Un om cu întrebări

Timpul … e totul

Sâmbătă am reascultat “Prinţ şi cerşetor”, teatru radiofonic datând din 1954. Din 1954 !!! Cu un an înainte de căsătoria bunicilor mei! Când mama nici măcar nu era “în proiect”, cum se spune. Şi mă tot gândeam la ce ne-a întrebat Mihaela acum ceva vreme: ce contează cu adevărat? Să fie sănătatea, familia, iubirea? Prietenii, un trai decent? Da, toate. Însă am trăit fără unele dintre ele perioade mai lungi sau mai scurte de timp. Parafrazând ce scria Luminița Popescu, un părinte căruia i-a murit copilul (una dintre cele mai mari tragedii pe care le poate închipui mintea mea), încă trăieşte. Nu a murit. Şi dacă omul poate supravieţui unei astfel de dureri, cum aş putea spune eu că există ceva fără de care aş muri? Nu cred că am dreptul să mânii în felul acesta Providența …

Aşa că o să vorbesc despre ce contează pentru mine cu adevărat. Lucrul fără de care nu aş fi … eu, aşa cum sunt. Şi lucru ăsta ar fi timpul. Timpul care a trecut, timpul în care exist, timpul care va veni.

Timp trecut … Veri la „bostană”, nopți pentru BAC, moartea bunicului, prima îndrăgostire, prima despărțire. Mamă, tată, frate, soră, bunici. Vecini de bloc, de etaj, de bancă, genunchi juliți, inimă mereu în goană.

Juma’ de an de liceu la capitală, o fugă de acasă şi o revenire tot acasă, un eşec într-ale facultăţii, un accident de maşină, mutat iar la capitală, un nou început – viaţă de salariat. Gândindu-mă la trecut, mi se pare că niciodată nu am fost în timpul meu. În adolescenţă “ştiam” multă muzică ascultată de generaţia tatălui meu. Îmi puneam întrebări dintre cele mai … complicate, influenţată poate şi de cărţile de filosofie deprimantă pe care le citeam. Ascultam la pick-up piese de teatru despre care tinerii de seama mea n-aveau habar. Cărțile de capă și spadă mă făceau să îmi doresc să fiu un erou al acelor vremuri. Mi se părea că tot ce spun sau fac este în contratimp cu ceilalţi. Veşnic nesincronizată, asemeni unui ceas a cărui pendulă fie o lua înainte, fie rămânea în urmă cu o trăire, un cuvânt, o reacţie.

Adolescență … Timp în care am mușcat, am urlat, am fugit. În care am întâlnit oameni atât de josnici pe cât nu credeam să existe în lume … Și timpul mi-a vindecat rănile. Nu de tot. Au rămas cicatrici ce amenință să redevină răni sângerânde de fiecare dată când ceva puternic îmi amintește de atunci. Dar timpul a făcut în așa fel de mi se pare că toate s-au întâmplat altcuiva și nu mie, celei de acum.

Tinerețe …

Cred că până pe la 23-24 de ani sufletul meu obosise deja: somn pe apucate, grija zilei de mâine, iubire cu gust de cartofi prăjiţi, determinare de a învăța mereu lucruri noi, ore peste program, curăţat după chiriaşi infecți, petreceri cu chitări diafane, visări cu ochii deschişi, încrederea că viitorul va fi mai bun, că vom putea mai multe, că vom şti mai bine, că vom simţi mai plin. Eternă frământare între cine, ce, cum sunt. Unde mă întrept. De ce așa și nu altfel?

Trăiesc timp multicolor acum. Clipe de galben floarea–soarelui: fericirea fiului meu, în orice formă ar fi ea. Săptămâni şi luni de albastru-cenuşiu: griji pictate în ridurile de la colţul gurii. Nopţi vineţii: nesomn tot căutându-mă … Minute de roşu-Ferrari: cele în care număr în gând până la 10 în loc să … fac ceva regretabil. Zile de verde: priviri de dragoste şi aduceri aminte a toate prin câte am trecut. Clipe de portocaliu nestăpânit: vorbind câte în lună şi în stele cu mereu-tânăra mea mamăJ Ore albe ori negre: cele în care sufletul mi-e atât de rupt de oameni, încât coala vieţii nu poate fi văruită în nicio nuanță.

La 35 … ei bine, despre 35 o să povestesc pe larg abia pe la 50. Abia atunci cred că pierd patima pe care o simt acum faţă de ei, cei 35J

Am cunoscut până acum din toate: sărăcie, extaz, foame, seninătate, frig, bucurie, teamă, entuziasm, scârbă, frumuseţe, dezamăgire, fericire , groază, căldură, regret, determinare, trădare, iubire, refuz, minciună, resemnare,umilire, lumină, renunţare, încântare, boală. Ce contează acum este tot timpul. Timpul meu. Oferit altora. Ori furat de la mine de alţii. Timpul pe care nici nu îl simt scurgându-se, prinsă între ale familiei, casei, serviciului, prietenilor, colegilor. Timpul pe care nu îl pot jigni oprindu-mă din alergat. Cred există un animal care moare dacă se opreşte din mişcarea, din agitaţia sa continuă. Simt uneori că aşa sunt și eu. Nu mă pot opri. O să învăţ să iau lucrurile mai pe îndelete cândva. Însă nu acum. Acum mi-e prea foame de timp ca să îl pot amâna, irosi, ignora.

Simt că ard în fiecare clipită a vieţii mele ca un foc de paie: repede, cu vâlvătaie năprasnică. Ştiu că mulţi oameni au o altă dimensiune a timpului, îl trăiesc altfel: molatec și aşezat. Timpul mi-a oferit însă prea multe în dar, bune sau negre, pentru a-l răsplăti cu … încetineală. Şi mai ştiu că n-am niciun drept să mă plâng de viteza pe care singură mi-o aleg, clipă de clipă, ceas de ceas.

Timpul mi-a dat oameni. Mi-a dat încrederea că mereu o pot lua de la capăt, oricât de mult am greşit, sufăr ori cred că nu mai e posibil.

Timpul viitor.

Timpul îmi dă un zâmbet larg al ochilor gândindu-mă la câte mai am de trăit alături de familia mea, de oamenii mei. Căci ăsta e cel mai preţios dar primit de la timp: oamenii.

Şi eu, om fiind, ştiu că timpul nu mi-e veşnic. Exact aşa cum spun versurile Mariei Lătăreţu, cea căreia timpul i-a oferit trecerea în cealaltă lume făcând ce se născuse să facă, cu atâta har – să (în)cânte: “Omul e ca frunză-n vânt, lume, dragă lume / Când cade jos pe pământ, lume, dragă lume / O plouă şi-o bate vântul, lume, dragă lume / Se-amestecă cu pământul, lume draga mea / O suflă vântul pe toată, lume, dragă lume/ Parcă n-a fost niciodată, lume draga mea”

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

informatie

Această înregistrare a fost postată la 10/07/2015 de în DE ÎNCEPUT şi etichetată , , .
Follow Un om cu întrebări on WordPress.com
%d blogeri au apreciat asta: