Un om cu întrebări

Despre tine și diagnosticuri

Care este dilema ta cea mai mare? Dar temerea cea mai înfricoşătoare? De câte ori de-a lungul unei luni, a unui an, nu ştii pe ce cale să apuci? Când în ungherele minţii tale se stinge lumina, care este natura arcului care te aruncă spre o cale anume, în locul alteia? În fluviul de sânge pompat cu debit maxim, în şi din inima ta, care este electroşocul care te face să te simţi mai viu ca oricând? Când simţi că nu vrei pe nimeni şi nimic, când totul are gust de cretă şi hotărăşti să îţi duci capul şi inima la auto-radiografiere, cu ce rezultate ieşi din camera semnalizată cu „Acces interzis străinilor”?

Ce apare pe bucata aia de film? O căzătură din copac, în copilărie? Ura părinţilor unul faţă de celălalt şi certurile aferente? Jobul din vacanţe, când ceilalţi erau la mare? Furatul din pachetul colegilor? Slujba de barmaniţă de după liceu? Facultatea la distanţă terminată la 40 de ani? Prima noapte de amor, în care ai fost luat în râs? Accidentul de maşină provocat când ai condus băut?

Sau poate pe film apar imprimaţi “dracii” că trebuie să te muţi într-un loc mai mic, pentru că nu îţi mai permiţi chiria actuală? Conturul suflului tău pierdut, la gândul că ar putea să îţi moară copiii preşcolari? Senzaţia vecină cu voma că iar mergi la jegul ăla de job? Amarul geloziei când iubitul are o lumină ciudată pe chip? Deznădejdea şi apoi renunţarea „udată” din plin cu vodcă, că oricum nu te va iubi nimeni cu adevărat niciodată? Furia pe foliile alea goale de Kinder ascunse prin sertare şi lacrimile de a doua zi când te vei urca pe cântar? Teama că la mormântul tău nu vor fi lumânări aprinse de Înviere şi nici tufe îngrijite de trandafiri? Disperarea de după ultima noapte de război, înainte de divorţul atât de căutat, iar acum atât de jelit? Mă opresc puţin …

Câte dintre toate senzaţiile, gândurile şi sentimentele scrise mai sus îţi asediază mintea şi îţi străpung inima pentru că sunt sugerate, declanşate, iscate, forţate de ceilalţi? Câte se datorează cu adevărat firii tale? Câte ţi se pot imputa cu adevărat? De câte ai fugit în loc să le înfrunţi? Pe câte le-ai ascuns într-un cavou prăfuit al minţii închipuindu-ţi că nu există? Nu, n-am să spun că „Infernul sunt ceilalţi”, deşi a fost o vreme în care aveam citatul ăsta scrijelit pe ultima bancă a rândului de la geam, în liceul la care am învăţat.

Ceea ce am să te rog este, dacă tot ai citit textul ăsta, să mai faci ceva care ar putea să îţi arate lucrurile într-o altă înfăţişare. Fă-te un pic medic – ia-ţi o oră, o zi, o săptămână poate, doar cu tine. Cât poţi şi cât îţi trebuie. Nu, nu trebuie să fugi în munţi, da’ ştiu că nu are cine să le ducă pe fete la grădiniţă dimineaţă … Şi totuşi … O oră măcar? O oră fără amintiri, fără părinţi, fără copii, soţ sau soţie, colegi, şefi, subalterni, prieteni, vecini … Fără Iphone sau alte dispozitive “invazive”. Dacă ai doar o oră, poţi să te încui în baie, în dormitor, poţi să mergi în curtea şcolii unde ai învăţat, într-un pub necunoscut, în parcul de la capătul străzii, nu contează unde … Trebuie să fii doar tu cu tine, atât.

Dă-ţi pe silent gândurile, vocea aia din spatele urechii care te agasează pe ton ridicat: „păi, da, noi n-avem după ce trage apa la WC, da’ stăm să ne analizăm!!!; şi pe aia care urlă „alo, ai predare la proiect azi, vrei să te zboare şeful????” Ia telecomanda voinţei şi dă-le „mute” tuturor vocilor, orice ţi-ar spune.  După ce ai reuşit asta, simte …

Desfă pe bucăţi primul sentiment pe care îl ai în marea asta de muţenie. Ce simţi, nu ce gândeşti. Chiar aşa, cum te simţi? Penibil că faci asta? Tracasat că pierzi timp preţios de la job? Obosită de la plânsul celor mici? Panicat că nu ştii ce e cu tine? Trăznită că nu te mai recunoşti faţă de cum erai odată? Dezgustat de cât minţi clipă de clipă?

Sentimentul ăla, primul pe care îl ai, te va duce către următorul. Şi apoi către următorul. Şi pe nesimţite robinetul supra-analizei va începe să picure … Sentimentele, unul câte unul vor înlesni un întreg proces în care vei fi cuprinsă de întrebări, acuzaţii, furie, şoc, determinare, resemnare, panică şi o altă gamă de sentimente şi gânduri cât Universul lui Mironov. Când rămâi tu, gol, în faţa a ceea ce simţi, creierul va scoate din toate sertarele lucruri urâte, insuportabile, poate, dar pentru fiecare tip de afecţiune vei descoperi unul sau mai multe simptome, vei pune poate mai multe diagnosticuri şi vei începe apoi să prescrii reţete, să programezi operaţii sau să declari decese.
Vei rosti cu glas tare, poate, că durerile crunte de stomac din ultimele 3 săptămâni se datorează chinului pe care îl resimţi în fiece clipă, neştiind când se va stinge din viaţă mama-ţi suferindă. Şi îţi vei prescrie pentru asta o reţetă – bilet la primul avion care pleacă spre România, spre acasă, plus o săptămână de concediu cu japca, chiar de ar fi să nu mai ai la ce să te întorci. Vei gândi probabil că obsesia de a răspunde e-mailurilor în miez de noapte ascunde de fapt nevoia de a te asigura că fiind cea mai bună în profesia ta nu vei mai simţi golul casei în care te aşteaptă doar câinele Max, deşi la 48 de ani, parcă ţi-ai dori mai mult … Şi vei programa o operaţie: îţi vei suna cele 3 prietene de ploaie şi vreme bună şi îţi vei petrece cu ele şi cu familiile lor concediul de 1 – 9 mai, fiind tu însăţi: stăpână pe tine ca la birou, fără anticiparea unei relaţii sfâşietoare atunci când vei fi invitată la dans şi fără să te crezi în “Leathal weapon”: “I am too old for this shit”:) Tot aşa vei descoperi că încă ai gura pungă de la amăreala lăsată de laşitatea celui mai bun prieten care te-a părăsit când aveai cea mai mare nevoie de el. Şi cu stupefacţie vei descoperi că poate nu este prima dată când face asta, în cei 20 de ani de când vă cunoaşteţi. Şi îţi vei simţi toată fiinţa pregătită să declare decesul prieteniei voastre.

Vei mai sta un timp aşa, doar tu cu tine şi rând pe rând, vei mai fi surprins de simptome, diagnosticuri şi de metodele pe care le vei alege pentru a-ţi vindeca măcar o parte dintre afecţiunile depistate. Vei bea poate un pahar de apă sau de altceva … îţi vei aprinde o ţigară sau poate vei mesteca o gumă, că tot încerci să te laşi de fumat … îţi vei cuprinde faţa în palme sau poate îţi vei auzi barba crescând încet, îţi vei freca ochii înroşiţi, vei auzi în cap frânturi de vorbe, ecouri ale vocii tale … vei simţi că starea aia de lehamite, de nerostit, de neastâmpăr, de melancolie, de zbucium sau sfârşală are o explicație.

La început ai să negi ca un apucat, ai să spui că nu ţi se poate întâmpla aşa ceva, că tu trebuie să fii stăpân pe viaţa ta, pe gândurile,timpul şi deciziile tale şi că nu vei permite nimănui să te facă să trăieşti aşa. Că tu vei face orice să fii fericit …

Este posibil ca după câteva secunde să auzi undeva, în apropiere sau doar în mintea ta o melodie şi întreaga lume să ți se prăbușească în cap şi apoi să ți se primenească întru început: Iubesc? Iubesc … Iubesc !!! îţi vei spune, poate …

Iar pentru asta, prietene, nu mai există reţete, operaţii sau declararea decesului fără urmări cât să te ţină o viaţă …
Simte bine, gândeşte îndeaproape şi apoi decide în ce ordine administrezi tratamentele de mai sus şi ce metode foloseşti. Când ajungi la iubire, nimic nu va funcționa până nu i te dai o perioadă, cu totul, asemeni unui dependent de heroină.

Ai mare grijă să nu tai când ar trebui să coşi, să nu absorbi când ar trebui să foloseşti un dren, să nu pui depărtător când ar fi cazul să suturezi, să nu îţi administrezi morfină când ţi-ar trebui adrenalină, să nu te operezi cât încă ai hemoragie internă şi mai ales să nu proclami decesul a ceea ce simţi decât după ce ai vrut, ai ştiut şi ai încercat toate metodele de resuscitare posibile …

 

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

informatie

Această înregistrare a fost postată la 08/04/2015 de în DE ÎNCEPUT şi etichetată , , , , , , , , , , , , , , , , , , .
Follow Un om cu întrebări on WordPress.com
%d blogeri au apreciat asta: