Un om cu întrebări

Sinele şi scrisul

Acum câteva zile m-a vizitat o fostă colegă pe care nu o mai văzusem de … vreun an, fie? „Querida” cum o alint eu:)  este o persoană plină de energie, de optimism, al cărei zâmbet te scoate din cele mai negre gânduri. Şi în discuţia noastră, care a atins vreo 5-6 teme, îmi spunea vede ca pe un om care mereu găseşte soluţii şi nicidecum ca pe un om pesimist ori deprimat. În secunda următoare mi-am amintit de un fost coleg de la IT ce mi-a spus la un moment dat atunci când îmi citeşte textele, are uneori senzaţia mai am un pas şi arunc de pe ceva: pod, bloc şi tot aşa. Depănând mai departe părerile celor din jur, ajung la cea a unei editoare care mi-a spus ceva de genul „gata, ai scris despre depresie, ieşi din ea, nu poţi rămâi mereu acolo, în lacrimi şi sânge„.
De ce scriu despre asta tocmai astăzi? Pentru de ceva vreme nu am mai scris nimic de teamă. Teama  oamenii vor judecaDin nou. Mai corect spus, DIN NOU GREŞIT. Ceea ce enervează în legătură cu acest aspect este NEDREPTATEA. Căci nu puţine au fost situaţiile în care cei care m-au judecat au făcut-o total greşit, necunoscând mai niciodată tot ansamblul de circumstanţe şi drame din spatele unei întâmplări ori acţiuni ce m-a avut în prim plan. Şi dacă ştiu ceva despre mine până la vârsta asta este nedreptatea revoltă într-un hal fără de halOricând am văzut oameni nedreptăţiţi în jurul meu, m-am erijat în apărător instantaneu şi, evident, mi-am luat-o de multe ori, gafând cu atitudinea de purtător de cuvânt ori confident neinvitat …

Aşa nici când sunt eu nedreptăţită nu-mi convine. Şi eu i-am judecat pe alţii. Însă în timp am învăţat să cercetez mai bine, întreb mai mult, ascult mai atent şi abia apoi, dacă e cazul, emit păreri ori dau sfaturi, dacă mi se cer.
Teama de a fi judecată greşit a crescut odată cu vârsta, aşa am început îmi arăt din ce în mai rar sinele adevărat. Nu pentru ar fi fost mai hidos decât al altora, ci pentru aşa protejam. Şi am tot alergat într-un cerc vicios: ceilalţi mă judecă pentru nu cunosc cu adevărat şi nu cunosc pentru nu le permit eu facă asta.
Revenind la ideea de la care am plecat, cam lăfăi în trăirea, contemplarea şi exprimarea depresiei, am încetat să mai explic asta … O singură precizare: nu sunt o depresivă maniacă ce nu înţelege ceea ce este, cunoaşte, are, dar nici o cretină plafonată ce nu mai caută nimic în viaţă, mulţuminduse ca un singur plan să îi domine existenţa, oricât de nobil s-ar numi el …

Celor care îşi dau cu părerea mai ales în situaţii prin care nu au trecut nici în imaginaţie, celor care pun etichete prin prisma propriei experienţe ori caracter, prin filtrul acelui „dacă eu am făcut aşa sigur şi asta face la fel”, celor care cred că adevărul lor are calitatea de adevăr absolut, precum şi celor a căror singură armă într-o dezbatere de idei o reprezintă un şir nesfârşit de injurii, nici măcar la adresa ideilor exprimate, ci a emitentului lor, le spun aşa: mai lăsaţi !

Dacă nu aveţi oglindă acasă, sub forma auto-analizei şi nici nu v-a fericit viaţa cu un om în preajmă, care  fie critic sincer, atunci nu prea avem ce discuta. Am obosit gândesc la ce aţi putea crede ori spune voi. Cui îi pasă? Un prieten scriitor, ce trăieşte de ceva vreme pe alte meleaguri, mi-a spus odată autenticitatea scrisului este întotdeauna simţită de către cititori. scrisul nu poate fi cenzurat fără ca scriitorul aibă de pierdut din pricina asta. Aşa regulile aplicabile vieţii cotidiene se aplică şi scrisului, motiv pentru care voi scrie cum voi gândi, trăi şi simţi. Şi voi spune lucrurilor pe nume, aşa cum mi se arată. Dacă de aici unii ori alţii vor înţelege toate pe dos, atunci nu va mai fi problema mea. Atâta timp cât îmi asum responsabilitatea faţă de cele scrise, atâta timp cât scopul scrisului rămâne dezbaterea de idei, aflarea unor alte puncte de vedere într-un mod civilizat ori găsirea de armonii cu alte suflete, atâta vreme cât nu împroşc cu rahat oameni care nu merită asta şi nici nu scriu despre teme la modă pentru „rating”, consider ceea ce scriu este parte din fiinţa mea, fie scriu imaginaţie, parte din viaţa altora ori frânturi din propriile trăiri.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

informatie

Această înregistrare a fost postată la 21/11/2015 de în DE ÎNCEPUT şi etichetată , , , , , .
Follow Un om cu întrebări on WordPress.com
%d blogeri au apreciat asta: