata să sprinteze către asistente la cel mai mic semn de probleme. Cu mâna pe burtica ei ca să mă asigur că o simt respirând şi urându-mă pentru cele 3 minute în care am moţăit. Am moţăit, nu dormit !!! În ţipetele de durere ale celorlalţi copii şi turele du-te-vino ale mamelor. Femei de nerecunoscut, care mănâncă pe apucate, rugând celelalte colege mămici să se uite şi la copilul lor cât înfulecă un sandviş cu ochii lipiţi de uşa de la Terapie. Femei care nu s-au mai spălat de zile întregi, făcându-şi „toaleta” cu şerveţele umede. Femei cu cearcăne adânci şi buze uscate de atâtea rugăciuni către Dumnezeu şi rugăminţi către asistente. Femei care au uitat ce e somnul, in cauza grijii. Femei care oricum nu ar avea unde să doarmă, căci pentru ele nu există cazare dedicată. Există un salon cu 3 paturi făcut, potrivit asistentelor, ca o favoare pentru acele mămici. Trei paturi pentru până la 6-7 mămici, câte pătuțuri de copii se pot afla în salonul durerii (Terapie Intensivă). Femei cărora plânsul pare să le fi săpat în obraz şanţuri adânci de suferinţă şi ai căror ochi par din altă lume: gri, fără viaţă. Nu cred că ştiţi. Şi nu doresc nici copiiilor, nepoţilor ori strănepoţilor dvs. să afle. Aşa că, deşi poate ştiţi la nivel teoretic ce înseamnă empatia, la nivel practic aţi picat acest examen.

Vorbeam despre „lead by example”? Ce exemplu să ia din nepăsarea dvs. personalul medical pe care îl conduceţi? De la asistente ciufute, ce umilesc orice mamă care are „tupeul” să întrebe ori să ceară ceva pentru copilul ei, continuând cu infirmierele care dau trezirea aprinzând luminile şi urlând şi continuând cu femeile de serviciu care ironizează violent orice mămică care trebuie să calce pe podeaua proaspăt ştearsă pentru a-și lua copilul în braţe pentru a-l linişti din plâns, aproape tot personalul pare să fi fost instruit sistematic într-un singur scop: acela de a batjocori mamele. De a le face să se simtă cele mai infame fiinţe din lume. Cele mai nevrednice, cele mai ticăloase.
Domnule doctor, în condiţiile în care dvs. mutaţi o mamă cu copil mic de la rezerva 719 pentru a caza acolo un cuplu cu un copil de circa 14 ani, pe picioarele lui, copil despre care pe holuri se spunea că vă este fin, ce pretenţii să am de la oamenii dvs? Atâta timp cât la Terapie Intensivă asistentele vin doar să administreze tratamentul şi nicidecum să verifice starea copiiilor, iar pe la rezerva menţionată s-au perindat în două zile peste 8 asistente şi trei doctori, în afara dvs., cum aş mai putea avea încredere că vă daţi silinţa în egală măsură pentru fiecare pacient? Să vorbim despre curăţenie? Nu mai am vlagă şi pentru asta … Despre alimentaţie? Nu a fost cazul, am adus mâncare de acasă.
Empatia în cazul dvs. s-a manifestat astfel: pe mine şi pe încă o mămică, amândouă la fel de insistente cu întrebările, cu plânsul şi cu turele la cabinetul asistentelor ne-aţi mutat. De la Terapie într-un salon. Starea de tăcere a continuat, ignorarea la fel. Până când a apărut medicul curant responabil de tratamentul copiiilor noştri. Medic pe care dvs. ni l-aţi repartizat. Pentru asta vă mulţumesc. Pentru că doamna doctor Anca-Dana Lupu a dat dovadă de ceea ce am avut cu disperare nevoie de când am intrat pe porţile spitalului „Marie Curie”: omenie. Nu exagerată ori forţată. O doamnă doctor căreia din toată inima i-am oferit un buchet de flori. Îi spusese colegei mele de salon că nu primeşte bani. Eu am simţit nevoia să îi mulţumesc pentru calitatea actului medical oferit fiicei mele. Recunoştinţă, nu condiţionarea actului medical.
Care sunt concluziile celor 3 nopţi şi 4 zile de spitalizare?
Că sistemul e făcut de oameni. Oameni ca dvs. Care poate uneori salvează vieţi datorită pregătirii profesionale, dar alteori le pierd pentru că îi ignoră şi umilesc pe cei care ar trebui să le fie aliaţii dintâi: părinţii. Că nimic nu mă poate face să iert aroganţa şi indiferenţa care pot pune în pericol viaţa copiiilor mei. Că nu voi mai călca, cu ajutor de la Dumnezeu, pragul niciunui spital de stat, chiar dacă pentru copiii mei va trebui să îmi vând un rinichi sau tot ce am prin casă pentru a-i trata la privat. pădurea cadrelor medicale şi auxiliare cu care am avut eu de-a face la spitalul Budimex este plină de uscături şi că printre ele se mai află rătăcit câte un copac verde, viu şi aducător de speranţă, asemeni medicului Anca-Dana Lupu.
Că în România fără bani, mori. Şi cu bani mori, însă şansele să fii lăsat să mori sunt mult mai mari când nu ai bani. Că acest articol este în egală măsură un protest şi un bandaj: protest contra unei anormalităţi în care suntem reduşi la condiţia de spectatori în faţa suferinţei copiiilor noştri şi un bandaj care sper să vindece tot ceea ce am simţit în acele zile şi mai ales nopţi, privindu-mi neputincioasă și neștiutoare copilul bolnav. Că unii oameni nu merită să fie numiţi oameni. Şi că aceia care dau dovadă de umanitate trebuie încurajaţi, căutaţi şi ajutaţi ca să poată atrage alţii la fel ca ei.
În încheiere domnule doctor Adrian Stanciu, vă doresc ca nimeni din cei la care ţineţi să nu ajungă în locul mamelor cu copii internaţi pe secţia dvs. Ar putea descoperi că nimic nu e mai valoros pe lume ca omenia.
Cu tristeţe, mama unei paciente de 6 săptămâni.
Anunțuri

41 comentarii la “Stimate domnule doctor

  1. dureros de trist ce ai descris in acest articol; mi-au dat lacrimile citind si mi s-a strans stomacul de revolta. Nu stiu pe termen scurt care este solutia, nici macar pe termen lung, dar sper ca nici un copilas sa nu mai aiba nevoie de spital. Este frica vietii mele, asta de a ajunge la un spital de stat cu fetita mea, am dezvoltat o anxietate maxima 😦 Multa sanatate fetitei!

    Apreciază

    • oanasimaicum
      10/02/2016

      Nu cred ca ne putem proteja copiii de toate bolile din lume, la fel cum nu ii vom putea proteja de toate suferintele emotionale, sa zicem. Insa trebuie sa incercam sa nu ajungem in situatia asta. Iar daca totusi ajungem intr-un spital, atunci psihicul nostru trebuie sa fie pregatit sa lupte si sa reziste oricat de greu ne-ar fi. Pentru ca luptam pentru cineva care merita asta mai presus de orice.
      Multa sanatate va doresc!

      Apreciază

  2. ioana
    10/02/2016

    Pentru bronsiolita numai in Romania se dau antibiotice…

    Apreciat de 1 persoană

    • oanasimaicum
      10/02/2016

      Pe reteta respectiva mai sunt incluse si alte remedii, am amintit de antibiotic pentru ca exact asta i s-a administrat fetitei si pe durata spitalizarii, ce-i drept, un alt tip de antibiotic.
      Va multumesc pentru randurile transmise.

      Apreciază

    • daniela zarchievici
      10/02/2016

      Bronsiolita a avut si bebicul meu, dar tratamentul s-a facut acasa atat la inceput, cand bronsiolita era virala, car si mai tarziu, cand a devenit bacteriologica si a fost nevoie de antibiotic si multe altele(aerosoli cu adrenalina, curatare nasuc etc). In prima faza o innebuneam pe pediatra,iar ulterior am facut doar un drum la spital. Si da, se prescrie antibiotic doar cand bronsiolita nu mai este virala,mci devine bacteriologica. Oricum….uratbtratament in spital. Din pacate meseria de doctor nu mai ete o chemare de practicare ,ci chemare de bani. Din pacate viitorul doctor trece peste cursuo de psihologie ca rata prin balta. Din pacate ….practica de medic nu presupune empatie si, mai nou, nici profesionalism. Doctorul se simte Zeu printre noi, muritorii si ne priveste de sus, ca un Zeu crud si nesimtitor.

      Apreciază

  3. Nu asa se face
    10/02/2016

    Dupa parerea mea, definitia parintelui isteric este exact atitudinea dumneavoastra: ne plangem pe blog de nenea doctor. Nu inteleg conceptul de blog in viata mamei unui nou nascut.
    Vreau sa invatati de la mine un lucru foarte important: medicul nu CONDUCE nici asistentele, nici infirmierele. Sunt cadre cu pozitii diferite, cu atributii si pregatiri diferite angajate in acelasi spital, in cadrul aceleiasi sectii.
    Ii doresc din suflet sanatate copilului dumneavoastra!

    Apreciat de 1 persoană

    • oanasimaicum
      10/02/2016

      Nu inteleg de unde incrancenarea de a-mi numi atitudinea „isterica”. Dar nici nu trebuie sa o inteleg. Este o abordare a oamenilor, care va priveste exclusiv. La fel cum nu am niciun motiv sa va explic dvs de ce ma ocup de blogging cat am un nou nascut acasa. Nimic din comentariul dvs nu face referire la articol, totul reprezinta un atac la persoana. Cat despre ce am de invatat de la dvs, ma tem ca nu prea am ce invata dintr-o astfel de abordare.
      Va multumesc pentru randurile transmise.

      Apreciază

      • Nu asa se face
        11/02/2016

        Daca medicul acesta, sau asistentele, s-ar apuca de blogging la locul de munca, de exemplu, sa se planga de toti pacientii sau apartinatorii care zbiara la ei de dimineata pana seara spunandu-le cum sa isi faca treaba, ce medicamente se dau pentru fiecare boala s.a.m.d, am spune despre ei ca dau dovada de lipsa de caracter, de deontologie si ca nu respecta secretul profesional.

        Apreciază

      • oanasimaicum
        12/02/2016

        Eu nu sunt un apartinator din categoria descrisa de dvs. Ofer respect si solicit respect. Cat despre blogging, fiecare este liber sa aiba ce preocupare doreste, atata timp cat, in opinia mea, respectiva preocupare nu ii lezeaza pe altii. Si da, daca medicul sau asistentele ar face publice numele pacientilor, afectiunile acestora, tratamentele prescrise as spune ca da, nu respecta secretul profesional. Eu insa nu sunt medic, sunt mama unei paciente si in lumina celor traite, am libertatea de a relata o experienta personala.

        Apreciază

      • dana p.
        11/02/2016

        buna ziua. am trecut printr-o experienta asemanatoare cu fiul meu, diagnosticat cu pneumonie, apoi bronsiolita pe vremea cand avea 28 zile, acum are 1 an si 2 luni. am stat pe sectie la dl stanciu dupa o noapte petrecuta in conditiile descrise de dvoastra: pe un scaun la terapie intensiva, incercand sa pastrez inhalatorul pe nasul copilului, urmarind disperata felul in care scadea oxigenul pe monitor (serviciu cumparat de mine la mica intelegere), facand toate rugaciunile din lume pana dimineata caci mi s-a zis ca nu are sanse. a fost iadul pe pamant. dimineata la 7 (!!!) a intrat drul stanciu in salon si a zis ca ”nu e nici bine, nici rau”. pentru alte lamuriri am asteptat aceeasi ora 1. intre timp, binecunoscutele urlete ale infirmierelor, reaua vointa, relele tratamente. tot ce ati descris coincide exact cu ce am trait si eu si doar cineva internat acolo si care vine dintr-un anumit mediu poate intelege. fac ultima afirmatie, incercand s-o detaliez imediat. In urmatoarele zile, toata ura si verva pe care le-am avut la inceput s-au estompat deoarece am observat urmatoarele:
        -drul stanciu avea urmatorul program: venit la 7 dimineata pt vizita, apoi mergea la raport pana la 8, apoi prescria tratamente si lua in primire cazuri pana la 9-10, apoi cobora la parter unde dadea consultatii GRATUITE acelor pacienti noi sau mai vechi care veneau la el, apoi se intorcea pe sectie si dadea explicatii celor doritori (uneori, e adevarat, era nervos si atunci expeditiv). stiu ca de la budimex pleca la cabinetul particular din berceni, la care am fost si noi o data, unde consultatia pana mai ieri era 80 lei, acum e 100.e pt cei care isi permit, cine nu-si permite, vinela spital la parter. parca il vad ajuns seara acasa frant, moment cand incepe sa deschida mailul si urmeaza partea virtuala a meseriei; raspuns la intrebari, indicatii, programari. nu vreau sa stiu cum arata mailul lui. din cand in cand adaugati garzi si veti vedea cum arata viata dlui doctor.
        – am mai observat ca in spital pe sectie erau internate multe femei care, desi copiii aveau bronsiolita, ieseau la tigara tot timpul si se intorceau cu hainele mirosind a tutun. femei care veneau si se internau cu copiii si apoi dispareau fara urme. femei care nu intelegeau indicatiile asistentelor despre cum sa manevreze copii si faceau gafe. femei care furau din gentile altor femei. femei care lasau la toalete mizerie ca in toaletele studentiei. femei care nu aveau soti sau ale caror soti nu treceau cu zilele. si, fara sa fiu rautacioasa, femei de etnie rroma intr=o proportie covarsitoare. e de vina cartierul, e de vina ilfovul care inconjoara la sud bucurestiul, e de vina felul in care a inceput sa se segmenteze serviciile privat-stat in bucuresti, mai ales pe urgentele pediatrice. sunt singura din cercul meu de prieteni care n-a mers la privat cu copiii bolnavi. cred ca aceasta tipologie a mamei i-a dezgustat profund pe cei din spital (am stat si pe alte sectii si observatiile sunt aceleasi). am vazut aceleasi asistente care pe noi ne repedeau mergand cu dragoste la copiii abandonati din salonul special distribuit pt asemenea cazuri. ele din banii lor le cumparau ce aveau nevoie, vorbeau cu ei, ii spalau, ii ingrijeau. unii angajati sunt brute pur si simplu si nu au nicio scuza. altii totusi trebuie plasati in contextul de mai sus.
        – am 2 copii si-am ajuns des cu ei pe la urgenta si m-am si internat de cateva ori si de fiecare data sentimentul era ca nu se face treaba, ca sunt incompetenti. dar la final plecam cu copiii sanatosi acasa si-mi aminteam de mesajul scris la intrare la urgenta: cei care agreseaza personalul medical sunt amendati cu… etc. si atunci realizam ca exista un profil anume al parintelui panicat, mai ales atunci cand copilul e foarte mic. parintele e circumspect, e isteric, arew nervii la pamant, e speriat, e disperat chiar si atunci tinde sa vada in cele mai sumbre culori lucruri care altminteri sunt in limita firescului
        – sa ne intoarcem la viata acestor doctori si asistenti si ce mai sunt si in special la dl stanciu. a fost diagnosticul corect? da! ar fi fost mai bine ingrijit acasa? nu! (apropo, in bronsiolitese dau antibiotice PREVENTIV, nu curativ deoarece organismul e slabit de la boala si poate foarte usor sa se suprainfecteze cu alt virus\bacterie si sa dea complicatii foarte urate). vrem conditii mai bune? sa iesim ion strada! de ce nu protestam pt spitale mai mari, mai bine dotate, cu paturi pt insotitori, cu aparatura suficienta pt fiecare, pt mai multi angajati in sistem care sa fie mai bine platiti si motivati sa faca treaba buna etc etc. aici e defapt problema. faptul ca scriem pe internet nu ajuta la nimic. faptul ca ne certam cu ei nu face decat sa le otraveasca si mai mult sufletele, sa se simta si mai neintelesi si mai neapreciati iar data viitoare sa maltrateze si mai mult o mama care poate nu=si afuma copilulș si nici nu si=l paraseste pe patul spitalului.

        Apreciază

      • oanasimaicum
        12/02/2016

        Va multumesc pentru comentariul transmis. Observatiile mele, cu voia dvs., ar fi acestea:
        – nu imi dau cu parerea despre cum isi imparte domnul doctor programul intre spitalul de stat si cabinetul privat, nu am nici dreptul moral, nici pregatirea profesionala necesare;
        – un doctor nervos si expeditiv pentru mine ca mama, este exact ceea ce NU am nevoie cand copiii mei au probleme de sanatate – dar asa sunt eu;
        – femeile descrise de dvs. exista si nu numai in spital; ne intalnim cu ele si in autobuz si in mall sau prin alte locuri; cum generalizarile reprezinta o forma periculoasa de exprimare, eu le evit cat mai mult posibil; aceeasi mentiune se refera si la exemplele de asistente mentionate de dvs.
        – dvs. spuneti :”am 2 copii si-am ajuns des cu ei pe la urgenta si m-am si internat de cateva ori si de fiecare data sentimentul era ca nu se face treaba, ca sunt incompetenti. dar la final plecam cu copiii sanatosi acasa”. Daca vreunul dintre ei ar fi patit ceva, nu v-ar fi urmarit ideea ca desi ati avut de fiecare data sentimentul ca nu se face treaba, ca sunt incompetenti, asa cum spuneti mai sus, nu ati spus nimic? Eu nu am simtit ceea ce descrieti dvs. de mai multe ori … Acum am simtit exact ce am scris in text: lipsa de profesionalism si de empatie. Si am simtit ca trebuie sa scriu despre asta. Atat.
        – repet ce spuneam in alte comentarii, diagnosticul NU a fost pus de domnul doctor, ci de medicul de la UPU, dansul doar l-a confirmat cand l-am rugat sa faca acest lucru;
        – am mentionat deja ca din cauza saturatiei joase am acceptat internarea, altfel, in lumina recomandarilor medicului UPU as fi facut tratamentul acasa cf. prescriptiei medicale.
        In incheiere, sunt de acord cu dvs.: trebuie schimbat ceva in acest sistem. Insa sistemul este facut de oameni. Si omul sfinteste locul. Inainte de a ni se permite sa cerem ceva pentru cadrele medicale, ar trebui sa ne castigam dreptul de a fi tratati ca de la om la om si nu ca de la Zeu la un amarat de parinte isteric …

        Apreciază

    • CineTeintrebaZicicaAiTreaba
      10/02/2016

      Draga dna/dle
      Daca dta ai fi trecut prin asa ceva nu cred ca ai mai fi zis de „atitudinea isterica”,Dupa cum se pare este cineva apropiat drlui Stanciu care chipurile e cel mai bun pediatru din Budimex.Sa fim seriosi dle/dna draga sa-te feresca Dumnezeu sa ai nevoie de dr….ca bine a zis cine a zis si cu bani si fără bani tot execrabil esti tratat de anumite personaje din rândul cadrelor medicale.Sănătate multe fetitei dna oanasimaicum.

      Apreciază

    • Julia
      12/02/2016

      Sa inteleg ca faci parte din spital ca altfel nu iti pot înțelege comentariu.Daca faci parte,atunci puteam mai bine sa te abții ca vad ca nu ai inteles nimic din ce a zis aceasta mama.A…si banui ca nici copii nu ai,iar dacă ai,atunci nu pot sa zic ca imi pare rau pentru ei!

      Apreciază

  4. Stimata doamna,
    sper ca nu sunteti atat de naiva incat sa credeti ca postarea dvs. pe blog va avea un efect fata de cele reclamate. Minimul efort pe care trebuie sa il faceti daca doriti sa miscati ceva este sa formulati o sesizare catre conducerea spitalului la care ati fost internata cu bebelusa dvs., catre Ministerul Sanatatii, Colegiul Medicilor. Altfel, in mod sigur doctorul in cauza nici macar cu spatele n-o sa stie ca a avut o atitudine si o prestatie jenanta, umilitoare si creatoare de angoasa si suferinte psihice pentru dvs., nu se va pune problema vreunei sanctiuni fata de el si nici de departe comportamentul lui cu alti copii si alte mame nu se va schimba. O mama trebuie sa gandeasca pentru viitor, si e datoare sa protejeze toti copiii! Succes!

    Apreciază

    • oanasimaicum
      10/02/2016

      Buna seara,
      Articolul nu urmareste reclamarea catre un for de specialitate, ci doar relatarea unei experiente personale.
      Va multumesc pentru randurile transmise.

      Apreciază

  5. Andreea Hreniuc
    10/02/2016

    Stimata doamna,

    Asemeni dumneavoastra si eu am fost de multe ori in situatia de a fi internata la spitalul Budimex, cu mici exceptii pe toate sectiile. Si eu am fost in situatia in care sa fiu disperata ca nu stiu ce pot sa fac sa o tin in viata pe fetita mea. Si eu am fost in situatia in care sa ma rog Bunului Dumnezeu sa o mai lase langa mine pe fetita mea, care, la fel ca si vecina dumneavoastra de salon, are certificat de handicap sever. Eu am nascut intr-o maternitate privata, insa atunci cand au vazut ca lucrurile sunt foarte serioase, cei de la aceasta maternitate au alergat cu copilul meu nou-nascut in paturi la spitalul de stat alaturat.
    Am stat de multe ori atat pe sectia Pediatrie 3, cat si Pediatrie 2, chirurgie, am schimbat intr-o noapte 3 paturi, in 3 saloane pe etaje diferite, insa dimineata domnul doctor Stanciu, pentru care, asa cum ati spus si dumneavoastra peste 100 de oameni au iesit in strada, a venit la vizita si a stiut exact ce sa ii faca sa o ajute sa se vindece si sa plecam acasa. Poate in cele 6 saptamani ale fetitei, dumneavoastra nu v-a spus nimeni ca sansele de viata ale copilului dumneavoastra sunt de 5%, iar daca depaseste un an ele cresc la aproape 10%. Poate ca dumneavoastra medicii nu v-au intors spatele ridicand din umeri spunand ca nu au mai vazut asa ceva si ca nu stiu ce sa spuna. Insa mie personal mi s-a intamplat ca medicul despre care vorbiti in articolul dumneavoastra sa imi spuna ca a mai vazut astfel de copii si ca asa cum e, trebuie sa vedem ce putem face pentru ca viata lui, atata cat e, sa fie de o calitate buna. Pana acum eu, in 5 ani de zile am fost internata de cel putin 10 – 12 ori la dansul pe sectie si stiu ca uneori poate sa vorbeasca si alteori nu. Stiu ca fiecare secunda din program este calculata pe ceas, pentru ca, la fel ca mine sunt foarte multi alti partinti care isi pun toata nadejdea si speranta in faptul ca o sa gaseasca un diagnostic pentru copilul lor si o sa il faca bine. In decursul acestor ani pur si simplu am invatat cum sa traiesc in spital, pentru ca e cel mai greu lucru caruia trebuie sa ii fac fata, pentru ca de fiecare data ma rog sa nu fie ultima…
    Insa dincolo de cazul meu eu cred ca trebuie sa nu uitam ca si domnul doctor este un om, supus la fel ca fiecare dintre noi greselii, stresului, presiunii celor din jur. Chiar daca nu arata, este capabil de foarte multa empatie, poate mai multa fata de copii si poate mai putina uneori fata de parinti. Eu stiu foarte bine conditiile din spital, dar cred ca merita sa trec prin asta ca sa fiu la dansul pe sectie pentru ca a salvat viata fetitei mele de foarte multe ori. Asemeni mie mai cunosc cateva zeci de parinti, mai ales de copii cu maladii rare. Din punctul meu de vedere eu cred ca nici o conditie nu se compara cu eficienta medicului, in care am toata increderea ca profesionist si pentru acest lucru am iesit alaturi de alti parinti in strada. Si mie mi-a spus ca ar fi bine sa ii scot certificat de handicap fetitei mele, iar acest lucru a fost atat de dureros pentru mine, incat am avut nevoie de 5 ani sa pot sa fac acest demers. Este foarte dureros, insa intr-un final am acceptat ca este dreptul copilului.
    In finalul acestui lung comentariu va doresc multa sanatate pentru dumneavoastra ca mama si copilului dumneavoastra, pentru ca ei reprezinta universul nostru si noi la randul nostru al lor.

    Apreciază

    • oanasimaicum
      10/02/2016

      Va doresc multa sanatate dvs si copilului dvs. Eu am relatat interactiunea mea cu domnul doctor si spitalul in discutie, nu am decretat ca acesta este comportamentul in raport cu toti pacientii. Este o relatare personala, atat. Sa va dea Dumnezeu multa putere pentru a lupta pe mai departe pentru copilul dvs.
      Va multumesc pentru randurile transmise.

      Apreciază

  6. Mihaela
    10/02/2016

    Nu a citit tot , nu se pare praf în ochi, doi copii care au făcut bronșiolită în mod repetat și nu au luat antibiotic. Domnul doctor nuvare timp să gâdile orgoliile mamelor, trebuie să trateze copiii.

    Apreciază

    • oanasimaicum
      12/02/2016

      Vi se pare, mai ales necunoscandu-ma personal, ca avand copilul bolnav as fi simtit nevoia sa imi fie gadilat orgoliul??? Asta intelege cititorul din relatarea mea?

      Apreciază

  7. Black Jack
    10/02/2016

    Eu sunt taticul unui baietel care nu a avut intr-un an de viata nici o problema , dar la ce am citit sistemul sanitar ramanea fara un medic , il dadeam cu capul de usa inchisa a cabinetului pana se deschidea ,…cum sa fii indiferent la suferinta unor fiinte nevinovate cum sunt copilasii

    Apreciază

    • oanasimaicum
      12/02/2016

      Eu cred ca orice om merita sa fie tratat asa cum ii trateaza pe ceilalti. In prezenta medicilor am avut intotdeauna o atitudine civilizata si nu am ridicat macar tonul la un cadru medical. Relatarea reprezinta experienta proprie si nu tinde sa generalizeze incluzand in aceeasi oala toti medicii ori toti pacientii.
      Multumesc pentru randurile transmise.

      Apreciază

  8. dragos
    10/02/2016

    GRESITI
    EXISTA: COLEGIUL MEDICILOR, COMISIA DE DISCIPLINA, COMISIA ETICA, directorul medical al spitalului, etc

    Apreciază

    • oanasimaicum
      12/02/2016

      Din nou, intentia mea nu a fost de a reclama prestatia profesionala a domnului doctor la vreun for de specialiate, ci de a relata o experienta traita. Oare institutiile mentionate de dvs. detin in documentele lor informatii despre relatia cu pacientul, cu apartinatorii? Descriu oare acele documente empatia, compasiunea? Nu stiu, nu cunosc aceste institutii. Si chiar daca ar exista astfel de documente, trasaturile descrise mai sus nu se invata, nu se impun, ele trebuie sa fie abilitati = innascute si nu competente = dobandite. Este posibil sa gresesc, dar aceasta este parerea mea.
      Va multumesc pentru randurile transmise

      Apreciază

  9. Dgl Mihai
    10/02/2016

    Buna seara..
    Inteleg parerea dvs personala dar dupa parerea mea cred ca nu trebuia afirmata aici.

    -Nu cred ca asistentele au refuzat sa cheme un medic de garda pentru o ecografie ,
    dansele l-au chemat dar un medic care este de garda se afla la UPU , pana urca la etajul 7
    dureaza , pana cheama pe cineva de la cardiologie mai dureaza , pana aduce
    ecograful sus deoarece spuneti ca , copilul dvs are doar 6 saptamani si este la oxigen
    mai dureaza iar ceva timp.. (y)

    -„Galantele” asistente cum le numiti dvs sunt numai doua la 30+ pacienti nu cred ca v au
    refuzat intr-un fel.. decat v-au spus sa asteptati , sa nu uitam ca ele trebui sa primeasca
    si internari noi.

    -Asitentele nu sunt devina ca nenorocita aia de branula se sparge din cauza venelor iritate ,
    ele doar isi fac meseria si o inlocuiesc aceea nenorocita de branula si copilul plange
    deoarece doare.

    -In Articolul dvs spuneti ca v-ati internat marti la ora 16:00 , nu avea cand sa va anunte
    decat adoua zi la vizita sau la ora 12-13. deoarece dansul la ora 16:00 nu este in spital
    decat cand face garzi ceea ce trebuia sa va spuna medicul care era in acel moment de garda.

    -In legatura cu jignirile pe care sustineti ca v-au fost spuse , Sunt foarte sigur ca
    nu sunt adevarate.

    -In articol spuneti Lipsa de oxigen iar dvs spuneti de,ce nu tratati copilul acasa
    pai daca el nu are oxigen necesar nu este normal sa fie pus la oxigen pana cand tratamentul
    isi va face efectul si copilului ii revine saturatia in limite normale? sau doriti acasa
    si daca i se face rau tot pe domnul doctor veneati si il trageati la raspundere de ce v-a
    externat?

    -Daca dl doctor va pus acel tratament nu cred ca nu iau recoltat analize in legatura
    cu alergiile (y) La dvs nu se respecta regulamentul in legatura cu smulgerea tratamentului
    din mana doamnei asistente? Infine dvs stiti.

    @ Daca nu cunoasteti situatia domnului doctor va rog sa numai faceti afirmatii neadevarate
    in legatura cu dansul (y)

    @ Va invit in grupul dansului de support : https://www.facebook.com/groups/788853907906776/
    -3.000 de parinti multumiti de dansul
    -Povestile fiecaruia in parte postate
    -Laudele fiecarui parinte in legatura cum au fost tratati.

    @ -Va pot oferi programul dansului daca nu-l stiti pentru a va face o idee cat de mult
    isi dedica timp meseriei.
    # la 06:00 Ajunge la spital
    # la 07:00 Vizita sectiei
    # de la 07:30 la 09:00 Scrie in fisele de internare.
    # la 09:00 coboara la cabinet unde vede peste 30 persoane !
    # la 11:00 vine pe sectie , face externari.
    # la 12:00 aceea ora in care va spune despre copilul dvs.
    # la 13:00 Vizita de pranz.
    # la 14:00 Pleaca.
    # La 15:00 Ajunge la cabinetul dansului
    # La 22:00 Pleaca de la cabinetul dansului
    # Dupa ce ajunge de la cabinet , Raspunde mail-urilor pentru a adoua zi pentru cabinete
    cat si pentru intrebarilor parintilor in diferite probleme.

    # Acel program de luni pana vineri si sambata in fiecare dimineata doua ore minim sa-si
    consulte pacienti dupa sectie ! (y)

    Sanatate multa.

    Apreciază

    • oanasimaicum
      12/02/2016

      Am sa incerc sa tratez raspunsul dvs. punctual:
      – unde isi poate relata experienta traita un parinte caruia in spital nu i s-au furnizat informatii despre starea copilului sau?
      – in articol am mentionat „refuz initial” de a chema un medic sa efectueze o ecografie la inima, in conditiile in care cu aceasta recomandare venisem de la
      UPU, de la medicul care dispusese internarea si care nu isi putea explica saturatia joasa din oxigen, in conditiile in care radiografia pulmonara efectuata nu justifica aceasta saturatie; doamnele asistente au afirmat asa „ecografie la inima? ce se mai panicheaza jos” (la UPU);
      – nu m-a rugat nimeni sa astept, discutia despre ecografie avea loc la momentul internarii, in cabinetul asistentelor de la etajul 7, in timp ce mi se daduse sa completez formularul de consimtamant;
      – asistentele prezente in prima noapte de internare cu greu au acceptat sa verifice starea branulei invocand colicii drept sursa a plansului puternic si a spasmelor de durere manifestate de fiica mea;
      – doamna doctor Cinteza, cea care a efectuat ecografia mi-a spus ca nu e nimic in neregula la inima, insa niciun cuvant despre confirmarea sau infirmarea diagnosticului cu care am fost trimise de UPU si nimic despre tratamentul care se va aplica, in ciuda faptului ca a dansa a fost cea care a completat foaia/fisa fiicei mele; deduc ca dansa era medic de garda din moment ce pana a doua zi dimineata un alt medic eu nu am vazut;
      – in articol am mentionat clar ca „singurul motiv pentru care ne-am internat a fost saturaţia joasă de oxigen din sângele fiicei mele, căci altfel, conform recomandării medicului din clinica aceluiaşi spital la care lucraţi, bronşiolita acută se poate trata acasă cu antibiotic”; pe durata internarii nimeni nu a venit sa spuna ca fiicei mele i se va masura din nou saturatia oxigenului din sange pentru a vedea daca acest pericol iminent a trecut sau nu;
      – domnul doctor nu a pus un diagnostic diferit de cel cu care ne-am internat;
      – analizele de sange, saturatia oxigenului si radiografia pulmonara, toate au fost efectuate in UPU si nu in timpul cat am fost internate, asadar nu inteleg la ce analize va referiti;
      – smulgerea tratamentului nu se refera la vreun gest agresiv, ci la smulgerea – a se citi insistenta de a afla tratamentul aplicat; este o exprimare neinspirata in textul meu, o voi corecta;
      – nu stiu la ce va referiti prin „situatia domnului doctor” … Nu o cunosc si nu stiu de ce ar trebui sa o cunosc, atata timp cat depaseste sfera profesionala;
      – va felicit ca ii cunoasteti programul si il sustineti atat de fervent insa prin prisma experientei avute in interactiunea cu dansul nu ma
      voi alatura grupului de sprijin de pe FB, asa cum ma invitati sa o fac.
      Asa cum am mai mentionat deja, relatarea se limiteaza strict la experienta personala, nu inseamna ca asa se poarta cu toti parintii pacientilor pe care ii trateaza. Ma bucur sa stiu ca exista atatia parinti multumiti de prestatia dumnealui, insa asta nu inseamna ca imi voi ascunde punctul de vedere.
      O seara buna!

      Apreciază

  10. Madalina
    11/02/2016

    Deja ati exagerat ffff mult.decat sa stati sa scrieti atatea randuri mai bine v.ati petrece timpul cu fetita.multe mamici il cunosc pe doctorul Stanciu Adrian si va asigur ca nu vor fi de acord cu dumneavoastra.

    Apreciază

    • oanasimaicum
      12/02/2016

      Stimata doamna,

      Daca intr-o viata viitoare mi-ati da dvs. viata, cu siguranta atunci ati putea sa imi faceti recomandari despre cum sa imi petrec timpul. Faptul ca multe mamici nu vor fi de acord cu mine nu face ca experienta traita – realitate petrecuta in acest timp si spatiu – sa dispara.
      Seara buna

      Apreciază

  11. mihaela
    11/02/2016

    Buna seara,

    Si eu am fost internata cu fetita mea pe cand aceasta avea 2 luni pe sectia Pediatrie 3.
    De la upu ne au trimis acolo si le multumesc. Nu am intalnit in viata mea asemenea asistente. Sa te trezeasca din 3 in 3 ore pt mesele copilului si sa iti aduca laptele la capul patului…nu stiu ce asistenta ar face asta!!!! Si acest domn dr Stanciu „lipsit de empatie” ma oprea pe hol sa ma intrebe cum se mai simte copilul meu, desi nu il mai vazusem in viata mea si nu era dr copilului meu. Ulterior am aflat cine era.
    Acum fetita mea are 3 ani. Si soarta a facut sa ajungem iar la dansul. Dupa ce am fost in n spitale de stat si particulare, domnul dr Stanciu a fost singurul in stare sa puna un diagnostic corect si sa imi trateze copilul. Acum suntem de aproape un an si jum pacientii dansului si copilul meu este bine. Si va asigur ca fetita mea il adora. Are un stil de a vb cu copiii care il face placut de acestia.
    Credeti ca daca nu merita il mai sustineau atatea sute de parinti?!?!? Eu nu cred. Poate sunt subiectiva, dar ca si dvs mi am impartasit experienta proprie si va asigur ca mai sunt alte mii, nu sute , de parinti care au cel putin o experienta asemanatoare noua in ceea ce il priveste pe dr Stanciu.
    Si va asigur ca de a lungul acestui an fetita mea a trecut prin enterocolite, stomatite aftoase, viroze, faringite acute…si numai dansul a pus o pe picioare. Si fara antibiotic pt ca fetita mea are o rana pe esofag si nu poate lua antibiotice. Si dansul a reusit sa o trateze chiar si fara antibiotic. Asa ca dansul va ramane mereu alegerea noastra.

    O seara buna si multa sanatate.

    Apreciază

  12. Raluca
    11/02/2016

    Adrian Stanciu are timpul masurat in secunde, si poate ca are nevoie de secundele alea ca sa salveze viata unor copii. Daca empatia pe care o pretind eu, ca parinte, costa viata copilului altui parinte, nu sunt dispus sa renunt la empatia la care simt ca am dreptul? E confortul meu psihic mai important decat viata unui copil? Cand bebelusul de sase saptamani are insuficienta respiratorie ii multumesti Cerului ca esti la terapie intensiva unde are acces la oxigen, nu te gandesti la mers acasa, pentru ca asta o poate costa viata. Inteleg traumele mamelor din terapia intensiva, am fost si noi pe acolo, dar traumele astea sunt create de starea copilului, mai putin de personalul medical. Cat despre mama careia i s a spus ca are fetita nevoie de certificat de handicap, tu crezi ca i a spus sa o umileasca? Copilul, oricat de dorit si oricati frati sanatosi ar fi avut acasa, daca avea probleme si era de incadrat in grad de handicap, pai doctorul a informat o pentru ca un copil cu handicap, daca are si certificat, are anumite drepturi pecuniare, inlesniri la tratamente si terapie. Ti o spune mama unei fetite dorite si iubite, care are certificat de handicap si doi frati normali, sanatosi acasa. Doctorul Stanciu a procedat corect, nu avea timp sa ii faca si consiliere psihologica. Iti repet, timpul lui se traduce in vieti salvate. Tu, ca OM, ce ai alege? Sa isi petreaca timpul salvand vieti de copii, sau sa empatizeze cu parintii? Ti ai povestit exoerienta personala, care a devenit virala, dar este povestea unghiului ingust din care ai vazut o tu. traumatica, fara doar si poate, dar trauma ta a fost indusa de boala copilului. Stii cati parinti ar sta si intr un picior sa stie ca, intr o astfel de criza, sunt copiii lor pe mana lui Stanciu? Intr un spital cum e Budimex ul? Am vazut multe spitale pe dinauntru, inclusiv Budimexul, iar atitudinea ta fata de conditiile din spital mi se pare un rasfat. O fi cum spui tu, daca o compari cu spitalele private din Bucuresti. Noi ceilalti, avem ca grad de comparatie spitale mici de provincie. Unde, in cazuri de extrema urgenta, copiii nostri poate nu au nici o sansa. Count your blessings first, and cast stones later…

    Apreciază

    • oanasimaicum
      12/02/2016

      Stimata doamna,

      Va multumesc pentru punctul de vedere transmis. La fel ca dvs. si eu am avut unul si l-am prezentat. Ca este ingust sau nu, atata timp cat nu ma cunoasteti, v-as ruga sa nu atributi etichete. Consider ca intre empatie si consiliere psihologica, pe care o mentionati dvs, este o diferenta enorma. Cat despre trauma mea indusa de trauma copilului, va multumesc, insa nu stiu sa va fi cerut ajutor terapeutic. Dincolo de toate vocile si parerile, exista faptele si martorii, colegele de la Terapie Intensiva. Cat despre „iar atitudinea ta fata de conditiile din spital mi se pare un rasfat” – din nou, nu emiteti ipoteze necunoscand persoana asupra careia le lansati.

      Apreciază

      • Raluca
        13/02/2016

        Eu nu am lipit etichete pe dvs. Ca persoana. Nu v am spus ca sunteti, de pilda, ingusta la minte. Am spus ca punctul de vedere prezentat in articol este unul personal, limitat, sau ingustat, de experienta proprie, traumatica prin care ati trecut. Ca privite din alte unghiuri, argumentele sau exemplificarile dvs se pot interpreta si altfel. Nu v am consiliat eu psihologic, am incercat doar sa dau dovada de empatie, intelegand ca randurile dvs. sunt scrise in urma unei experiente traumatice. sau in cazul de fata nu aveti nevoie de empatie? Eu am comentat punctul de vedere din articol, si atitudinea, nu persoana dvs. Etichetele denigratoare cu privire la niste oameni, mai buni, mai rai, pe care i ati cunoscut intr un anume context, nu le am pus eu, ci dvs. Eu am comentat strict argumentele si atitudinea din articolul dumneavoastra, pe care, facandu l public, l ati deschis spre dezbatere. A spune despre oameni ca nu sunt oameni, desi nu ii cunosti bine si i ai vazut intr un singur context, asta mi se pare mie o eticheta, nedreapta, si de aceea am lasat un comentariu. A spune despre Budimex ca nu ofera conditii, e ca si cum te ai plange ca felia de cozonac pe care tocmai ai mancat o nu e suficient de dulce, cand cel de langa tine are in mana un colt de paine mucegait. Asta mi a inspirat cuvantul rasfat. Si nu exagerez, din pacate, am vazut pe dinauntru mai multe spitale din tara… Multa sanatate!

        Apreciat de 1 persoană

  13. MELCEA MARIA CRISTINA
    11/02/2016

    😢😢😢😢😢😢😇😇😇😇

    Apreciază

  14. arakelian
    11/02/2016

    Ati facut reclamatie la conducerea spitalului?
    La Budimex am fost de cateva ori la urgenta, cu fetita. Da, sunt cadre medicale acolo,unele ok, unele nasoale. Cu asistentele a fost cel mai rau, nu stiu daca e pt ca sunt multe sau ca fac ce vor. Dar nici cu unul din orl-isti nu mi-e rusine… nici cu sefa de pe sectia de urgenta ce a scris 2 retete si le-a aruncat pana a decis un diagnostic etc.

    Cat despre conditiile din spital – cu tristete iti zic ca aici e bine: in altele din tara sunt mult mai dure … ani de zile am promovat si propus colegilor si prietenilor sa contribuie cu mici donatii sa achizitionam un pat/ un minim pentru spital – pana nu au ajuns acolo nu s-au gandit sa renunte o luna la fondul de cosmetice, cafele, tigari, alcool.
    Acum, ca ai inteles ce viata trista duc unele mame, sper sa lasi o urma frumoasa in spate. Idei sunt, putina mobilizare sa vrei.

    Apreciază

  15. dana
    12/02/2016

    pe mine ma mira faptul ca inca nu a maturat nimeni pe jos cu vreuna din asistentele alea de rahat sau medici de genul. e groaznic sa treci prin ssa ceva ca mama. respect pentru curaj!

    Apreciază

    • mihaela1683
      16/02/2016

      Stimata doamna Oanasimaicum,

      Singura care citeste in diagonala sunteti dvs!!! Si cu siguranta foarte indarjita fara motiv.
      Daca treceti de nervi si de ideile preconcepute veti observa ca eu nu am facut decat sa raspund comentariului dnei Dana. Si va asigur ca v am citit articolul dar dvs tb sa fiti mai atenta.

      O zi buna!!!!

      Apreciază

  16. andro
    26/07/2016

    O fi Stanciu bun in felul lui, dar la capitolul comunicare e praf ! Sa nu cumva sa indraznesti sa il intrebi ceva ca te si da afara… Sau in afara de a scrie o reteta, un tratament, nu-ti spune nimic. Nu te intreaba nimic despre pacient sau evolutia acestuia. „Turuie” o reteta si cam asta-i tot. Te duci bou la el si pleci vaca… Ca sa nu mai spun ca dumnealui a dat un diagnostic si un alt coleg din acelasi spital a spus EXACT CONTRARIUL ! Pe cine sa mai crezi? Ar trebui sa se dea cap in cap pana ajung la un numitor comun. Dar orgoliul e maxim la medicii romani, cum sa se consulte intre ei? Ei sunt cei mai destepti, fiecare in parte, cum sa creada celalalt ca nu e sigur pe el si vine sa mai ceara o parere? Ca sa nu mai spun ca a te duce la alti 2-3 medici sa le ceri parerea e ceva ce niciunul nu accepta, trebuie sa iei de bun ce zice fiecare ! Halal sistem medical ! Scapa cine poate !

    Apreciază

  17. luci
    23/10/2016

    CEL MAI BUN MEDIC DIN TOATE TIMPURILE, ACUM 15 ani JUMATE venea pe lume fiul meu, in maternitate a facut septicemie, nu i s-a dat nici o sansa niciunde , doar domnul doctor STANCIU l.a pus pe picioare, am stat aproape 2 luni internata la budimex. copilul avea 9 zile cand am fost transferata la budimex iar la 10 zile l.am botezat. va contrazic total, a fost trup si suflet alaturi de copilul meu impreuna cu doamna asistenta sefa SARA, era curatenie exemplara la terapie intensiva, nimeni niciodata nu mi.a cerut 1 leu, nici infiemiera nici asistenta nici macar dl doctor

    Apreciază

    • oanasimaicum
      24/10/2016

      Dvs. aveti dreptul sa ma contraziceti prin prisma experientei pe care ati trait-o in urma cu 15 ani. Eu am dreptul de a relata cum a decurs interactiunea mea cu domnul doctor in luna februarie a acestui an. Sanatate!

      Apreciază

  18. pgillda
    14/02/2017

    Draga Oana,eu, personal, iti multumesc pentru ca ai relatat experienta ta total neplacuta atat cu asistentele (care, probabil, asteptau sa decartezi…), cat si cu domul doctor Stanciu. Imi pare nespuns de rau ca fetita ta a trebuit sa indure asa ceva la 6 saptamani! Eu, personal, daca eram in locul tau, cred ca maturam efectiv pe jos cu asistentele si mai chemam si televiziunile, sa vada cum isi fac ele datoria. Nu degeaba se spune ca la pomul laudat sa nu te duci cu sacul … Nu contest faptul ca domnul doctor Stanciu este un doctor bun/ pentru unii poate exceptional – nu am avut si ma rog bunului Dumnezeu sa nu fiu nevoita sa trec prin asa ceva! Dar, asta nu inseamna ca poate trata alte persoane cu lipsa de respect. Eu am avut o experienta similara cu o doamna doctor pediatru dintr-o anume retea privata, doctor extrem de laudat de unii, extrem de criticat de altii. Pana la urma, trebuie sa gasesti acel medic cu care tu si fiica ta interactionati. Nu cred ca acest doctor este unic pe fata pamantului.
    Fiind in zona in care locuiesc, ma batea gandul sa inscriu fetita la dansul la cabinet. Randurile tale m-au facut sa ma razgandesc. Nu vreau sa-i planific eu timpul, dar nici nu vreau sa-l pierd pe-al meu …
    Multa sanatate tie si fetitei tale si nu mai pleca deloc capul, in vremurile astea, bunul nostru simt si cei 7 ani de-acasa ne fac sa fim luati drept fraieri.

    Apreciază

    • oanasimaicum
      15/02/2017

      Va multumesc pentru randurile transmise. Cu violenta nu rezolvam nimic, insa este adevarat ca atunci cand sanatatea copiiilor mei se loveste de zidul de indiferenta si lipsa de empatie din partea celor care ar trebui sa ii ajute, este greu sa imi controlez emotiile si sa imi aduc aminte ca doar prin comunicare civilizata ne deosebim de animale. Sanatate si dvs. si fetitei:)

      Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Follow Un om cu întrebări on WordPress.com
%d blogeri au apreciat asta: