Un om cu întrebări

Privirea ta şi a mea

frankie si johnnyBogart si Bacall (2)

Despre „Frankie şi Johnny”, film cu Pacino şi Pfeiffer, aş putea scrie muulte pagini. Subiectul este simplu: un bucătar şi o chelneriţă rămân împreună după un drum cu dramă, contre şi muzică făină. Ce mă fascinează pe mine la filmul asta este seducţia privirilor. Mă uit la o poză cu Bogart şi Bacall şi surprind acelaşi aparent „je ne sais quoi” în priviri.

Acolo, nimic nu pare să oprească rostogolirea în hăul celuilalt şi lumea din jur pare să fi dispărut atunci când privirile se ţin de mână. Şi văzând poza asta şi apoi scena din „Frankie şi Johnny” cu „don’t look at me like that, it’s too intense„, mă gândesc că din tot arsenalul pe care îl au oamenii la dispoziţie în patima iubirii, ochii sunt vioara întâi. Nu fustele scurte, nu butonii de aur, nu decolteurile adânci ori maşina din poartă. Nu diploma de master din buzunar, nu elocinţa discursului.

De la o privire începe totul şi uneori tot cu ea se şi termină totul. Ochii spun mai multe decât tot ce am putea noi turui la un “blind date” sau orice am încerca să ascundem sub un zâmbet pe 16 mm. Când o ocheadă îţi spune „mi-e foc cu tine” nu prea îţi mai trebuie alte argumente ca să faci pasul spre „şi eu te vreau cu mine” . Când în ochii de lângă tine vezi învolburarea unei pasiuni care pare să ignore orice legi, ale oamenilor ori ale zeilor, mi-e destul de clar că ai găsit ceva-ul acela pe care alţi oameni doar şi-l închipuie. O imagine face cât o mie de cuvinte, spune o vorbă. Iar o privire, fie ea dezmierdătoare, biciuitoare, serenissimă, ori vestitoare de pericole, va ţine loc de multe cuvinte ce ar blasfemia poate, prin rostire, trăirea aceea furată parcă din Ceruri. Când întâlneşti privirea ce îţi sfredeleşte zidul pe care ţi l-ai ridicat de jur-împrejurul inimii, privirea care face lumină în cele mai ascunse unghere ale minţii ori pe aceea care, alunecând de-a lungul întregului tău trecut, îţi dă încrederea că ai un viitor demn de o carte cu happy-end, eu zic să te freci puţin la ochi, ca să fii sigur că-i aievea.

Apoi să îţi laşi sufletul să răspundă, prin cristalin, retină, iris şi prin tot ce vor şopti ele o dată cu îmbrăţişarea acelei unice priviri. Privirea care face acum dragoste cu tot ce eşti tu poate fi biletul tău spre o fericire fără saţiu.

Don’t you dare look the other way!

 

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

informatie

Această înregistrare a fost postată la 19/01/2015 de în DE ÎNCEPUT şi etichetată , , , , , , .
Follow Un om cu întrebări on WordPress.com
%d blogeri au apreciat asta: