Un om cu întrebări

Contestatari? N-avem, aici sunt doar copii !!!

Zilele astea, o fosta colegă, femeie pe care o admir şi o respect, a popularizat o campanie cu personaje de benzi desenate pentru a le (re)aduce oamenilor la cunoştinţă că există în lume copii suferinzi de cancer. Cu mare bucurie în suflet am continuat această iniţiativă la care, cu surprindere, am constatat că au participat câţiva dintre prietenii mei de pe FB. Surprindere pentru că am enunţat pe pagina mea mecanica adaptată a „jocului”, mecanică ce implica şi o componentă „intimă”, aceea de a trimite gânduri de bine celor care se lupta cu această … urgie. Surprindere pentru că la campanie au participat oameni nu doar „şcoliţi” în sensul posesiunii de diplome (aşa cum par unii să definească oamenii „ca lumea”), ci şi inteligenţi, echilibraţi, mulţumiţi de viaţa lor, altfel spus, împliniţi. Dar imediat au apărut şi contestatarii, ăia care nu înţeleg cum poate ajuta o astfel de campanie copiii respectivi. Dacă ar fi citit ce au postat unii dintre participanţii la campanie, ar fi văzut că este vorba de o campanie de informare, de conştientizare a fenomenului şi că nu se strâng donaţii ori se încearcă eradicarea cancerului în 55 de zile! La dracu’, dacă s-ar fi gândit 5 minute înainte să atace campania şi pe cei care participă la ea, ar fi înţeles că un gând bun se poate transforma în energie pentru cei istoviţi, cărora poate seva vieţii li se scurge uneori din vine din cauza orelor de nelinişte, nemâncare, nesomn şi plâns. Da, ştiu şi replicile cu „mai bine ai petrece timp cu copiii ăia decât să pui poze cu Tom şi Jerry pe net”. Şi nici n-o să răspund ălora care emit astfel de replici decât cu „tu cât timp ai petrecut cu astfel de copii? Dacă ai fi părinte, cu un copil suferind, ţi-ar plăcea să vină un ciudat ca tine ( că sigur eşti un ciudat) să stea în preajma copilului tău?” De fapt stai, că mulţi dintre ăştia cu gura mare poate nici nu au copii …
Nu mă deranjează dreptul la liberă exprimare. „Ice bucket challenge” de exemplu. N-am înţeles-o, n-am participat la ea. Am avut însă prieteni care au făcut-o. Şi am priceput că e menită să îi ajute pe cei care au nevoie de ajutor. Iar astea două lucruri mi-au fost de ajuns ca să nu atrag atenţia asupra mea cu „ce tâmpenie fac ăştia.” Dar eu sunt eu … Iar de data asta, buna cuviinţă mă îndeamnă nu să tac, ci să scriu. Oameni buni, voi care tot criticaţi ce fac alţii, aţi petrecut în ultimele luni, nu 30 de secunde, ci 10, în care să vă goliţi mintea de orice grijă personală şi să vă gândiţi cu dragoste, duioşie şi zâmbet la binele altcuiva? Aţi reuşit să transmiteţi în cele nouă mări şi zări un pic de încurajare, un dram de putere şi un grăunte de speranţă celor care au nevoie? Celor dragi vouă, nici nu îndrăznesc să mă gândesc că aţi putea face asta pentru nişte necunoscuţi ….
Dacă răspunsul la întrebările de mai sus e „nu”, pentru mine e clar că nu vă doriţi în ruptul capului să petreceţi timp doar cu voi, darămite să vă daţi la o parte problemele personale (unice şi tragice, sunt sigură!) pentru a face loc gândurilor de bine pentru alţii.
Este campania asta un prilej de joacă pentru oamenii mari? Desigur! Se va gândi cineva, printre Pinnochio, Aladdin, Cenuşăreasa şi atâtea alte personaje de desene, la copiii aceia? Hotărât DAAAA! Pentru că voi, voi denigratorii, ăştia de aruncaţi cu pietre şi „condei” către astfel de iniţiative, nu sunteţi Creatorul Suprem ca să ştiţi ce poveşti de viaţă are cel care şi l-a pus pe „Balto” la profil, ce amintiri din copilărie are „Pocahontas” sau ce resorturi lăuntrice îl vor face pe „Peter Pan”, înainte să adoarmă, să îşi amintească de Gigel, colegul lui de grădiniţă, care a încetat să mai vină la cursuri într-o zi ploioasă de toamnă. Chiar, voi v-aţi uitat la desene animate când eraţi copii? Aveţi habar de temperamentul personajelor de desene animate, de pildele pe care le oferă copiiilor? (şi oamenilor mari, între noi fie vorba …) Sau poate că voi n-aţi fost niciodată copii, ci v-aţi născut deja mari – avocaţi, brokeri la bursă, bloggeri …
Mari şi fără suflet, poate? …
De ce mă înfurii aşa, veţi întreba poate… Nu am început eu campania, nu am pe nimeni drag care să sufere de cancer, nu am niciun beneficiu dacă la joaca asta participă 20 sau 20000 de oameni …
Sunt doar amărăciunea şi furia cele care mă încearcă. M-au vizitat şi cu alte ocazii când, la fel, nişte oameni „evoluaţi” au împroşcat cu noroi demersurile făcute din toată inima de „nişte unii”. Atunci am tăcut, acum însă n-am mai vrut. Puteam, dar n-am mai vrut. Mi se pare că oamenii uită adesea că fără unii dintre semenii lor ar fi poate mai fericiţi . Şi e bine că uită, ca să poată iubi alţi semeni. Dar uită şi că fără alţi oameni nu ar putea niciodată supravieţui. Nu timp de o viaţă, nu fără ajutor, nu singuri tot timpul. Mai uită unii oameni şi ce înseamnă omenia. Cu adevărat. Chestia aia „perisată”, să ajuţi! Cum ai face în caz de cutremur, poate, cu vecinii tăi prinşi sub dărâmături … Doar că mulţumită tehnologiei, poţi să ajuţi necunoscuţi de la capătul pământului, cu preţul nu al unui clic, ci al unui gând! Şi un gând e mereu mai scump decât un clic:)
De ce mă înfurii, totuşi? Pentru că am uitat să fim oameni … Pentru că în loc să sărim să ajutăm, ne gândim înainte ce poziţie ar trebui să adoptăm, dacă e sau nu în beneficiul capitalului nostru de imagine să ajutăm, dacă putem sau nu să ne alegem cu ceva de pe urma ajutorului dat astfel … Şi aş putea înţelege asta dacă s-ar întâmpla doar cauzelor care îi privesc pe oamenii mari. Oamenii mari, chiar şi când sunt bolnavi grav, se pot apăra. În parte pentru că ei cunosc regulile lumii oamenilor mari: decepţiile şi aparenţele acestei lumi, laolaltă cu celelalte „reguli”. Însă când sunt implicaţi copii, se schimbă lucrurile …
Fiinţa mea se preface, sângele îmi urlă în vine şi mă întreb zbierând la mine în cap „ce om e acela care NU vrea să ajute un copil bolnav? Ce suflet o avea cel care în loc să sară în ajutor, filosofează de pe margine, admirându-se cât e de deştept, aşa cu simţul lui critic şi acordându-le spectatorilor „privilegiaţi” onoarea nu doar să încuviinţeze, ci şi să preaslăvească atitudinea contra a contestatarului? Ştii ceva? Cui îi pasă? Pentru fiecare „înţelept” din ăsta există în lume cel puţin 10 nebuni frumoşi care ajută, fie în glumă, fie în serios. Care nu se tem să intre într-o joacă copilărească şi care, poate, vor şi trimite acel gând de bine către cei care au nevoie de el, care îl aşteaptă.
Eu cunosc câţiva astfel de nebuni frumoşi, aşa că o să le mulţumesc aici: Andi Valachi, Radu Ciornei, Maria Larisa, Mary Vlase, Andreea Manu, Ioana Jitaru, Florentina Panait, Petruţa Dragu, Adela Ade, Ancuţa Pojală, Ana Crina Ionescu, Dana Liţa, Diana Simona Diaconu, Ana Maria Matei, Dana Dachi, Mihaela Tucă, Claudia Avram Sfirlog, Camelia Munteanu, Flore Fodor, Sorel Andrei, Cătălin Iamandi, Veronica Tudorică, Diana Trandabur, Nici Dinu şi mai ales, Lili Comşa!

Motivul pentru care au intrat în această joacă nu contează, important este că eu sunt sigură că fiecare va trimite, în felul lui, la un anumit moment, un gând bun celor care îl aşteaptă. Şi asta merită oricâte cotcodăceli „nihiliste, trădătoare” ar putea născoci unii.

În seara asta eu mă voi gândi la o fetiţă pe nume Sofia, pentru care îmi bate inima şi la lumea în care ea va creşte. Una cu nebuni frumoşi ca cei de mai sus, care dau prin fapta lor, speranţă.
Căci nu uitaţi: pentru unii oameni, copiii sunt Sarea Pământului:)
Noapte bună!

Anunțuri

2 comentarii la “Contestatari? N-avem, aici sunt doar copii !!!

  1. Lili Comsa
    09/10/2015

    Draga mea, multumesc 🙂 Da, am citit si eu multe comentarii cum ca ” ce pana mea mai e si porcaria asta!!!” Dar daca toti cei care, pentru o zi sau mai multe si-au pus o poza cu Pluto la profil (in loc de un Mercedes sau un machiaj frumos” s-au gandit cu drag si compasiune la copiii bolnavi si tot e ceva. Stii cata energie pozitiva este intr-un gand frumos? Asa ca… eu nici nu i-am bagat in seama. Nu toti suntem la fel, nu toti gandim la fel si nu toti intelegem la fel. Pentru unii masura lucrurilor sta in contul din banca, in hartiile din portofel si in valoarea hainelor de pe ei. Pentru altii un gand frumos si bun valoreaza mai mult decat o vila pe Coasta de Azur. Eu am primit provocarea de la un prieten de la care nu ma asteptam si de la o prietena care stie ce inseamna sa cazi si sa te ridici. Adica doi oameni la poli diferiti, un Catalin si o Catalina ( asta a fost foarte misto, ca nu se stiu intre ei dar ii cheama la fel:) ) Si pentru ca stiu ce inseamna sa fii acolo, chiar si numai cu gandul sau cu alte actiuni in afara de a da bani, langa un copil care trece prin asta chiar nu imi pasa de ce ce zice nimeni. So, let’s play and enjoy!

    Apreciat de 1 persoană

    • oanasimaicum
      09/10/2015

      Lili, mi-a fost greu sa nu iau persoana aceea la intrebari … Mai ales ca e o persoana educata, cu veleitati scriitoricesti, asadar presupus open-minded. Insa mi-am dat seama ca ar fi in zadar si de aceea am preferat sa scriu despre situatie, atitudine si sentiment. Poate ca va veni si ziua in care voi invata sa nu mai las lucrurile facute ori spuse de ceilalti, unii care nu conteaza, sa ma afecteze atat de mult …

      Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

informatie

Această înregistrare a fost postată la 08/10/2015 de în DE ÎNCEPUT şi etichetată , .
Follow Un om cu întrebări on WordPress.com
%d blogeri au apreciat asta: