Un om cu întrebări

Tabla de șah

– Ileană, ce ţi s-a întâmplat?

– Hm, multe, draga mea … Ai tu acum suficientă tihnă cât să mă asculţi?

– Desigur!

– Este destul de grav ca la maturitate să reuşească cineva să te facă să te simţi … tâmp. Prostit. Idiot într-un mod … absurd. Şi totuşi se întâmplă. Asta pentru că ai lăsat asta să se întâmple. Pentru că ţi-ai dat voie să ai … închipuiri … aşteptări … speranţe. Pentru că, deşi nu mai ai pe ochii inimii perdeaua aceea de naivitate adolescentină, încă eşti om. Şi cauţi … acceptare, completare, ecou. Vezi în oamenii de lângă tine multă culoare şi cântec. Uneori, în toată simfonia aia primăvăratecă, îţi mai trece câte un nor prin minte: „şi dacă nu e totul aievea? dacă realitatea este doar rezultatul plăsmuirilor mele?” Îţi ştergi însă repede aceste boabe de sudoare infectă de pe fruntea cugetului şi continui să crezi. În ce spune, în cum spune, în când spune. Însă nu o poţi acuza de nimic. Iubirea înseamnă să nu trebuiască să spui „îmi pare rău”, aşa am citit undeva.

Pentru unii oameni, iubirea are o faţă atât de schimbătoare, încât nici măiestria dezlegătorilor de cuburi nu ar reuşi să o ţină pe o latură suficient timp cât să înţelegi ce ţi se întâmplă … Dar aşa a fost înţelegerea … „Mi-ar părea rău să te rănesc, însă dacă nu aş avea de ales … ”

Şi încerci să înţelegi. Te-ai prins de la început că asta nu va fi clasica poveste „şi au trăit fericiţi până la achitarea creditelor la casă şi căsătoria copiiilor”. Şi ai iubit fiecare clipă, oricât de mulţi kilometri ar fi fost între voi. Fiecare dezbatere, fiecare pasiune descompusă pe bucăţi, fiecare secret, mai mic sau mai mare. Te-ai îndrăgostit mai ales de două lucruri: de libertatea voastră şi de … atracţia dintre voi. Atracţie intelectuală, emoţională, telepatică uneori. Sună cam patetic pentru un adult ancorat în responsabilităţi, nu-i aşa? Cu toate astea ai făcut-o. Şi te-ai arătat aşa cum eşti aievea, cum puţini te ştiu: încăpăţânată, miezoasă, absurdă, orgolioasă. Pentru că ai ştiut că datorezi măcar atât şansei ce ţi s-a oferit: adevăratelea.

Să fii de-adevăratelea

Într-o zi, însă, ceva s-a schimbat. A apărut o Ea. Nu orice fel de Ea. Ci o Ea pe care până şi tu ai iubi-o. Şi poate tocmai pentru asta ai început să te simţi … uitată, depășită, învechită … Și ai lăsat viermii îndoielii să îţi roadă seninătatea pe care vorbele voastre, clipele voastre, ţi le aducea. Cu o încredere în propria valoare atât de oscilantă, ba prea sus, ba prea jos, eşti foooarte uşor de … doborât. De călcat în picioare. Tot ce ai făcut a fost să atragi atenţia asupra Ei. A durerii pe care atenția lui, pentru ea, ți-o aducea. A fost de ajuns. După zeci de vorbe în jurul Ei şi a lui „ce-ar fi dacă” ai hotărât că e mai bine să fii iar singură. Şi ai vrut să uiţi tot. Să uiţi de tine şi de el. Ca să te pui la adăpost. Să nu (mai) suferi. Şi ai crezut că eşti pregătită pentru orice, mai puţin pentru … premeditare.

Căci abia când ai vrut să pui punct ai aflat că a fost un joc. Că atenţia acordată Ei a fost anume pentru a obţine de la tine o anumită… emoţie. O reacție pe care el voia să o vadă !!! Touché! A fost un joc, în spiritul ideii că trebuie să îl acceptăm pe cel de lângă noi cu toate ale lui, să îi acordăm libertatea de a fi el sau ea însăşi. Un joc poate dus un pic prea departe. Touché encore une fois! Ce-a fost? Mai are vreo importanță?

Aici e partea în care sunt femeia cerebrală care ia totul în râs şi continuă relaţia ca şi cum nimic nu s-ar fi întâmplat? Acum trebuie să fiu actriţa ce îşi ascunde sufletul străpuns de vârful de briceag ascuțit şi să spun că da, am înţeles, a fost un joc oarecare, să ne vedem de ale noastre? Ori poate trebuie să îmi bat pe umăr tovarăşul de … joc, admirativ pentru strategia folosită, asemeni unui bărbat ce priveşte spre masculul alfa al unui grup? Sau se aşteaptă din partea mea, aşa … inteligentă cum par, să reacţionez altfel decât neamul femeiesc din care fac parte şi să nu dau importanță faptului că cineva s-a jucat cu mine? Cu ceea ce eu simt aievea pentru el? Oare un bărbat care ar afla că a fost … jucat aşa, cum ar reacţiona? Din nou, mai au vreo importanță toate întrebările astea? Lacrimile îmi arată că sunt tot o prostănacă din aia naivă care crede … Ce ar trebui să fac acum?

Să fie capul sau inima autorul următoarei mele mişcări pe tabla de şah? Trebuie să inspir … să inspir adânc şi să las aerul acolo, în plămâni, până la starea vecină cu inconştienţa … Aşa sigur mi se va arăta următoarea mişcare pe care trebuie să o fac. Chiar este un joc. Unii oameni aşa trăiesc. Mulţi dintre ei privesc iubirea ca pe un joc de şah … emoţiile reale sunt disimulate, sacrificate în numele păstrării raţiunii dincolo de orice înflăcărare a partenerului …

Probabil că aşa se măsoară forţa şi măiestria pe tabla de şah: cel care îşi ascunde cel mai mult timp sentimentele, cel care reuşeşte să se joace cu sentimentele celuilalt, să îi creeze încrederea absolută că e înţeles, acceptat … iubit pentru ceea ce reprezintă, acela câştigă. Şahul e un joc de strategie, la fel şi simulacrul ăsta numit iubire …

În final, cea care pierde sunt tot eu … Indiferent de unghiul din care aş privi lucrurile, doare ca naiba că nu mă învăţ minte … că las garda jos şi cred iar şi iar că văd în oameni ceva ce nu există decât în imaginaţia mea: pe ei aievea …fără strategie, fără disimulare …

Ei bine, oricât de tare va durea, de data asta următoarea mișcare pe tablă îi aparține minții. Și cu sau fără lacrimi, tot ce trebuie să țin minte este acest cuvânt: premeditare”

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

informatie

Această înregistrare a fost postată la 10/06/2015 de în DE ÎNCEPUT şi etichetată , , , , , , , , , , , , .
Follow Un om cu întrebări on WordPress.com
%d blogeri au apreciat asta: