Un om cu întrebări

Eseu despre gândirea pozitivă

Vorbeam zilele trecute cu un prieten despre puterea gândirii pozitive. Având un părinte ce trece printr-o problemă de sănătate destul de dureroasă, îmi spunea că încearcă să îl „înveţe” pe acesta să gândească pozitiv, atitudine nu foarte întâlnită pe vremea părinţilor noştri. Îmi spunea prietenul meu că şi el face astfel de exerciţii şi că de o bucată de vreme simte că gândind pozitiv lucrurile par să se aşeze mai repede şi problemele să se rezolve cu oarecare uşurinţă.
L-am ascultat cu atenţie şi apoi mi-am spus şi eu părerea: nu gândirea pozitivă ne rezolvă „singură” problemele, ci modalitatea în care le abordăm. Eu nu am fost „educată” în spiritul gândirii pozitive. Experienţele de viaţă m-au făcut să am o abordare mai degrabă realist-pesimistă a celor ce mi se întâmplă, dacă e să mă raportez la cele deja trăite.

Însă la un moment dat am fost atât de prinsă în mrejele deznădejdii încât a trebuit să îmi dau un „reset”. Greu moment a fost ăla … Moment, simbolic spus. Au fost luni întregi. Luni în care nu înţelegeam cum de alţii au mai mereu un zâmbet pe chip ori cum de vorbesc cu atâta … nonşalanţă despre probleme ce mie mi se părea că m-ar zdruncina din niscai rărunchi: părinţi cu probleme comportamentale grave, copilărie marcată de abuzuri, viaţă sexuală începută violent ori diagnostic de cancer în stare incipientă. Şi după mai multe … întrebări, noduri de lacrimi în gât şi înjurături la adresa propriei minţi (al cărei bilanţ părea să dea mereu cu minus), am reuşit să rămân cu câteva idei:
– tot ceea ce mi se întâmplă face parte din mersul lucrurilor; departe de mine îmbrăţişarea vreunei concepţii fataliste, însă judecând la rece câte ceva din cele întamplate în trecut, inevitabil le-am găsit un rost, mai bun ori mai dureros;

– lucruri mai puţin bune se întâmplă şi altora, nu e cazul să cred că sunt „specială”; nu este vorba despre „îndrăgitul” concept „să moară şi capra vecinului”, ci despre ieşirea din zona auto-victimizării;
– cu cât mă împotrivesc mai tare, cu atât doare mai mult; nu voi gândi vreodată că trebuie doar să aştept şi lucruri minunate mi se vor întâmpla, ci voi funcţiona până la paharul de apă (da, ăla dintr-un banc celebru) pe principiul „dacă îţi doreşti ceva, fă să se întâmple”; însă în ultimii ani am învăţat să cern grăunţele care merită încrâncenarea de cele care sunt doar neghină; n-am terminat de învăţat, da’ măcar am luat-o pe drumul ăsta;
– ce nu ţine de mine spre a fi schimbat, nu va fi, oricât de mult aş da eu din mâini, picioare, cuget şi simţiri; şi asta este greu de tot … mai ales când ai, ca mine, falsa impresie, că poţi schimba muuuulte din cele care nu depind de tine; e greu să accepţi că alţii îţi pot călca în picioare un colţ de suflet ori îţi pot terfeli pe viaţă un crâmpei de vis; adevărata gândire pozitivă e probabil şi aia în care nu le mai dai voie altora să te facă să simţi aşa; iar dacă n-ai de ales, căci schimbarea le aparţine în totalitate, reuşeşti să te concentrezi pe lucrurile bune pe care le-au adus acele schimbări, pe principiul „un şut în fund, un pas înainte”.
Ce simt acum este că această gândire pozitivă, chiar şi sub forma găsirii întotdeauna a unei portiţe de rezolvare a durerilor cotidiene, este un demers ce necesită zi de zi, ceas de ceas, multă muncă de lămurire cu proprii demoni, fie ei îndoială, teamă ori auto-iluzionări.
Ce n-am înţeles niciodată este tendinţa exagerată a multora de a propovădui gândirea pozitivă drept salvarea din orice situaţie şi, mai rău, condamnarea celor care într-un moment sau altul, îşi afirmă pierderea încrederii în puterea miraculoasă a acestui mod de a vedea viaţa.
Mi se pare că pentru mulţi gândirea pozitivă este un proces anevoios, îndelungat, ce necesită preocupare permanentă, consecvenţă şi nu ceva ce poţi împrumuta, asemeni unei ceşti de zahăr, de la vecini. Şi mi se mai pare că oamenii ce condamnă orice alunecare în zona resemnării ori în cea a deznădejdii, sunt demni de evitat.
Niciun om nu poate trăi şi simţi în locul unui altuia. Oricât de asemănătoare le-ar părea firile, poveştile de viaţă ori modalitatea de a acţiona în situaţii similare, ei bine, eu nu sunt tu, tu nu eşti eu.
Aşa că ar trebui să ne ferim să legăm de stâlpul infamiei pe cei care nu văd în orice întuneric doar preambulul unui răsărit, în orice diagnostic medical dureros o şansă de a-l învinge cu flori şi voie bună, în orice moarte o continuare a destinului în cealaltă lume.
Eu mă voi feri mereu de astfel de … obiceiuri şi de oamenii care le practică cu un entuziasm bolnăvicios, aş zice. Ar trebui poate să acceptăm că uneori gândirea pozitivă nu valorează nimic pentru oameni aflaţi în situaţii extreme şi că există momente în care această gândire pozitivă nu poate exista. Ea va veni la timpul potrivit, prin mesagerii potriviţi.
Dincolo de orice statistici, metodologii ori sfaturi, eu, ca şi tine probabil, înţeleg gândirea pozitivă în felul meu, de aceea scriitura de faţă nu este un tratat de specialitate ci … un eseu. Un eseu prin care exersez şi în scris, până la îmbrăţişarea totală, un mod de a trăi lucrurile.
Ca să gândeşti mai mereu pozitiv, îţi trebuie multe. Mai important decât orice, mi se pare să îţi pui întrebări. Şi să te cunoşti atât de bine încât să ştii unde devii trestie gânditoare, din ce punct te preschimbi în nor de ploaie şi cum poţi (re)deveni curcubeu pentru tine şi ceilalţi.
Anunțuri

4 comentarii la “Eseu despre gândirea pozitivă

  1. zbordecrisalida
    07/08/2015

    Tare ma bucur sa citesc o parere echilibrata si nu acuzatoare pe acest subiect. Mi-a facut bine eseul tau. Multumesc!

    Apreciază

  2. Lili
    07/08/2015

    Oana, parca te cunosc de undeva??:) foarte tare scrierea asta. Cam asta vorbesc cu mine si cu altii despre gandirea pozitiva salvatoare! Care te trage de par in sus din abisul in care cazi…. Ok. Te scoate la un moment dat , dar nu de par in sus ci iti cam rupi unghiile pana te agati de ea si te cam dor umerii cum stai tu agatat si te uiti cand in jos cand in sus pana ai puterea sa reincepi sa urci pe peretii prapastiei. Da, gandirea pozitiva e foarte…pozitiva, doar ca nu e pilila minune care te scoate din orice. Cum ar veni e greu sa gandesti pozitiv cand vine unul si te da afara de exemplu. Pozitiv ar fi sa zici „ce bine, am un concediu prelungit!” Dar spoi iti ami testi de ziua in care vine intretinerea si ti se cam ia de concediu. Simplist vorbind. Asa ca, da, e foarte adevarata scrierea ta. Gandirea pozitiva e un tratament de lunga durata si nu o pilula magica. Si ca orice tratament uneiri are si efecte adverse. Te pup😘

    Apreciază

    • oanasimaicum
      07/08/2015

      Lili, ma bucur sa vad ca exista oameni care vad lucrurile intr-o maniera realista si nu manati de exaltare pur emotionala. Tu ma cunosti de pe vremea cand nici nu credeam in conceptul asta, asa ca intelegi cat de mult si multe mi-au trebuit ca sa ajung aici:) Iti multumesc pentru comentariu, este pentru mine o incurajare cu mare impact emotional, caci vad in timpul acordat redactarii lui ca … iti pasa. O zi faina si … ne „scriiturim” in curand;)

      Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

informatie

Această înregistrare a fost postată la 07/08/2015 de în DE ÎNCEPUT şi etichetată , , , , , , , , , .
Follow Un om cu întrebări on WordPress.com
%d blogeri au apreciat asta: