Un om cu întrebări

Oameni, oameni, oameni – partea I

Maya Angelou spunea, în traducere „liberă” că „oamenii vor uita ce ai spus,

vor uita ce ai făcut, dar niciodată nu vor uita cum i-ai făcut să se simtă”.
Eu am simţit asta pe propria-mi piele, “din fragedă pruncie” şi

a fost o bucurie să descopăr că cineva a exprimat această stare în cuvinte:)
Şi tocmai prin înţelesul acestei cugetări stau aşezaţi

la mine în cap şi inimă

oamenii cunoscuţi de-a lungul timpului, aşezaţi aşa,

în sertăraşe cu etichete terminate în semn de întrebare:

cum m-au făcut să mă simt? dar eu pe ei? 
Mi-a fost greu cât o mare de bolovani apăsaţi pe piept

să ajung să sufăr oamenii, să îi înţeleg, să le caut compania,

să îi îndrăgesc, să vreau să îi cunosc,

să îi iubesc DIN NOU
Căci aşa se întâmplă când unii oameni îţi iau credinţa

şi o tăvălesc în noroi, tocmai când ai avea cel mai mult nevoie de lumină şi zâmbete: în devenirea ca om.

Dar am reuşit!

Încă de acum câțiva ani, am reușit cea mai importantă prefacere

dintre toate: înlăuntrul meu iubeşte

iar oamenii şi îi vrea! Aievea! Fără ascunzișuri!

Fără sforțări! Doar cu ce vor ei să dezvăluie, să încredințeze, să dăruiască.
Şi vreau să sărbătoresc reuşitele de până acum.

Sunt ale mele şi ale lor, ale oamenilor care înseamnă ceva în viaţa mea.

Care au lăsat o amprentă. Sunt mulţi.
De la unii am învăţat să râd pe dinafară

când pe dinăuntru

lacrimile par să nu mai aibă loc.

Alţii m-au făcut să simt extazul pe care doar

forţa unei priviri ţi-l poate da.
Am oameni care mi-au servit drept pilde,

usturătoare ca o tăietură în carne vie.
Şi oameni care mi-au arătat de ce “Dark Side” este atât de seducătoare, cu frica, ura, dezgustul şi toate ale ei, cele care te întăresc pentru o clipă şi te nenorocesc pentru restul veşniciei. Oameni care mi-au călcat în picioare iubirea pe care le-am oferit-o şi alţii care mi-au batjocorit încrederea în ce pot eu face.
Oameni care au scuipat pe sufletul meu de visător şi oameni care au pus foc tuturor paielor de speranţe pe care le aveam.
Toţi, fără excepţie, au trecut prin viaţă mea ori eu prin a lor, cu un motiv.

Aşa că vreau să scriu despre OAMENI.
Şi cap de listă vor fi cei cunoscuţi

în opt ani de “trai în comun” într-un birou. Despre ei, oamenii, voi scrie.

Oamenii, nu funcţiile. Oamenii, nu orgoliile.

Oamenii, nu pilele. Oamenii, nu “sistemul”.

Unii sunt încă aici, alţii au plecat, însă doar din birou,

căci au achitat, prin curcubeul firii lor, în avans,

chirie pe viață în “casa cu acorduri ample” a inimii mele.
Aşa că termin această introducere cu versurile

lui Marius Ţeicu, pe care Aurelian Andreescu

le-a dăruit prin cântec, lumii întregi:

“Oameni, oameni, semănaţi… 
Cu iubire, câmpia din voi… 
Oameni, oameni, minunaţi… 
Treziţi munţii, bătrâni de ploi… 
Oameni, oameni, învăţaţi… 
De la păsări, curajul în zbor… 
Oameni, oameni, oameni, căutaţi… 
Foc de soare, strălucitor. “ 

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

informatie

Această înregistrare a fost postată la 08/10/2015 de în DE ÎNCEPUT şi etichetată , .
Follow Un om cu întrebări on WordPress.com
%d blogeri au apreciat asta: